Acest text este cutremurător. Totalitarismul sub orice formă
distruge vieți. Educația nu înseamnă doar însușirea de cunoștințe. Educația
este pregătirea pentru viață. Are rol profilactic și curativ. Cheia în care
poate fi înțeles textul și formele de asociere cu practicile diverselor
organizații și persoane, care prin manipulare, persuasiune sau dictatură
încearcă să controleze viețile și destinele celorlalți vă aparține. Fenomenul
poate îmbrăca formă religioasă, dar și politică. Câți politicieni nu promit
raiul pământesc și încearcă să-și transforme grupările, prin propagandă și
demagogie, în mișcări sectare, unde adepții sunt mințiți că se vor bucura de doar
ei, singuri, de beneficii. Credulii speră. Se amăgesc. Democrațiile fără tradiții, cum este
și a noastră, sunt afectate de acest fenomen, al liderului providențial, care
știe – fără să poată spune de unde – că doar el dă, doar el poate, doar el
face.
Adepții doar trebuie să stea cu mâna întinsă. Un om cu mâna întinsă este un înfrânt, un călcător în picioare al propriei libertăți, un credul care plătește pentru credulitatea lui. Nu trebuie să uităm că libertatea este cel mai mare dar. Dumnezeu nu ni l-a dat întâmplător. Însă este un dar pe care nu-l putem folosi, dacă nu ni-l asumăm în mod conștient. Fără asumare devine o povară, de care unii, slabi de caracter, încearcă să scape, punându-și libertatea pe masa unor manipulatori cu deviații comportamentale. Aceștia, mai devreme sau mai târziu, vor călca în picioare pe cel ce s-a vulnerabilizat. Deși pare paradoxal, pierderea libertății în cadrul grupurilor este cea mai frecventă.
Textul de mai jos - o traducere și o adaptare din limba engleză după scriitorul Neal Osherov - publicat în 1981, este o relatare tragică a efectului pierderii libertății individuale. Libertatea de gândire și de acțiune a fost înlocuite și s-a dat cale liberă acceptării compromisului total și ilogic. Credulitatea și insuficienta ancorare în lumea valorilor religioase și sociale a dus la unul dintre cele mai mari dezastre.
Adepții doar trebuie să stea cu mâna întinsă. Un om cu mâna întinsă este un înfrânt, un călcător în picioare al propriei libertăți, un credul care plătește pentru credulitatea lui. Nu trebuie să uităm că libertatea este cel mai mare dar. Dumnezeu nu ni l-a dat întâmplător. Însă este un dar pe care nu-l putem folosi, dacă nu ni-l asumăm în mod conștient. Fără asumare devine o povară, de care unii, slabi de caracter, încearcă să scape, punându-și libertatea pe masa unor manipulatori cu deviații comportamentale. Aceștia, mai devreme sau mai târziu, vor călca în picioare pe cel ce s-a vulnerabilizat. Deși pare paradoxal, pierderea libertății în cadrul grupurilor este cea mai frecventă.
Textul de mai jos - o traducere și o adaptare din limba engleză după scriitorul Neal Osherov - publicat în 1981, este o relatare tragică a efectului pierderii libertății individuale. Libertatea de gândire și de acțiune a fost înlocuite și s-a dat cale liberă acceptării compromisului total și ilogic. Credulitatea și insuficienta ancorare în lumea valorilor religioase și sociale a dus la unul dintre cele mai mari dezastre.
Sensul nonsensului – o analiză a tragediei din Jonestown
Cei care uită trecutul sunt condamnați să-l retrăiască
-
Citat afișat pe podiumul lui Jim Jones din
Jonestown
Aproape 1000 de oameni au murit
în Jonestown. Membrii Templului Popoarelor, stabiliți în Guyana, sub conducerea
șefului religios Jim Jones și-au otrăvit copiii și s-au otrăvit pe ei înșiși.
Trupurile lor au fost găsite împreună, mână în mână; peste 900 de adepți.
Cum s-a putut petrece o astfel de
tragedie? Imaginea unei comunități întregi care se autodistruge, părinți
care-și ucid copiii, pare incredibilă. Media s-a preocupat să redea în imagini
vii ororile petrecute, dar a făcut foarte puțin pentru a identifica cum s-a
ajuns la această tragedie. Chiar și la un an după tragedie în cadrul știrilor
de seară de la CBS se afirma că este larg
asumată ideea că timpul va oferi mai multe informații referitoare la sinuciderea
rituală sau crima a peste 900 de persoane…Un an mai târziu nu a fost scoase la
iveală concluzii cu valoare pedagogică despre cele întâmplate. ( CBS News,
1979).
Chiar și așa istoria Templul Popoarelor nu este învelită în
mistere. Jim Jones a fondat organizația, în Indiana, cu peste doisprezece ani
înaintea tragicului eveniment. Mesajul său a vizat înțelegerea frățească interasială
și
integrarea în societate a celor discriminați din motive rasiale, iar grupul său
i-a hrănit pe cei în dificultate și i-a ajutat să-și găsească loc de muncă. Cu
cât organizația a crescut numeric cu atât Jim Jones a crescut disciplina și
cerințele adresate membrilor. În 1965 s-a mutat în nordul Californiei și,
aproximativ 100 de adepți l-au urmat. Numărul membrilor a început să se
mărească, s-au înființat comunități noi, iar cartierul general a fost locat în
San Francisco.
Datorită imaginii sale de lider
iubit care promovează armonia
interrasială, Tatăl, așa cum era
numit și-a etalat o imagine mesianică în cadrul Templului Popoarelor. Treptat
el a devenit obiect al venerației membrilor și a folosit numărul mare de adepți
pentru a dobândi putere influență politică. În interiorul Templului, Jones
cerea loialitate totală, a impus un regim de taxe și a predicat anunțând
holocaustul nuclear și distrugerea apocaliptică a lumii, promițându-le
adepților săi că vor fi singurii care vor supraviețui. În multe dintre vorbirile sale înfiera rasismul și capitalismul,
dar cele mai vehemente atacuri erau lansate împotriva celor pe care îi
considera inamicii Templului popoarelor sau detractorii și contestatarii săi.
În mijlocul anului 1977, articolele nefavorabile din anumite magazine de presă,
cumulate cu riscul ca sexagenarul Jones să fie atestat, a emigrat rapid un
nucleu mare al membrilor Templului într-un avanpost, în jungla din Guyana.
În, 1978, Congresmenul Leo Ryan a
exprimat opinia că Templul Popoarelor ține la Jonestown oameni împotriva
voinței lor. El a organizat o călătorie la tabăra din America de Sud; un mic
grup de jurnaliști, împreună cu rude ale celor ce se aflau acolo l-au însoțit
în această cercetare. Ei au înnoptat în Jonestown și au rămas până a doua zi la
prânz. O parte bună dintre rezidenți au lăudat locul, exprimându-și bucuria să
rămână acolo. Două familii i-au plasat mesaj lui Ryan că doresc să se întoarcă
cu el. După această vizită, grupul lui Ryan și apărătorii lor au încercat să
construiască un plan de îmbarcare pentru plecare. Au fost atrași într-o ambuscadă
și împușcați de purtătorii de arme ai Templului – cinci persoane, inclusiv
Ryan, au fost omorâte.
În acest timp Jim Jones a adunat
comunitatea la Jonestown. I-a informat că ar putea fi ucisă echipa aflată în
vizită și că inițiază atunci ritualul final: sinuciderea revoluționară despre care au auzit anterior. Otrava a
fost adusă și a fost luată.
Evenimentele din Jonestown au
parvenit publicului pe etape. Mai întâi a fost anunțată asasinarea congresmenului
Ryan, împreună cu o parte din membrii echipei, apoi a apărut zvonul morții în
masă de la Jonestown. Apoi confirmarea. Estimările inițiale au evaluat ca fiind
în jur de 400 numărul moților, existând speranța ca o parte din membrii
organizației să fi scăpat în junglă. Dar când cadavrele au fost numărate, mulți
copii au fost găsiți sub cadavrele mai mari, - teoretic vorbind nici unul
dintre cei din Jonestown nu a supraviețuit. Publicul a fost șocat, apoi
terifiat, apoi neîncrezător.
Printre relatările rapide
privitoare la tragediei, însoțite de descrieri și fotografii senzaționale, au
fost și câteva încercări de analiză. Mulți au discutat despre charisma lui Jim
Jones și despre puterea cultului.
Jones a fost descris asemenea caracterelor
lui Joseph Conrad (Krause, 1978), un mesia a cărui poftă de dominația a
condus sute de adepți spre pieire ( Raport special: Cultul Morții, Newsweek,
1978a).
În timp ce o asemenea descriere care
face referire la personalitatea făptuitorului și a victimelor a produs anumite
concluzii care prezentau evenimentele ca fiind aberante, rezultatul unei forțe
și dispoziții unice. Ne asumăm o distanță față de acesta modalitate de a vede
fenomenul. Această viziune ar putea fi confortabilă, dar cred că ne limitează
în mod periculos. Scopul meu nu este să redau sub o examinare academică
magnitudinea emoțională a tragediei. În același timp, aplicând teoriile și
cercetările psihologiei sociale putem ajunge mai aproape de înțelegerea
fenomenului. Conceptul de psihologie socială ne facilitează înțelegerea.
Sinuciderea în masă poate fi văzută în temeni de obediență și conformism.
Procesul care a determinat oamenii să se alăture și să creadă în Templu a
utilizat strategii de propagandă și persuasiune. Cele mai complexe întrebări –
De ce mulți nu au părăsit Templu? Cum au putut să-și omoare copiii și pe ei?
Psihologia auto-justificare aduce oarecare lumină.
(
Va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu