De la deșertul unui bloc (blocul 105), din care particulă cu particulă au
fost alungați aproape toți de uraganul vremurilor, am reîntâlnit, printr-o
deschizătură a sufletului lăsată cu greu, cât să poți furișa o privire, pustiul unui
om.
Acesta nu suferă din cauza dispariției vecinilor. Vecini sunt mulți, ca în toate locurile unde sărăcia se instalează definitiv și aduce
cu ea mizerie, decadență, vicii…În acest spațiu al aglomerării, omul nostru, o
bătrână de 75 de ani, Fana, trăiește pustiul. Veți spune…sunt mulți. Sunt. Sunt
foarte mulți. Și dacă sunt mulți nu trebuie să-i mai amintim?!
230 de lei pensie, parkinson, o încăpere îngustă într-un
bloc de garsoniere destinată nefamiliștilor;
prin fereastră e umbră mereu, de parcă și soarele – cel care răsare și peste
cei buni și peste cei răi – privește dintr-o rână; un drum până acolo presărat cu cratere asfaltice, iar de la un loc asfaltul pus în graba dezvoltării urbane din comunism se dizolvă în colb și se face pojghițe care-ți înmoaie ghetele pe vremuri umede,
iar vara te sâcâie, intrându-ți de-a valma prin orificiile
pantofilor, oprindu-se în șosete și zvârcolindu-se pe piele, la fiecare pas.
Zonă urbană, nu? Unde? Când? Undeva, în Buzăul anilor 2017, printre străzile,
Gogu Vicatus și Simila sau Stadion Constructor….Dacă la aceste imagini ale sub-urbanității
și primitivismului edilitar mai așezi și siluetele copiilor dezgoliți și destul
de numeroși - care se mai joacă încă fără grija tastelor - și a câinilor plini
de bube și schilodiți de mașini - care, asemenea unor veterani salvați de soartă după un
nesfârșit război cu traficul își regăsesc furia când te văd și te agresează - ajungi la imaginea tristă dar reală a unei zone de care administrația locală și-a amintit doar pe la alegeri și a tratat-o atunci cu hrana pentru burta unei zile.
Aici locuiește tanti Fana. Din acest loc vine duminica la biserica Sfântul Andrei. Nu se plânge, nu se înfige pe scaunele din biserică. Stă cuminte pe podea, în spate, și se roagă. Nu refuză darul- o pâinică –, nu-l așteaptă. E stăpână peste pustiul ei pe care-l trăiește în atâta aglomerație. Cum de a ajuns această femeie singură? S-a născut așa…singură pe lume, iar lumea nu i-a luat în seamă prezența de trei sferturi de secol? Ei bine…nu! A avut soț și are frați. Are copil și nepoți. Veți zice: păi atunci să o lăsăm, sunt alții care nu au nici atât. Da! Cu siguranță sunt! Dar cred că bătrânica noastră suferă mai mult decât ei. Ca orice mamă și-a crescut fiica. Aceasta s-a căsătorit și a născut doi copii. Viciile tatălui au destrămat destul de curând țesătura vieții de familie. Viitorul și-a pierdut din amploarea. Reașezarea a presupus îngustare....
Micul spațiu destinat nefamiliștilor - bucătăria-hol și sufrageria-dormitor - a trebuit să fie martor la creșterea micilor suflete și să le încapă pe cele mari. Bătrâna, lăsată fără speranța cărții de muncă după 1990 a tot fost rugată de creștine să îngrijească, pentru o simbrie mai mică sau mai mare, câte un bolnav. Dacă îmi aduc bine aminte, într-un moment de boală, a îngrijit-o și pe bunica mea. A renunțat rapid, deoarece tanti Fana, mică fiind de statură, după o noapte nefericită, în care de la chinurile suferinței bunica mea a căzut în mijlocul camerei, neputând să o mai ridice în pat i s-a întins alături…Așa le-am găsit dimineața....A mers în multe case, în general la oameni bătrâni. Au trecut anii, puterile au lăsat-o. A apelat la ajutorul social. L-a primit.
La rândul ei, fiica nu avea prea multe certitudini. A fost nevoită de soarta șomajului să se mute de la un loc la altul de muncă prin mica industrie buzoiană. În cele din urmă a găsit ceva stabilitate la un abator. Muncă brută, dar ce nu face omul pentru copii! Nu se plângea niciodată. Era mulțumită că e de muncă. Lucrurile au mers așa, iar zâmbetul cu care te întâmpinau și ordinea desăvârșită din casă îți dădeau senzația echilibrului.
Familia a continuat să-și ducă cu stoicism traiul. Totul a mers o vreme, dar cum viața nu se potolește să te supună la încercări, cu ajutorul semenilor și a societății, mersul acrobatic pe sârma vieții obosește cumplit. Cu atâtea griji în cârcă personajul nostru a căzut printre etajele existenței și s-a prăbușit în sărăcie totală. Cum? Cu sprijinul statului, ce se invocă, mai ales în anumite guvernări, ca fiind un bun din care, cu precădere poporul din zone sociale precum cea pe care am descris-o, poate înfuleca fără teamă. Ei bine, iată că nu este așa. Tanti Fana s-a dovedit călcătoare de lege. Instituțiile au găsit-o vinovată de tezaurizarea ajutorului social. De pe la Primărie, au dat-o pe mâna ANAF pentru că, în timp ce încasa ajutorul social, avea în cont, împreună cu nepoții, fabuloasa avere de aproape 7000 lei, bani strânși pentru viitor tinerilor și bătrânețile sale, de la cei pentru care a lucrat. Au somat-o, au plimbat-o, i-au luat ajutorul, i-au imputat banii, au ținut-o pe la uși fără să-i facă anchete sociale drepte. Orbirea legii nu i-a dat posibilitatea să se explice. Unii funcționari nici atât. În fapt, acest mod de manifestare cruntă a funcționarului-călău, a devenit o practică curentă…..
Aici locuiește tanti Fana. Din acest loc vine duminica la biserica Sfântul Andrei. Nu se plânge, nu se înfige pe scaunele din biserică. Stă cuminte pe podea, în spate, și se roagă. Nu refuză darul- o pâinică –, nu-l așteaptă. E stăpână peste pustiul ei pe care-l trăiește în atâta aglomerație. Cum de a ajuns această femeie singură? S-a născut așa…singură pe lume, iar lumea nu i-a luat în seamă prezența de trei sferturi de secol? Ei bine…nu! A avut soț și are frați. Are copil și nepoți. Veți zice: păi atunci să o lăsăm, sunt alții care nu au nici atât. Da! Cu siguranță sunt! Dar cred că bătrânica noastră suferă mai mult decât ei. Ca orice mamă și-a crescut fiica. Aceasta s-a căsătorit și a născut doi copii. Viciile tatălui au destrămat destul de curând țesătura vieții de familie. Viitorul și-a pierdut din amploarea. Reașezarea a presupus îngustare....
Micul spațiu destinat nefamiliștilor - bucătăria-hol și sufrageria-dormitor - a trebuit să fie martor la creșterea micilor suflete și să le încapă pe cele mari. Bătrâna, lăsată fără speranța cărții de muncă după 1990 a tot fost rugată de creștine să îngrijească, pentru o simbrie mai mică sau mai mare, câte un bolnav. Dacă îmi aduc bine aminte, într-un moment de boală, a îngrijit-o și pe bunica mea. A renunțat rapid, deoarece tanti Fana, mică fiind de statură, după o noapte nefericită, în care de la chinurile suferinței bunica mea a căzut în mijlocul camerei, neputând să o mai ridice în pat i s-a întins alături…Așa le-am găsit dimineața....A mers în multe case, în general la oameni bătrâni. Au trecut anii, puterile au lăsat-o. A apelat la ajutorul social. L-a primit.
La rândul ei, fiica nu avea prea multe certitudini. A fost nevoită de soarta șomajului să se mute de la un loc la altul de muncă prin mica industrie buzoiană. În cele din urmă a găsit ceva stabilitate la un abator. Muncă brută, dar ce nu face omul pentru copii! Nu se plângea niciodată. Era mulțumită că e de muncă. Lucrurile au mers așa, iar zâmbetul cu care te întâmpinau și ordinea desăvârșită din casă îți dădeau senzația echilibrului.
Familia a continuat să-și ducă cu stoicism traiul. Totul a mers o vreme, dar cum viața nu se potolește să te supună la încercări, cu ajutorul semenilor și a societății, mersul acrobatic pe sârma vieții obosește cumplit. Cu atâtea griji în cârcă personajul nostru a căzut printre etajele existenței și s-a prăbușit în sărăcie totală. Cum? Cu sprijinul statului, ce se invocă, mai ales în anumite guvernări, ca fiind un bun din care, cu precădere poporul din zone sociale precum cea pe care am descris-o, poate înfuleca fără teamă. Ei bine, iată că nu este așa. Tanti Fana s-a dovedit călcătoare de lege. Instituțiile au găsit-o vinovată de tezaurizarea ajutorului social. De pe la Primărie, au dat-o pe mâna ANAF pentru că, în timp ce încasa ajutorul social, avea în cont, împreună cu nepoții, fabuloasa avere de aproape 7000 lei, bani strânși pentru viitor tinerilor și bătrânețile sale, de la cei pentru care a lucrat. Au somat-o, au plimbat-o, i-au luat ajutorul, i-au imputat banii, au ținut-o pe la uși fără să-i facă anchete sociale drepte. Orbirea legii nu i-a dat posibilitatea să se explice. Unii funcționari nici atât. În fapt, acest mod de manifestare cruntă a funcționarului-călău, a devenit o practică curentă…..
Împrejurările amintite au risipit nucleul familiei. Fiica, adică mama copiilor, a plecat să muncească în afară, iar după ceva timp, epuizată, probabil, să plătească din sudoarea de acolo datoriile de pe
aici a…dispărut, băiatul cel mic a abandonat școala, iar cel mare, după ce a
terminat învățământul profesional, a plecat unde a văzut cu ochii…și după
mărturiile bătrânei privirea i-ar fi ajuns până la Timișoara….
Pustiu…și pustiul cel mare se apropie…sau poate împăcarea cu
toți și toate….
P.S. Dacă atunci când am scris despre blocul 105 am avut un comentator care considera că dând adresa reală și imaginea am oferit informații hoților – deși acestea nu erau reale – de data aceasta nu mă tem că personajul textului va fi călcat de hoți. Sărăcia nu o fură nimeni, iar dacă a încercat să strângă câte ceva după o viață de muncă s-a ocupat statul să regleze lucrurile.
Mi-am amintit de Fana din Cartea Moronei, Cella Sergi.
RăspundețiȘtergerescuze, tastatura. Cartea Mironei, Cella Serghi.
RăspundețiȘtergereSuferința are eroii ei....
RăspundețiȘtergere