Citesc tot felul de teorii ale conspirației privitoare la divizarea teritorială a țării noastre, împărtășite - mai mult doctrinar și manipulator decât interiorizate - de persoane la care nu te-ai aștepta. Dacă unii fac astfel de afirmații cu oarecare discreție, alții se arată știutori siguri ai viitorului și se simt cu un pas înaintea istoriei. Ei nu au dubii că ne vom numi Dacia, că țara de dincolo de pădure alunecă la unguri, că Moldova este țintită de Dodon care o vrea mare….ca….
Da. Trăim vremuri delicate. Trăim vremuri confuze. Dar nu
atât de complicate și de amestecate pe cât și-ar dori unii care aruncă perdele
de fum, crezând că vom inhala fumigenele lor.
Cei mai mari dușmani ai României nu sunt ungurii, rușii,
germanii…De cele mai multe ori suntem noi. La noi setea de puterea și
mijloacele prin care se dorește să fie dobândită îmbracă forme otomane. Se
trece peste orice limită. Vă mai amintiți cum, la alegerile prezidențiale
trecute, candidatul învins susținea sus și tare că actualul președinte rupe
țara. Evident, tipul acesta de afirmații i-a creat imaginea unui gogoman
jucăuș, care trebuie să mai stea la copt. A pierdut. Aberația afirmațiilor nu a
stârnit îngrijorări teritoriale, ci evaluări de maturitate.
Evident, scenariul divizării României este lucrat după cel
al Iugoslaviei. Se uită însă că acolo doar mâna unui politician ca Tito a putut
ține în frâu o diversitate etnică atât de mare. Deci, comparația cu regiunea
Balcanică este o nerozie. Balcanii au avut divergențe etnice și teritoriale, au
avut granițe volatile și au trăit istoria ca în celebra și trista caricatură
apărută în presa bulgară, în timpul bombardamentelor din Kosovo, în care erau
reprezentate chinurile prin care trecea un echipaj al unui avion NATO, în timp
ce încerca să fixeze țintele de atac: Fir-ar
să fie! Iarăși ne-au dat harta de săptămâna trecută!
România are altă structură, altă componență etnică, altă
omogenitate. E trist că se speculează politic și propagandistic tema
teritorială și populația încearcă să fie răzvrătiră etnic. Oricum, tipul acesta de discurs ține la un
anumit nivel de educație, zonă pe care politicienii versați o pot cuceri și
prin alte mijloace decât jocul de-a hotarele.
Și totuși… va mai fi România cât o avem astăzi! Da, România
este și va rămâne o țară cu granițe fixe. Slavă Domnului că in istorie a avut
câteva chipuri politice cu mintea limpede!
România este compactă, dar romanii ba! De ce nu suntem
uniți? Nu ne dă pace Soros,
Iohannis sau știu eu ce venetic, ar
spune unii și alții. Nu! Românii nu sunt uniți pentru că nu-i lasă minciuna și
invidia să fie. Ne este frică să vedem ceea ce vedem, ne furăm căciula singuri
cu idei de genul…ăștia au furat destul și nu mai fură sau iau ei și dar ne dau
și nouă…ori… fură dar le lasă toate aici, sau câte și mai câte….Nu de la
străini ni se trage dezbinarea, ci de la cei care folosesc România pentru
interesele lor private și se bat în piept că sunt mai români decât noi
ceilalți. Ei sunt cei care tot încearcă să mototolească harta în mintea oamenilor
și să acrediteze idee că starea de fapt, cum este cea de român, poate ține loc
virtuților morale, care se dobândesc și se demonstrează prin practicarea lor.
Din cauza tacticilor lor România este spartă. Se încearcă a
fi o țară ruptă pe verticală. Pe orizontală, în zare, este întreagă, dar în
interior este ca un puzzle călcat cu cizmele. E drept, pe orizontală sunt decalaje economice
majore între județele din Transilvania și cele din restul țării - întâmplător
sau nu harta economică se suprapune și cu cea a liderilor cu scăpări juridice.
E adevărat că Ardealul, așa cum îl numesc maghiarii, stă în fruntea economic.
Însă aspectele economice nu împart țara și nu creează nici măcar discuții cum sunt cele referitoare
la nordul și sudul Italiei. Și totuși România este spartă pe verticala. Este
asemenea unui geam cu rama intactă, dar cu sticla ciobită. De ce oare? Pentru
că un grup de câteva sute de politicieni au confundat epocile. Vor democrație și economie de piață doar cât
le este folositor lor. Adică, democrația este bună doar să le așeze scara să
urce în vârful șurei nației, iar capitalismul este folositor cât să se cațăre
la cuibarul cu ouă. Atât. Regulile
jocului sunt doar până ajung acolo. Când vine rândul celorlalți schimbă
regulile și încep să se simtă os domnesc, cu drepturi despotice. Păi nu spuneau
romanii că ce-i permis lui Jupiter, nu-i
permis boului? Paradigma relației conducător – condus se vede altfel pentru
politicianul de joasă speță, ajuns la fotolii de nesperat. Nimic din
înțelegerea avută la votare sau din jurământul pe Biblie și Constituție nu mai
e valabil, când raportul de forțe capătă altă dimensiune.
Ei bine, nu așa se construiește o țară democratică. Democrația
înseamnă delegarea conducerii și nu privatizarea ei. Punct. Pentru că nu suntem
suficient de ancorați istoric să înțelegem cu toții, la nivel individual, cheia
în care trebuie să gândim rolul conducătorului în statul democratic și avem
tendința de a fi toleranți cu intolerabilul, e bine să susținem instituțiile de
control ale statului. Place sau nu place treaba aceasta celor care conduc, nu
contează. Altfel, de la abuzul în serviciu se va ajunge la abuzul ca/de serviciu.
Delegarea conducerii nu poate implica doar privilegii,
presupune și răspundere. Un antreprenor răspunde cu viața și avutul lui pentru
riscurile asumate. Politicianul trebuie să răspundă pentru sarcinile legal
trasate. Dar se împacă politicianul
actual cu așa rigori? Evident că nu.
Statul mai are resurse de acaparat, iar setea de veșnicie în funcție nu dă somn
genelor. Ce face atunci? Se joacă de-a zeul bugetului și începe să spargă
România. Unora le dă, altora nu! Așa se sparge România! Clasele sociale se răzvrătesc
una împotriva celeilalte, județele sunt tratate inegal sau chiar pedepsite
pentru culoarea politică, unii închid ochii la orice pentru un capăt de ață,
alții se simt furați prin jocul părtinitor practicat de cei cu pixul în mână.
Statul nu mai este arbitru, devine jucător părtinitor. O nebunie, o luptă a
românilor împotriva românilor. În spatele României sparte de astăzi, a
diferențelor de gândire între generații, între unii dintre angajații statului
și cei ai sistemului privat, stau politicienii care manipulează vulgar,
promovând, ca până mai ieri, lupta de clasă și ațâțând, benefic doar pentru ei,
cu materialul clientului - bugetul
generat de munca poporului - disensiunea româno-română. Se încearcă formarea a
două oști. Oastea celor care primesc, care în viziunea politrucilor trebuie să
tacă și să închidă ochii la orice abatere a lor și oastea celor care
contribuie, pentru că altfel vor fi invadați sau azvârliți din piață sau din
țară. Cu siguranță, acest joc pervers nu va demobiliza conștiințe și atitudini
în fața marilor idealuri sau urgențe naționale. Politicienii sapă la baza
înțelegerii dintre noi și țin România spartă, lucrând de zor să o sfărâme de
tot, să ne facă să ne luptăm între noi, să ne urâm, să fim dezbinați, însă,
privind în istorie, chiar și în cea recentă, demersul lor nu a avut rezultatul
sperat. Suntem sparți, dar nu rupți. Când am avut idealuri majore unitatea
dintre noi a devenit, surprinzător pentru cei care ne-au dezbinat, posibilă și
fermă.
În concluzie, să lăsăm teoriile conspirației la o parte și
să fim convinși că toți dușmanii externi nu pot cauza României atâta rău cât
pot produce politicienii iresponsabili, imorali, guralivi și corupți și să nu
le facem jocul acceptând dezbinarea. Suferința
noastră de aici pleacă. De aceea suntem dezbinați, de aceea nu mai avem spirit
comunitar și de aceea suntem ușor de cucerit economic.
Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu