Grea povară a părut a fi pentru primii oameni care aveau tot
raiul dar priveau cu nefericire, lăcomie și păcat la pomul din care Domnul le
interzisese să mănânce. Da, grea povară! De această cumplită împovărare suferă
neamul omenesc de atunci. Nu se bucură de ceea ce are, ci se întristează de
ceea ce nu are. Sub această umbră, omul, rușinat și ascuns din fața lui
Dumnezeu viețuiește pribeag printre spinii și pălămida câmpului și vieții.
Raiul tot nu i-a fost de ajuns. Voința i-a fost moale și din locuitor al
Raiului a devenit pribeagă pe pământ, căzând din păcat în păcat, din fapte rele
în mai rele. Istoria omului alungat stă sub semnul cumplitelor patimi, tratate
părintește și pedagogic de Creatorul universului, care iubind libertatea
creaturii Sale îi aștepta întoarcerea cu fața spre el.
Cain și Abel
După alungarea, așa cum ne istorisește Scriptura, primii
oameni au fost tulburați de cea mai neagră faptă: fratricidul. Așadar, totul
devenise fără limite. Patima a atins relațiile de familie, făcând să curgă
sânge de frate. Din invidie, Cain își ucide fratele. Dumnezeu îl avertizase că
păcatul îl pândește, dar că are puterea de a-l ține în frâu. Dar Cain cel ros de invidie calcă pe cadavrul fratelui
său…
Biblia ne istorisește că Eva a zămislit pe Cain și a zis am dobândit om cu ajutorul lui Dumnezeu. A născut apoi și pe…Abel, cel ce va deveni
păstor.
Cain, cel care se ocupa cu muncile câmpului, a adus jertfă
din roadele muncii sale. Abel, păstorul, a mulțumit și el Domnului jertfind
primii născuți de la mioarele sale și din grăsimea lor. Domnul a apreciat
jertfa lui Abel, iar Caini, mâniat și chinuit de invidie a fost bântuit de cea
mai grea ispită – răzbunarea prin crimă. Plin de viclenie și-a invitat fratele
la câmp și l-a ucis fără milă.
Ca orice faptă care pare veșnic ascunsă din lipsa martorilor
se prezuma că și acest fratricid ar fi rămas veșnic neștiut și nepedepsit. Dar
Domnul, Cel care vede toate, l-a întrebat pe Cain: Unde este Abel, fratele tău?
Mimând inocența Cain, asemenea unui copil care se ascunde de
pe sobă, a răspuns: Nu știu. Oare sunt eu
păzitorul fratelui meu?
Dar Domnul i-a pedepsit crima și viclenia vorbei spunând: Ce ai
făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către mine din pământ. Iar acum
blestemat vei fi pe pământul care și-a deschis gura să primească sângele
fratelui tău din mâna ta. Când vei lucra pământul nu-și va mai da roadele lui;
fugar și rătăcitor vei fi pe pământ…..
Potopul lui Noe
Viața a continuat…Cain a avut alți frați…a avut
urmași…neamul s-a mărit, dar și răutățile.
Atât de mult s-a înrăit lumea încât Creatorul a început să regrete actul
creației. Atât de răi pot ajunge oamenii încât pe Dumnezeu în toată dreptatea
și înțelepciunea Lui îl pot împinge la păreri de rău. De aceea, Dumnezeu a
hotărât că o asemenea lume nu-și merită locul sub soare. I-a păstrat totuși
sămânța întruchipată în rămășița sfântă
care umbla cu Dumnezeu – Noe. Doar el împreună cu fii săi Șem, Ham și Iafet
împreună cu toate vietățile pe care Domnul i-a cerută să le ia în corabia
vieții au fost salvați de valurile potopului care a acoperit cu apele sale.
Prin apă a fost spălat pământul de silnicia ce-l cotropise. 40 de zile a fost
nevoie de ape multe pentru a spăla atâtea patimi. Dar odată purificată prin apă
lumea avea nevoie de un start, de o refacere.
De aceea, Dumnezeu l-a binecuvântat pe Noe și pe fii lui și
le-a zis: Creșteți și vă înmulțiți,
umpleți pământul și-l stăpâniți… și așa fost.
Turnul Babel
Mulți și trufași. Au pierdut Raiul din păcat, s-au ucis
frații între ei din invidie, au fost curățați de pe fața pământului din cauza
silniciei și continuau să poarte în suflete aceeași trufie. Duși de gândul
atingerii divinității, asemenea protopărinților lor care s-au îndulcit din
sfatul iluzoriu al șarpelui care îi îndemna să muște din mărul oprit pentru a
fi ca Dumnezeu, oamenii și-au zis:
Haideți să ne construim un turn și o cetate cu vârful până la cer și să ne
facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe fața întregului pământ.
Unirea lor în trufie a fost pedepsită de Dumnezeu prin
amestecarea limbilor. Cetatea s-a numit Babel că acolo a învălmășit Dumnezeu
limbile și i-a alungat pe fața întregului pământ.
Deci, trufia a mai fost pedepsită încă odată, dar omul a
continuat să trăiască în fărădelege și mândrie.
Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu