 |
| Adăugați o legendă |
Dacă în suflet nu există conștiința
sfințeniei, în el se întărește urâciunea pustiiri
Patriarhul Alexei al
II- lea
În ziua de 22 octombrie s-a citit
Evanghelia de la Luca VIII, 26 – 39, în care este vorba despre vindecarea
demonizaților din ținutul Gherghesenilor. Pericopa evanghelică este
cutremurătoare. Amintește o minune a mântuitorului făcută pentru eliberarea
unui om ginuit de demoni. Au avut șansa întâlnirii cu
Mântuitorul și s-au vindecat. Au plecat demonii de la ei, însă puterea răului
sălășluiește totuși în lume. Sunt demoni care chinuie firea umană, sunt firi
umane care se chinuie în mod demonic singure. Suntem slabi în fața ispitei și a
răului, suntem tentați să păcătuim, iar păcatul repetat ne schimbă firea și
devenim asemenea demonilor. De aceea, Biserica continuă misiunea Mântuitorului
de împăcare a noastră cu Dumnezeu, cu semenii și cu noi înșine. Biserica ne dă
posibilitatea să intrăm sub bolta ei de sfințenie și să ne găsim liniștea
sufletească, scăpând de demonii acestei lumi, de chinul pe care ni-l aducem
singuri.
Există în ultimii ani preocupări
intense privitoare la efectul credinței și practicii religioase ortodoxe asupra
stării noastre de sănătate. Somatic și psihosomatic, trupește sau sufletește,
suferim atunci când păcătuim. Suferim noi și îi facem și pe alții să sufere.
Cădem în deznădejde, uitând că acolo Sus avem un Tată iubitor, și, nu de puține
ori, anumite suferințe ne doboară încă din copilărie. În calitate de duhovnic,
sunt pus de multe ori în situația de a da sfaturi la probleme complexe.
Suferința cauzată de boli, neliniștile de acasă, angoasele create de
provocările unei societăți complicate, rupturile comunicaționale dintre părinți
și copii sunt doar câteva dintre provocările la care, oamenii din jurul nostru
așteaptă răspuns și sfat. Una dintre provocările constante este aceea a
demonului mâniei. Nervozitatea, hiperexcitarea nervoasă creată de un mediu cu
multe tentații, este prezentă în viața tinerilor și copiilor. Sunt destui
părinți care vin cu copiii să li se citească pentru liniște. Este bine că cer
rugăciune pentru fii lor, însă nu trebuie ignorat faptul că atâta vreme cât
nimic nu se schimbă în mediul de viață al copilului fericirea copilăriei nu se
va întoarce.
Profesorul rus A.I. Zaharov,
specialist în nevrozele copiilor, consideră că următoarele aspecte din viață
stau la baza nervozității copiilor:
1. Cerințe
ale părinților care depășesc posibilitățile și nevoile copiilor.
2. Atitudinea
irascibilă a părinților, manifestată prin mustrări dese, amenințări cu pedepse
fizice.
3. Inconsecvența
în educație
4. Tonalitate
inadecvată
Este o realitate faptul că punem
presiuni imense pe umerii micuților, dorind ca ei să obțină performanțele pe
care noi nu le-am obținut, să gândească și să acționeze ca la vârsta noastră,
uitând, de fapt, că procesul de coacere este unul treptat. Nu de puține ori
școala și mai ales rezultatele școlare devin mărul discordiei în familie.
Părinții se ceartă cu copilul și mai apoi se ceartă între ei, acuzându-se unul
pe celălalt de prea ușoară iertare sau de prea multă protecție. Dacă în această
ecuație mai intervin și bunicii, deruta educațională a copiilor este totală. Nu
trebuie uitat faptul că de foarte multe ori părinții nu-și cerată copiii doar
în scop pedagogic, ci ca pe o eliberare de propria nervozitate creată de
neputințele, oboselile și necazurile lor.
De asemenea, impunerea verbală a
părinților nu are roadele la care s-ar aștepta. Singura formă de educație pe
care copiii o receptează cu adevărat este exemplul personal. Degeaba se plânge
un părinte de copilul lui că fumează, dacă el este fumător. În zadar se plânge
pentru rezultate slabe la învățătură, dacă în casă învățătorul sau profesorul
au fost permanent subiecte de ironii ieftine. Credința copiilor în capacitatea
educativă a acestor persoane scade. Apare conflictul dintre cadrul didactic și
elevul care primește valori confuze și, în felul acesta, ruptura dintre
copil-școală-familie devine totală. Cine va acapara deruta copilului? Strada și
gașca de la bloc. Cum se manifestă un copil despre care spune că este scăpat
din mână (deși corect ar fi să spunem că este un copil abandonat emoțional)? La
nivel comportamental va fi biruit de apucăturile unei societăți care te toate
degrada și te poate rata. Sub aspect sufletesc și fizic efectul depărtării de
mediul cald al familie va fi dezechilibrul emoțional și boala. Boala
este strigătul de disperare al sufletului de copil, așa cum scrie Dr.
Dimitri Andreev în cartea Nervozitatea
copiilor și adolescenților.
În paginile aceleiași lucrări
sunt exemple de boli fizice care survin ca urmare a dezechilibrului emoțional,
boli pe care și medicii noștri se străduiesc să le trateze și mai ales să le
îndepărteze cauza.
Un caz relatat se referă la un
copil adus de bunica lui la medic. Copilul în vârstă de nouă ani trăia
experiența urâtă a certurilor dintre părinți. Pe acest fond s-a dezvoltat un
astm bronșic, fără ca investigațiile să scoată la iveală vreo alergie sau
modificare a țesutului bronhopulmonar. Copilul nu făcea nici infecții
respiratorii frecvente. Deci trebuia să fie altceva…și ce putea fi? S-a dovedit
că astmul era de natură neurogenă, iar cauza crizelor astmatice era conflictul
nevrotic.
Dacă acestea sunt probleme ce
rămâne de făcut? Cine este vinovat? Vinovații sunt puțin importanți. Importantă
este calea de urmat și înțelegerea realității. Acceptarea realității de părinte
cu toate obligațiile ce decurg de aici, inclusiv obligația de a asigura
echilibru emoțional copilului, de a-i da starea de siguranță, de înțelegere și
de a-i acorda suportul necesar. Ameliorarea stării psihice a copilului depinde
în mare măsură de părinți, de duhovnicia lor, de relația dintre ei, de
atmosfera pe care reușesc să o creeze în familie. Fără exemplul personal al
părinților copiii se pot pierde foarte ușor. Lăsați în fața televizorului, cu
acces la tot felul de informații care le strică sufletul, cu imaginația
asfixiată de personaje cu înfățișări demonice – fie la filmele de desene animate,
fie la alte emisiuni -, abandonați străzii din cauza lipsei timpului alocat lor
sau a absenței emoționale a părinților chiar și atunci când sunt acasă, copiii
sunt aruncați în brațele suferinței. De aceea, familia este principalul
educator al copilului. Cititul pe fugă al unei rugăciuni pentru liniștirea
copilului nu înseamnă rezolvarea problemei lui spirituale. Fără răbdarea
părinților, fără atmosfera de rugăciune în care intră cel ce își aduce copilul
la Liturghie liniștea și pacea nu se așază peste cugetul unei familii. Biserica
nu poate fii un pompier, care trebuie să asigure un serviciu rapid pentru o
suferință de orice fel. Este casa Domnului în care își găsește izbăvirea
oricine intră și sălășluiește în rugăciune. Cine nu are Biserica de mamă nu-L
are pe Dumnezeu de Tată și stă și suferă singur, robit de tot felul de demoni
ai firi căzute în păcat. Deci, nu este cazul să ne otrăvim copiii cu
slăbiciunile și apucăturile noastre. Nici nu putem să le ascundem pentru că ele
se văd. Singura soluție este alungarea demonilor din casele noastre. Copiii
noștri au nevoie de sănătate emoțională. Întreaga lor viață va fi determinată
de modul în care le construim psihicul în copilărie.
Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu