Despre Sfintele moaște

     Există o partea a presei - și nu doar a presei-, deranjată de evlavia poporului manifestată cu ocazia sărbătorii sfinților care își au moaștele la noi în țară. Cei prezenți la aceste momente sfinte sunt considerați bigoți, pupători de moaște, cu comportament prostesc și deplasat. Închinătorii nu deranjează pe nimeni, nu cer nimănui nimic, vor doar dreptul de a se ruga în pace, de a-i spune în liniște Sfântului păsul lor și de se întoarce cu binecuvântare după pelerinaj la casa lor, pentru a dărui și celor din jur. Cu toate acestea, realizatorii de știri din presa românească, în preajma marilor sărbători închinate sfinților care au moaște la noi în țară, nu au ca scop decât prinderea în cuvânt a celor simpli, sau așteaptă cu nesaț un leșin sau o îmbulzeală. Oare doar atât pricep jurnaliștii? Sau robia banului calculat în rating întunecă orice obiectivitate, iar ziariștii dau ceea ce cred ei că se vinde ignorând deontologia profesiei? Ambele atitudini sunt descalificante!  Din fericire însă, ceea ce nu sunt capabili să înțeleagă ziariștii, simt oamenii. Ei știu de ce merg să se închine la sfintele moaște, iar sufletul lor le spune de ce trebuie să fie acolo, lângă sfinți.
     Dar totuși ce sunt sfintele moaște?

     Răspunsul nu este simplu. Explicația și demonstrația nu sunt căutate de creștinii adevărați, care au depășit prin stadiul credinței lor neputințele robilor rațiunii.. Strivești corola de minuni a lumii – vorba poetului – căutând să explici cu rațiunea plăpândă taina divină a existenței. Credincioșii nu merg la demonstrații tehnice. Nu-și sacrifică timpul în vânt, ploi, soare și neodihnă  ca urmare a unor calcule raționale. Sunt duși de chemările sufletului.         Deși nu există nevoia înțelegerii pe cale rațională a fenomenului, întâlnim la Părinții Bisericii diverse mărturii despre cinstirea sfintelor moaște,
     Taina ființei umane începe de la creație și continuă întreaga viață. Fiecare clipă, fiecare zi este un miracol, chiar dacă în rutina nu pare a fi astfel. De când ne naștem și până murim suntem învăluiți în taină, iar atunci când, după moarte, trupurile unora dintre noi rămân neputrezite taina devine și mai adâncă. Când evlavia vieții, cinstirea oamenilor, recunoașterea Bisericii și ne stricarea trupului trăiesc împreună putem vorbi de sfinte moaște.

      Conform unei definiții mai largi se numesc sfinte moaște trupurile nepieritoare ale sfinților lui Dumnezeu, rămășite din trupurile lor sau oasele lor, prin care Domnul și-a arătat și își arată atotputernicia Lui, prin săvârșirea de minuni. Alături de sfintele moaște creștinii cinstesc și alte urme ale sfinților cum ar fi: omoforul și brâul Maicii Domnului, veșmintele sfinților și alte rămășițe provenite de la ei. Patrimoniul sfânt, lăsat de Dumnezeu oamenilor spre închinare, alinare și tămăduire este cinstit de evlavioșii creștini. Trupurile sfinților au fost și sunt după moarte temple ale Duhului Sfânt (I Corinteni, 6.19) și acolo unde este prezent Duhul Sfânt nu există putreziciune, nu este descompunere, nu este stricăciune, pentru că viața lor fiind Hristos (Filipeni 1, 21) se fac prin aceasta și părtași dumnezeieștii firi ( II Petru, 1, 4).

     Deși toate trupurile sfinților au fost temple ale Duhului Sfânt, prin viața trăită în Dumnezeu, darul neputreziții trupești nu a fost dat la toți sfinții. Dumnezeu, în înțelepciunea Sa a hotărât care dintre sfinți pot avea acest dar, în funcție de scopul urmărit și de lucrarea Sa.

     Deci, dacă sfântul poate sta în legătură cu oamenii care i se roagă, ajutându-i în chip minunat, cu atât mai mult păstrează el însuși legătura cu trupul său.

     Minunile Sfinților și ale sfintelor moaște sunt cele mai de preț mărturii pentru cinstirea lor. Din atare motivații binecuvântate, Biserica, încă de la început, și-a exprimat  evlavia pentru moaștele sfinților.

     A zidit pe ele Sfinte Altare încă de la începuturi ( pe moaștele Sfântului Ignatie, + 104; pe ale Sfântului Policarp + 166), așa cum a lăsat mărturie istoricul Bisericesc Eusebiu de Cezareea: mai întâi am putut pune și ni mâna pe osemintele lui (Policarp) cele mai cinstite decât pietrele prețioase și mai scumpe decât aurul și le-am așezat în loc potrivit. Dea Domul, dacă e posibil, ca acolo să ne strângem cu bucurie și cu veselie ca să sărbătorim ziua martiriului, socotind-o ziua lui de naștere, atât pentru pomenirea celor care au săvârșit lupta cât și pentru deprinderea și pregătirea celor care vor urma de acum încolo lupta. ( Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, Martirii din Palestina, Edit. Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., cap. XV, p. 154).

     A rânduit zile de sărbători în amintirea aflării sau strămutării moaștelor unor sfinți ( Aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur – 27 ianuarie; aducerea moaștelor Sfântului Ignatie Teoforul – 29 ianuarie; Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul – 29 februarie și 25 mai; Aducerea moaștelor Sfântului Atanasie cel Mare – 2 mai; aducerea moaștelor sfinților Chiril și Ioan – 28 iunie; aducerea moaștelor Sfântului Foca – 23 iulie; aducerea în Constantinopol a Sfintei Mahrame – 16 august; Întoarcerea moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu – 25 august; Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului – 31 august).

     Au fost organizate călătorii pioase la diferitele locuri unde se află moaște de sfinți.

     Practic, Biserica a cinstit de la început sfintele moaște. La Sinodul VII Ecumenic, din anul 787, s-a hotărât ca să fie cinstite sfintele icoane dar și sfintele moaște.

     Cinstirea sfintelor moaște trimite direct la cinstirea sfinților.  Menținerea lor în starea de ne putrezire este o mărturie despre soarta trupurilor tuturor creștinilor după înviere.

     Biserica și credincioșii au convingerea că prin atingerea de moaște și prin rugăciunile adresate sfântului lângă moaștele sale se înfăptuiesc adesea vindecări și alte fapte minunate, datorită energiilor dumnezeiești. Puterea dumnezeiască ce lucrează în trupurile sfinților după moarte este o continuare a puterii ce lucra prin trupurile lor cât erau vii. Numai trupurile necorupte de stricăciune, care au aparținut sfinților cinstiți de Biserică, fac parte din categoria sfintelor moaște, căci prin cinstirea lor Îl cinstim pe însuși Dumnezeu, care dă mărturie și nădejde prin sfinții Lui.

     Așadar, indiferent ce zic unii și alții, ce cred unii sau alții, sfinții sunt ocrotitorii noștri, sunt următorii lui Hristos, sunt modelele și tămăduitorii noștri, iar când Dumnezeu ne lasă prin sfintele moaște mărturia Lui către noi să le cinstim cu mare cuviință, deoarece spre binele si sănătatea trupească și sufletească o facem.

                                                                                                     Paul Iulius Negoiță