Anul 2010 este important din punct
de vedere istoric pentru Biserica Ortodoxă Română[1]
deoarece se aniversează 125 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii
Ortodoxe Română şi 85 de ani de la înălţarea la rangul de Patriarhie.
Pentru a marca cele două evenimente istorice
privitoare la modul de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române,
conform hotărârii Sfântului Sinod din 19 iunie 2009 vor fi ridicate la rangul
de arhiepiscopii unele episcopii vechi iar unii episcopi vor primi titulatura
onorifică de arhiepiscop în semn de recunoaştere şi apreciere a activităţii
depuse într-un anumit context misionar.
Criteriile care au stat la baza
hotărârii ca un centru episcopal să devină arhiepiscopal
au fost următoarele:
a.
Consolidarea instituţională a unor episcopii cu o vechime neîntreruptă de
300 de ani sau care au avut în trecut rang de mitropolie sau
arhiepiscopie;
b.
Consacrarea importanţei unor scaune episcopale mai
vechi de 200 de ani, dobândită de-a lungul istoriei prin contribuţiile la
păstrarea şi consolidarea unităţii interne a Bisericii Ortodoxe Române;
c.
Contribuţii la susţinerea şi promovarea duhovnicească a
vieţii bisericeşti, păstrarea identităţii ortodoxe, îmbogăţirea patrimoniului
spiritual – cultural bisericesc şi naţional, susţinerea şi dezvoltarea
culturii, scrisului şi învăţământului teologic, precum şi a vieţii monahale;
d.
Ridicarea nivelului de reprezentare administrativ
bisericească a unor eparhii în contextul realităţii multiconfesionale din
zonele pastoral misionare respective.
Episcopia Buzăului şi Vrancei a
îndeplinit cu prisosinţă aceste criterii iar din anul 2010 va fi ridicată
oficial la rangul de ARHIEPICOPIE, iar P.S. EPIFANIE al Buzăului şi Vrancei va
purta titlu de ARHIEPISCOP.
Această hotărâre a Sfântului Sinod
este demonstrează că Biserica Ortodoxă nu are structuri anchilozate din punct
de vedere administrativ, având capacitatea de a se adapta instituţional la
prezent.
Hotărârea Sfântului Sinod este pe
deplin canonică deoarece atât canoanele cât şi obiceiul juridic nu stabilesc
norme cu caracter prohibitiv sau imperativ privitoare la procedura şi
condiţiile de înălţare în rang a unui centru eparhial. Canoanele nu fac
menţiuni clare şi uniform asupra acestui aspect, ele fiind completate de
obiceiul juridic. În general, treptele onorifice au apărut pe calea obiceiului
juridic şi nu ca urmare a unui drept divin.[2]
După cum se poate constata din
practică, în mod constant a fost afirmat principiul conform căruia vechimea şi
aşezarea instituţională şi misionară au determinat abţinerea unui grad
onorific, aşa cum se poate constat şi din enumerarea criteriilor fixate de
Sfântul Sinod.
O episcopie ce are mai bine de 500 de ani
de activitate neîntreruptă şi are rădăcini adânci în primul mileniu creştin, cu
realizări culturale situate cu ani bine de patru secole în urmă, cu rosturi şi
rezultate de aproape două secole în învăţământul românesc îndeplineşte pe
deplin criteriile stabilite.
Ridicarea Episcopiei Buzăului la rangul
de Arhiepiscopie este şi un act de „reparaţie morală”, deoarece se situa pe
aceiaşi treaptă ierarhică cu centre eparhiale nou înfiinţate după 1990, ce
deservesc instituţional zone demografice mai puţin populate.
Momentul istoric al ridicării la gradul
onorific de Arhiepiscopie a Episcopiei Buzăului şi Vrancei este şi o
recunoaştere a activităţii complexe desfăşurate de P.S. EPIFANIE în cei aproape
30 de ani de arhipăstorire la Buzău.
Având în vedere aceste argumente expuse
sumar ridicarea la rangul de ARHIEPISCOPIE a EPISCOPIEI BUZĂULUI şi VRANCEI
este o recunoaştere a vechimii şi importanţei acestui centru eparhial situat în
urbea Buzăului, iar proclamarea oficială ce va avea loc în anul 2010 este un
eveniment istoric important pentru istoria locală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu