-
-
Taci din gură Leano! Noi nu suntem monarhie! Noi
suntem republică!
- - Eu… doar întrebam dacă mai e state de vizitat!?
Amuzantă, dureroasă, nepotrivită
poate această glumă. Cu siguranță, însă, foarte adevărată. Românii s-au
procopsit cu incultura și impostura unui regim în care cineva, fie și omul doi
în stat, devenise savant de renume mondial, academician cu studii și doctorate.
Ce bătaie de joc la adresa unui neam care-și pierduse elitele intelectuale prin
exil, prin pușcării sau prin morminte.
Mi-a picat cu ceva timp în mână
lucrarea lui Tudor Vișan-Miu, La școală
cu Regele Mihai – povestea clasei palatine. Am achiziționat-o rapid și am
citit-o cu reală curiozitate. Nu sunt regalist, deși bunicul meu, născut în
același an cu Regele Mihai, a încercat să-mi transmită respectul cuvenit unei
instituții a stabilității. Nu îmi era străin, deci, Regele Mihai. Îl ascultasem
din exil la posturile interzise în țară, i-am urmărit prestația ulterioară,
uneori confuză și mult prea diplomatică – să zicem – cu anumite personaje
controversate și toxice pentru români. Ceea ce m-a fascinat totuși a fost
educația acestui om, care, deși nu era la nivelul de elocvență a tatălui său,
Regele Carol, fiind mai modest intelectual, transmitea atitudine solemnă a unui
om educat. I-am căutat trecutul și am constat că nu avea diplome înalte sau
titluri academice. Știam de la bunicul meu despre clasa palatină, dar nu mi-o
integrasem ca pe o informație ce merită atenție sporită. Și totuși, Mihai I al
României era un om extrem de educat, așa cum sunt și multe alte capete
încoronate, sau cum a fost și soția sa Ana – care, într-un interviu acordat
Eugeniei Vodă, la emisiunea Profesioniștii – a demonstrat ce înseamnă să fii
educat. Deci, școala, bibliorafturile cu diplome nu sunt deloc garanția a
educației. Cine o fi de vină? Să fie profesorii, care au preocupări
intelectuale sumare uneori? Să fie mediul informațional care dă drept egal la
cuvânt intelectualului și imbecilului, așa cum afirma Umberto Eco în Cronicile unei societăți lichide? Or fi
motoarele de căutare care au desființat categoria autoritate științifică,
înlocuind-o cu numărul accesărilor? Sau o fi chiar pierderea sensului curat al
educației? Merită citit textul despre clasa palatină pentru a înțelege mai bine
sinonimele educației. Pentru exemplificare redau doar un scurt fragment din
prefața lucrării: Ne întrebăm adeseori ce
îi distinge pe regi și pe regine, pe aristocrați și pe boieri, ce îi face să
fie diferiți și să poată reprezenta modelele demne de imitat. Dincolo de
zestrea genetică și de poziția socială ceea ce impresionează la reprezentanții
vechilor elite este educația. Atenția față de felul în care se formează omul în
primii ani ai vieții este semn al civilizației, al rolului conducător și al
sentimentului datoriei față de ceilalți și față de sine sedimentate vreme de
generații. Educația nu înseamnă pentru reprezentanții nobilimii doar acumulare
de informații, ci și fasonarea unui caracter. Nu erudiția este unica țintă. Se
căutau dezvoltarea calităților morale prin educația religioasă, a simțului
estetic prin contactul cu frumosul, interiorizarea manierelor elegante,
perfecta mânuire a conversației de salon, dezvoltarea fizică prin practicarea
sporturilor, obișnuirea cu rolul de protector și de model. Chiar și atunci când
aluatul învățăcelului nu era cel mia fericit și când caracterul adultului se
dovedea a fi îndoielnic, în general tot rămânea ceva în urma educației de acest
tip: o oarecare eleganță, o grație a viețuirii chiar și în cele mai ingrate
împrejurări, puterea de a răbda și de a rămâne vertical.
Așadar, Confucius avea dreptate
când spunea: Natura ne aseamănă, educația
ne deosebește. Priviți imagini, gestică, mimică, limbaj la doi conducători
români: Ceaușescu și Regele Mihai. Doar
natura îi aseamănă…
Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu