prin neguri. Dar parcă cinismul și absurdul nu creșteau ca în unele din prozele actuale. Caut cu sete un text curat, cu imaginații sănătoase și limbaj acceptabil. E greu de găsit un text bun, care să nu răspândească angoasă sau să nu-ți creeze impresia că te afli în ghetouri. Orizontul morții dă fiecare pagină, monștrii cu sau fără chip stau în cap de filă, dinamica personajelor literare care încearcă oarecare normalitate sunt rare. Eticheta culturală a scrierilor este adesea zdrențuită. Fluxul trăirilor este spart de anormalități care trebuie să șocheze. Nici formă de ideal, sau mesaj. Chin, pară și foc, cititorul cu tensiometru sau ligheanul lângă fotoliu.
Îmi amintesc un discurs al scriitorului Mario Vargas Llosa
care vorbea cu admirație despre Marchizul de Sade, transmițând convingerea că
scriitorul poate să facă în scris tot ceea ce nu are cum în realitate. Așa o fi…dar
parcă…
Am încercat ultimele reviste sau antologii de proză. Nu este
ușor să găsești ceva care să treacă peste un anumit nivel de normalitate
ideatică sau verbală. O combinație cât de cât echilibrată am aflat în salatiera
literară Freeman's, Cele mai bune texte
noi. Texte colectate și selecționate
de pretutindeni sunt puse cap la cap pentru a crea o paletă largă de emoții și
abjecții. Și aici absurdul stă în casă cu miraculosul și fermecătorul, dar
parcă nu te mai simți descendent din Sade.
Predilecția spre adâncul nefericirii și cultivarea spaimei te face uneori
să te regăsești în cuvintele eroinei din nuvela Grădina cu flori – unul din textele pline de normalitate – care se
confesa astfel: m-am simțit ca un grăunte
minuscul plutind în mijlocul unui spațiu pustiu, unde nu putem vedea și atinge
nimic. Și același personaj gândea: viața
mea este făcută din repetiții de cifre. Viața cititorului este marcată de
lipsa unor alternative pe care să calci cu încredere că nu sunt putrede, mai cu
seamă după ce ai parcurs ceva pași și dezamăgit, în același echilibru trebuie
să faci plin de regrete pentru timpul pierdut drumul invers. Ușurința cu care
autorii te trimit într-o vrajă amețitoare
sau să-ți inducă frica de fiecare
por, din fiecare respirație, din fiecare clipire te trimit la gândul
terapiei post-literatură și nu a alinării prin literă.
Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu