Undeva, pe valea Slănicului,
peste apele firave, cu aspect de saramură, ale râului care și-a croit drum
printre dealuri frumoase, în dreptul localității Izvorul Dulce, pitită printre
arbori, se află încă localitatea Băiești. Spun încă deoarece această așezare, despărțită de un drum nu prea
prietenos de restul satelor înșirate pe vale și de un deal plin de cătină și
arbuști de localitatea Blăjani, moare pe zi ce trece. Câteva case, puțini oameni
și ceva zgomot de câini ținuți în lanț mai animă puțin atmosfera satului unde
s-a născut, spre exemplu, Ion Băieșu și de unde preotul satului, popa Ciomag,
celebru pentru intervențiile sale în sistematizarea satului Aldeni, l-a trimis
în lume, determinându-l să urmeze liceul. Și proprii mei strămoși tot de pe
aici se trag, dintr-un neam al Cucilor. Acum cam cântă singură pasărea de la
care și-au luat botezul numelui, iar locul i-a cam urmat destinul. O plimbare
scurtă prin mica așezare te frământă, dar te și pune pe gânduri. Apusul se
strecoară printre pereți povârniți, prin ochiurile de geam ale caselor rămase
în trei pereți sau de sub care apele au cărat tot ce părea mai stabil,
lăsându-le ca niște pontoane sinistre,
părăsite de ape. Porțile doborâte, ușile întredeschise sau date de
perete, gardurile picate sunt câteva imagini care îți creează sentimentul unui
părăsiri în mare grabă a modestelor căsuțe. Și poate că așa a fost. Câțiva zeci
de ani cât trăiește un om.... ce poate fi decât o mare graba?! Iar după ei, în
maxim trei zile, după o strângere în lacrimi a urmașilor și rudelor plecarea
definitivă nu se face în fugă? Lăsate fără suflet în ele modestele construcții
de lut stau cu ușile și gurile de geam căscate în așteptarea a ce va fi. Dar ce
va fi cu ele? Ce va fi cu acest sat vechi? Treptat va muri și, cu siguranță,
cea care va mai trăi o vreme va fi Biserica, în preajma căreia s-au strâns,
unul câte unul, an după an, fii locului. Locașul de cult se află, asemenea
multor case de acolo în oarecare izolare. Deși turlele străbat prin frunzișul verde
și se văd de la mare depărtare, pentru a ajunge la Biserică trebuie să cobori
pe un drum învelit de salcâmi. este
foarte veche. Alte documente despre nașterea acestui locaș de cult retras,
aflat la 3 km de localitatea Aldeni sau mențiuni și inscripții despre monument
nu s-au găsit.
Așezarea Bisericii parcă a amintit de la început
soarta satului. Aflată în vale ușurează munca celor rămași de ai căra pe cei ce
pleacă să doarmă la umbra vechilor ziduri, despre care legenda locului spune că
s-au ridicat pe urme de schit. O fi doar o tradiție pioasă sau realitate
istorică doar Dumnezeu știe! În orice caz, conform unui chestionar întocmit în
anul 1956, de preotul Ioan Diamandescu, nu este precizată o dată a ridicării
construcției ci se face mențiunea că
Singurele mențiuni sunt cu
siguranță forte târzii și ele amintesc de momentul așezării icoanelor, în anul
1921.
Biserica este mică, are formă de
corabie, are zidăria din cărămidă și fundația din piatră de prund. Acoperișul
este învelit cu tablă galvanizată, din anul 1954 înlocuindu-se șindrila.
Zugrăveala din interior a fost afectată, conform chestionarului amintit de
cutremurul din 1940. Retușurile sau refacerile nu constituie o problemă,
deoarece nu are valoare artistică.
În jurul Bisericii se află
cimitirul satului, despărțit de un gard modest, și el aproape povârnit, cu o
poartă din țambre de lemn legată cu sârmă, de vegetația bogată. Peste acest
spațiu, alături de Biserică se mai înalță o clopotniță așezată pe patru stâlpi,
în vârful căreia un clopot mic se mișcă fără graba, mai mult într-o limbă.
Așadar, aici, la Băiești biserica
satului își adună fii, tot mai muți dintre ei trecuți în biserica triumfătoare
și privește cum viața în jur se stinge trist și iremediabil.
Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu