În concepţia creştină, mănăstirile
sunt acele locaşuri sfinte, retrase de lume, în jurul cărora trăiesc comunităţi
de fiinţe, care învingându-se pe ele, au renunţat la viaţa pământească
cotidiană pentru a se dedica rugăciunii şi ascezei.[1]
Monahismul s-a dezvoltat şi
organizat în creştinismul răsăritean începând cu secolul al IV lea după Hristos
ca o nouă formă de martiraj, deoarece odată cu dobândirea de către creştinism a
libertăţii de a fi prezentă în spaţiul public, ca religie recunoscută de stat,
în vremea Împăratului Constantin cel
Mare, martirajul specific perioadelor de persecuţie a dispărut.
Regiunea situată în zona Curburii
Carpaţilor are o tradiţie monahală străveche ca existenţă şi bogată ca număr al celor ce vieţuiau în mănăstiri.
Aşezările rupestre din
zona Bozioru sunt primele urme de vieţuire monahală, urmate în cronologia istorică de numeroase mănăstiri
şi schituri care împodobeau plaiurile şi văile apelor: Buzăului, Pârscovului şi
Slănicului şi dealurile de pe valea Niscovului.
Puncte albe, întinse pe verdele nesfârşit al pădurilor, aceste aşezări
monahale au fost începând din secolele
XV, XVI şi până în secolul XVII-lea, aproape singura manifestare de
viaţă omenească în această regiune cu munţi măreţi, cu plaiuri înalte şi cu ape
repezi.
Cu informaţii desprinse
mai mult din tradiţia istorică decât din documente se pot regăsi urme ale
vieţuirii monahale şi în pădurile ce străjuiesc ca un amfiteatru Staţiunea
Monteoru. Tradiţia istorică şi o atestare documentară din 1682 (7191) noiembrie 4 (anexa 1)[2]amintesc despre „Schitul lui Negoiţă” aşezat
sub ocrotirea „Sf. Nicolae Miralichiu”
Mica aşezare monahală este legat de numele familiei Sărăţeanu, una
dintre cele mai vechi familii boiereşti din zona Buzăului, familie care a dat
ţării unul dintre cei mai importanţi oameni politici buzoieni, Constantin
Sărăţeanu[3].
Ruinele acestui schit sunt
semnalate pentru prima dată de profesorul Bazil Iorgulescu în lucrarea sa Dicţionar geografic, statistic, economic şi
istoric al judeţului Buzău[4]. O altă mărturie, datând din anul 1930,
păstrată sub forma unei însemnări făcută de preotul Ion Neamu[5] relatează următoarele: ,,Astăzi locul este cuprins de pădure. Se
poate recunoaşte locul unde a fost clădită biserica, print-un morman de pământ
şi cărămizi. Este deci evident că biserica a fost de zid. Apoi se mai cunoaşte
locul eleşteului, care acum este secat; de asemenea şi puţul mănăstirii cu
ghizduri frumos lucrate. Mai la o parte se văd şi astăzi câţiva nuci sălbăticiţi;
cunoscuţi sub numele de “nucii lui Negoiţă” şi care amintesc de livada
mănăstirii[6].
Împrejurul bisericii s-au găsit şi morminte de călugări.
Nu s-a găsit nici o urmă de chilii
nici-o urmă. Poate vor fi fost cu pereţii îngrădiţi din nuiele şi au dispărut
fără urmă.
Alte indicaţii se mai găsesc în memoria colectivă. Astfel, afară de aşa
numiţii “nucii lui Negoiţă”, o vale din apropiere, prin care şerpuieşte un
izvor pe o distanţă de vreo 3-4 km. până la râul Sărata poartă numele indicativ
de ,,Valea lui Negoiţă”; iar o vâlcea din partea de apus, poartă numele
călugăresc de ,,Valea Constandiei”.
Despre toponimicele amintite în
relatarea de mai sus făcea referire şi Bazil Iorgulescu care preciza că schitul
numit „al lui Negoiţă” era situat pe valea
lui Negoiţă, în punctul denumit La
nucii lui Negoiţă în aproprierea dealului Domnia.[7]
De asemenea, mărturiile
referitoare la anumite caracteristici ale clădirii se regăsesc şi într-un
raport arheologic din anul 2000[8]. Caracterul restrâns al cercetării a pus în
evidenţă decât existenţa unei clădiri de plan dreptunghiular, realizată din
zidărie mixtă (piatră, cărămizi şi liant cu var de nisip), care s-a prăbuşit,
probabil în urma unui puternic cutremur.
Aceste sumare mărturii
pot constitui dovezi în sprijinul existenţei unor urme de vieţuire monahală în
regiunea actualei staţiuni Sărata Monteoru.
Existenţa ruinelor unei
aşezări monahale în această zonă ridică însă alte semne de întrebare: Când a
apărut această vatră de închinare? Cine a ridicat-o? De ce a fost ales acest
loc?
Prin tradiţie aşezarea
monahală a fost ctitorită de un anume Negoiţă
de la care schitul a împrumutat numele, aşa cum mănăstirea Deduleşti,
ctitorită în 1834 a împrumutat denumirea de la ctitorul Dedu, mănăstirea Barbu
de la ctitorul Barbu, etc. Tradiţia este reluată şi de O.G. Lecca în lucrarea Familii boiereşti . Istoricul Daniela Lupu într-un studiu dedicat acestei teme de
cercetare istorică consideră că nu se poate stabili cu certitudine dacă această
mică aşezare monahală a fost ctitorită de un membru al familiei Sărăţeanu. Formularea mănăstirea sau schitul lui
Negoiţă, nu este o dovadă sigură pentru a atribui întemeierea schitului lui
Negoiţă postelnicul deoarece în a doua jumătate a secolului al XVII lea sunt
menţionate în documente mai multe persoane cu acest nume. De asemenea,
istoricul Daniela Lupu consideră că, în cazul în care ar fi acceptată
posibilitatea ca ctitorul acestei aşezări să fie un membru al familiei
Sărăţeanu nu s-ar putea şti care dintre membrii familiei a ridicat această
modestă aşezare monahală deoarece în genealogia familiei există doi
reprezentanţi cu acelaşi nume: Negoiţă postelnicul, fiul lui Dragomir
postelnicul şi Sărata şi Negoiţă paharnic Sărăţeanu[9].
Anul în care este dată
mărturia documentară precum şi analizarea circumstanţelor istorice pot conduce
însă la concluzia că această modestă aşezare monahală este ctitoria lui Negoiţă
paharnic Sărăţeanu.
Analizând
circumstanţele istorice se poate emite
ipoteză că apariţia acestui aşezământ religios a fost cauzată de decăderea
politică a familiei Sărăţeanu, de pierderea legăturii cu ctitoria Pinul[10] şi mai apoi pierderea procesului ce viza
această aşezare monahală în favoarea familiei Cândeştilor 1662, moartea
năprasnică a tatălui şi a fratelui său (1664), precum şi de tradiţia
ctitoricească la care ţineau cu sfinţenie toţi boierii români, precum şi cei
din zona Buzăului, care chiar pe coasta nordică a dealului au ridicat
mănăstirea Barbu.
Având în vedere aceste aspecte mica aşezare monahală pare a fi zidită
prin anii 1655-1660. Nu a jucat un rol
istoric. A fost după toate probabilităţile mai mult un schit particular al
familiei, spre a servi ca loc de veşnică odihnă pentru tatăl, fratele şi mai
târziu pentru Evda, mama lui Negoiţă paharnicul. Probabil, tot aici au fost
înmormântaţi şi urmaşii săi, până pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, Dragomir
şi Vlad fii lui Negoiţă şi Neagoe fiul lui Dragomir.
Probabil după 1680 mica aşezare a căzut în ruină, urmând soarta
familiei. Fără a ajunge la o dezvoltare istorică mica aşezare dispută înainte
de a da viaţă unor urme de cultură şi civilizaţie religioase rămâne un mister
pentru contemporani atât în ceea ce priveşte amplasamentul cât şi durata
existenţei. Cu toata acestea, schitul lui Negoiţă dă mărturie despre urmele
unei vieţi monahale în zona Sărata Monteoru.
ANEXA 1
1682 (7191) noiembrie 4. Hotărnicie a
moşiei Muşcelul Sărăţii, partea lui Oprea Nenciulescu şi a altor moşneni
Zaharia portariu dimpreună cu şase boieri
hotarnici ca să hotărască o moşie a Oprii Nenciului din Muşcel Sărăţii şi din
jălişte altor moşneni.
Deci noi ne-am adunat toţi la un
loc şi am chemat pă toţi moşnenii şi ş-au adus zapisile şi am pus sfară în
capul răzorului lui Neagoie Brânză, din jos despre via lui Neagoie Durnă, din
tufa cea strâmbă în jos şi au trecut izvorul Oşciuciurului şi au lovit pân
piatra cu teiu şi au trecut drumul dă
curmeziş şi am pus piatra acolo la Grind.
Şi dă acolo au dat pân capul vii lui Leontie
pe din jos şi au izbit tufele Velnii pe din jos de piscu şi de acolo au dat în
gura Izvorului Dulce, unde dă Sărata şi apucă tot apa Sărăţii în sus, pă unde
trece drumul Sărata şi apucă pă Valea Teişului.
Iar de acolo, trece Sărata şi
apucă muchea dealului, pe deasupra Fântânii păcurilor, pe deasupra Murătorilor
şi izbeşte în muche, pe deasupra mănăstirii
lui Negoiţă.
Şi dă acolo dă în drumul
Nişcovului pe deasupra Fântânii Rumâneştilor şi apucă tot drumul în sus, până
dă jos, unde să împreună Sărata cu Valea Ciuhoului.
Şi dă acolo apucă drumul în sus,
până în Poiană, între drumurile cele roşii şi apucă pă culmea dealului, pe
marginea perilor celor pădureţi şi izbeşte la lacul pe deasupra şi de la
Fântâna cu stâna şi apucu marginea Gorinişului şi dă în drumul care vine pen
capul vii lui Hadâr şi trece Valea lui Negoiţă, pen plopi şi dă în capul
răzorului vii lui Genilor şi apucă răzorul în jos şi dă iar în capul răzorului
vii lui Tănasie.
Acolo este piatră hotar şi de
acolo apucă răzorul vii lui Tănasie în jos, până dă în capul vii lui Neagoie
Brânză, pă răzor în jos, până dă iar în grămada de piatră la Cucuiu.
Şi
am tras şi moşia jăliştii a Oprii Nanciului din piatra Brânzeştilor în sus,
până dreptu Băşicuţă, latul stânjeni 240, care au fost cumpărat de Dragostin
Cerevin, câte zlot unul, cu zapis de cumpărătoare.
S-au găsit moşia Muşcelu Sărăţii a
Oprii Nanciului cu frati-său Nanciul, stânjeni 90.
Mai
cumpărat Oprea Nanciul de la paharnecul Negoiţă, stânjeni 160 în sileşte la
Sărata, unde sunt Fântânile de păcură.
Şi de
la Costandin Gogoaşă s-au mai cumpărat stânjeni 160, câte orţi doi.
Şi
s-au mai cumpărat de la Sin, stânjeni 75, iar dă (?) Oprea Nanciul câte orţi
doi.
Şi
s-au mai cumpărat de Lupul Roşul, unde au fost pimniţa Oprii Nanciului,
stânjeni 25, câte orţi doi. Şi iar au mai cumpărat dă la Lupul Roşul stânjeni
15, până la fundul pimniţii Nanciului.
Şi au
mai cumpărat de la Dragostin Cerevin 15, câte orţi doi.
Şi în
sileşte la diaconul Gheorghe au mai cumpărat iar Oprea Nanciul de la Lupul
Roşul, stânjeni 25, câte orţi doi şi un locu de casă, taleri 20, cu pometul.
Şi iar diacon Gheorghe s-au ales în
Muşcel Sărăţii cu stânjene 80 şi s-au găsit şi ai Gramii ot Râmnec stânjeni
422, cumpăraţi iar de Oprea Nanciul, câte orţi doi.
Şi ai
lui Gheorghie Sărăţean s-au găsit stânjeni 80. S-au găsit şi ai mănăstirii
Banului stânjeni 180 şi ai schitului Cozii, stânjeni 180.
Dreptu
aceasta am dat cartea noastră de hotărnicie la mâna Oprii Nanciului i altor
moşneni, pentru că aşa am ales cu dreptate, din porunca mării sale lui Vodă, să
stăpânească cu bună pace din neam în neam. Noembrie 4 leat 7191<1682>.
Zaharia portar
Stanciul căpitan
Cernătescu
Arion Brânzescu
ot Ştiubeiu
Preda Topoloveanu
Necula Berindeiu
Nanu ot tam
Carte de hotărnicie. Această copie fiind
scoasă din cuvânt în cuvânt după hotărnicie, care fiind veche şi stricată,
pentru a nu să strica de tot, s-au prefăcut după cum să vede şi nefiind nici un
cuvânt zmintit nicăiri, o adeverim cu iscăliturile. 1785 aprilie 5.
Scarlat Câmpinean biv vel stolnic
is<călit>
Iordache Cantacozino biv vel
sluger is<călit>
v. f. 1:
De la
Logofeţia Mare a Ţării de Sus
Moşnenii
Nenciuleşti din sud Buzeu prin jalba ce au dat către Divan care s-au orânduit
în cercetarea logofeţii, au făcut arătare pentru o hotărnicie a lor ce s-ar
fii… cerând …[11]şi a să adeveri,
li s-au cerut hotărnicia veche şi n-au avut, ci au arătat o copie după
hotărnicia a şase boieri la leat 7191 noiembrie 4, adeverită de rânduiţii
boieri Divanului, Scarlat Câmpineanu i de sluger Iordache Cantacuzino la leat
1785 aprilie 5.
Copie 1785,
hârtie filigran, 2 f (45 x 32), r-v, cern. neagră. Achiziţie Cornel Sava
(Sărăţeanca, com. Merei, jud. Buzău), 2000. Inv. 47378.
[1]Pr. Vasile Ghe. Sibiescu, Mănăstirile noastre temeiuri de viaţă
românească, Tip. „Fraţii Dumitrescu”, Buzău, 1940,p.2.
[2]O altă atestare documentară
este din anul 1785 iulie 25. Documentul atestă
cumpărarea de către familia Brâncoveanu de al Sărăţeanu a moşiei încă de
pe la 1701. În document se aminteşte despre o linie de hotar, care trece pe la
schitul lui Negoiţă.
[3]Constatin Sărăţeanu, om
politic român, fost ministru şi membru al Regenţei îşi doarme somnul de veci
într-o latură a bisericii din Valea Botei. Deşi a fost poate cel mai important
om politic buzoian multă vreme nu a existat nici măcar o piatră funerară care
să indice locul unde este înhumat.
[4]Dicţionar geografic, statistic,
economic şi istoric al judeţului Buzău , Buzău, 1892, p.351 şi p.
441.
[5]Pr. Paul Iulius Negoiţă, Monografia bisericii Adormirea Maicii
Domnului din parohia Gherăseni, Ed. Sfintei Episcopii a Buzăului şi
Vrancei, Buzău, 2002, pp. 59 – 60.
[6]Despre ruinele acestui schit
aminteşte şi Bazil Iorgulescu, op.cit.,p.191.
[7]Bazil
Iorgulescu,op.cit., p. 214.
[8]Emil
Lupu, Raport de cercetare arheologică în
punctul „Schitul lui Negoiţă”, în „Cronica cercetărilor arheologice din
România. Campania 2001, a XXXVI a Sesiune naţională de rapoarte arheologice”,
Bucureşti, CIMEC,2002, p.280 – 281.
[9]Daniela
Lupu, Pe urmele unui schit dispărut.
„Schitul lui Negoiţă” (Com. Merei, jud. Buzău) şi prima sa menţionare
documentară (1682), în ,,Mousaios”, an. VIII, 2003, Ed. Alpha MDN, Buzău,
pp.171 – 185.
[10]Despre această mănăstire a se vedea: P.S.EPIFANIE
NOROCEL, episcopul Buzăului. Ctitorii
voievodale în Eparhia Buzăului, Ed. Episcopiei Buzăului, Buzău 1988;
Diac Ioan Neamu, O mănăstire
dispărută; Mănăstirea Pinul Mare,Îngerul V, 1933, nr. 2, p. 14-15.
[11]text ilizibil
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu