Tot citesc dezbateri despre modificarea legilor justiției.
Destule voci nemulțumite sunt tratate cu aroganță de către unii dintre membrii
puterii legiuitoare. Democrația sau societatea românească sunt puse iarăși în
fața unei provocări. Cunoaștem dictaturi care îmbracă forma unui singur om, dar
parcă acum, aceiași tipologie are mască diferită. O fi poporul român păcălit de
situație, fără să aibă o vină, o complicitate a acțiunilor preliminarii? Nu au
știut cu adevărat ce votează? Sau, pur și simplu, atunci când au făcut-o au
fost complici gândindu-se la cum vor mânca singuri după sobă, din bucatele pe
care puterea le va rupe de la stat și le va da lor. Fără a continua cu abaterea
de la un subiect cultural, pentru unul banal, nu trebuie să uită că nu poți
vota incorect și aștepta să fii condus corect!
Dar, mai bine ne întoarcem, la dialogul condus de Gabriel
Liiceanu și purtat cu Andrei Pleșu, la Televiziunea Română. Au fost emisiuni
frumoase, altfel decât poți vedea la orice alt post și cu alt prilej. Unele
le-am văzut, altele le-am ratat. Munca de popularizare a unor idei filozofice
și sociale este apreciabilă. La vremea respectivă, mi-am notat anumite idei,
iar pe altele le-am scăpat, întrerupt de telefon sau de alte conversații. De
aceea, apariția cărții în care este redată stenograma
dialogurilor este bine venită, cel puțin în ceea ce mă privește. O fi o
apariție editorială care scoate pe hârtie texte din imaginile video, deoarece,
în noile legi ale justiției, probele video nu mai constituie mărturii? Sau doar
dorință de a pune la dispoziției un material dialogat. Am reluat temele. Însă,
părăsite oarecum de modalitățile de lucru
socratice parcă nu mai au același farmec. Nu mai au aceiași cadență și, pe
alocuri, se pierde cadența dialogului. Cu toate că se încearcă păstrarea
formulei dialogare și inimitabile a lui Pleșu – dom'le – apelarea la scris, la ceea ce Platon detesta dar folosea
considerând scrisul ca fiind înregistrarea gândului mort, lipsit de borne de
interpretare, a mai luat din farmecul conversației, dar, în același timp îți dă
posibilitatea să participi la turnirul verbal cu creionul în mână. Deci, în
cele din urmă demersul este util. Un dialog pe teme de calitate și cu mesaje
care au miez. Merită salvat timpul risipit cu conversații mărunte și dedicat
textului, devenind parte în dialog. Dacă televizorul te admite doar ca privitor
sedentar, cartea te face parte, te scoate din starea de terț și te face părtaș la o tematică frumoasă, aparent ușor abordată, însă, după putință fiecare se poate afunda, în funcție de cât aer au în plămânul cultural.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu