VRAJA SĂRBĂTORII
---------------------------------
,,Puţine zile erau mai fascinante, mai pline de mister, mai cutremurătoare decât ziua de 6 decembrie. Atunci „venea Moş Nicolae“. Şi venea, într-adevăr, nu ma îndoiam o clipă, aveam dovada palpabilă!
Da, pregătirea ghetuţelor era deja un început emoţionant al sărbătorii ce urma şi imi dădea o stare de fericire greu de descris! Urma să se petreacă ceva neobişnuit, de taină, de alt tărâm!
Le lustruiam deci cu sârg, dădeam cu cremă şi le frecam cu peria până ce străluceau. Atunci fugeam la tata: „E bine?“. După caz, tata se declara mulţumit sau ma trimitea să mai dau de două ori cu peria. Spre seară, le aşezam sub fereastră şi pândeam să vade cum vine Moşul. Venea prin geam? Pe uşă? Ca un făcut, după vreo jumătate de oră adormeam.
N-am lămurit niciodată misterul, nici mama nu ştia cum intră Moşul, aşa spunea ea. Venea, asta era principalul.
A doua zi, dimineaţa, dădeam fuga la fereastră: da, Moşul fusese la noi, darurile se aflau în ghetuţe… Niciodată vreun dar n-a fost învăluit în mai mult mister, n-a avut mai mult farmec.. Se întâmpla ceva deosebit, ceva ce nu înţelegeam, Moşul venea. Cum, când, nu ştiam.
Toată casa , toată casa era învăluită într-o taină greu de definit. Era casa noastră, dar în acea zi era alta: locul unde se petrecuse ceva minunat, unde venise Moşul în persoană, un Moş sfânt, cu puteri nemărginite, care ştia că acolo locuia o fetiţa care-l aşteptase cu emoţie şi-şi lustruise cu evlavie încălţările. Mai important decât darurile era faptul că ma cunoştea, că ştia că exist ! Şi mai era ceva minunat şi inexplicabil: „Cum de-a ştiut Moşul ce mi-am dorit?“
Explicaţia era plauzibilă şi ma satisfăcea în întregime. Moşul era sfânt, deci ştia că mi-am dorit cutia de creioane colorate, acuarele, pensule, carti, o papusa...si o nuielusa. Ei, chestia aceea ma supara total...Nu intelegeam de ce se adauga la dar..eram asa de cuminte....
Moş Nicolae al nostru, al cărui nume e sinonim cu bunătatea, cu blândeţea, cu bucuria pe care o dăruieşte neîncetat, prietenul iubit al copiilor, sprijinul tuturor celor care îi cer ajutorul, continuă să dăinuie în viaţa noastră, în pofida săgeţilor otrăvite de ranchiună şi inconştienţă ale căror ţel este să preschimbe omenirea într-o subclasă supusă instinctelor animalice.
Nu putem decât să-l rugăm pe Moşul cel generos să treacă pe la fiecare şi să pună în sufletele aşezate la fereastră, ca odinioară ghetuţele copiilor, conştiinţa că ni s-a dat un dar minunat. Mosul trebuie sa existe pentru a găsi prin el drumul către bucurie, către lumina adevărată a sarbatorilor de iarna.,,
Cadouri mult dorite !
Mihaela Roxana Constantinescu