Cele trei sărbători de pe 1 Ianuarie

Prima zi din an are pentru creştinii ortodocși o întreită semnificaţie: mai întâi este praznicul împărătesc al Tăierii împrejur a Pruncului născut în ieslea Betleemului, apoi este ziua Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul oraşului Cezareea Capadociei, precum şi începutul Noului An. Dintre toate, cea mai mare importanţă o are, desigur, Tăierea împrejur.

Când pruncul Iisus s-a făcut de opt zile, a fost tăiat împrejur, ca să împlinească legea iudaică, după ritualul mozaic. Mântuitorul spune "n-am venit să stric legea, ci s-o împlinesc" şi aşa s-a făcut. Actul cultic petrecut în a opta zi a avut şi alt rol în istoria mântuirii. „A astupat gura ereticilor” care au spus, mai târziu, ca Domnul nu a avut fire omenească.

La împlinirea celor opt zile se punea şi numele copilului. Praznicul închinat Mântuitorului Iisus Hristos aminteşte de primul act religios, prima iniţiere religioasă a noului născut. Ritualul religios al tăierii împrejur a fost legiferat de Moise în amintirea izbăvirii evreilor din robia egipteană. În cadrul ritualuluise punea numele noului născut. Astfel, pruncul născut din Fecioara Maria a primit numele Iisus, care se tâlcuieşte din limba ebraică: Dumnezeu mântuieşte sau Dumnezeu este mântuirea", explică preotul profesor Paul Negoiţă, de la Parohia Sfântul „Apostol Andrei” din Buzău.

 La 1 ianuarie este sărbătorit şi Sfântul Vasile cel Mare. S-a născut în anul 330 (după alţii 329) în Cezareea Capadociei. Apreciat atât în Răsărit, cât şi în Apus, Sfântul Vasile a luptat, alături de Sfântul Atanasie al Alexandriei, împotriva ereziilor ce au tulburat Biserica în sec. al IV-lea. A fost frate cu Sfântul Grigorie de Nyssa şi bun prieten cu Sfântul Grigorie de Nazianz. Cele trei personalităţi ale creştinismului, atunci când sunt amintiţi împreună, sunt denumiţi Părinţii Capadocieni.

Numele Sfântului Vasile, ce vine din grecescul basilios, (împărătesc), este, alături de Ioan, printre cele mai populare nume purtate de creştini.

Părinţii ierarhului care a păstorit scaunul Arhiepiscopiei din Capadocia, Vasile şi Emilia, proveneau din familii creştine distinse şi, se pare, făceau parte din clasa aristocrată. Bunicii dinspre tată suferiseră în timpul persecuţiei lui Maximin Galeriu, fiind condamnaţi la muncă silnică în minele munţilor din Pont. Emilia era şi ea fiica unui martir. Vasile şi Emilia au avut zece copii, dintre care cinci sunt pomeniţi astăzi în calendar: Macrina cea Tânără, Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Petru al Sevastei şi Naucratos, care a murit de tânăr în mănăstire. Lor li se adaugă bunica dinspre tată, Macrina cea Bătrână, precum şi părinţii, Vasile şi Emilia.

Sfântul Vasile a demonstrat de mic o mare înclinaţie spre viaţa virtuoasă şi spre învăţătura. Distingându-se între ceilalţi elevi din Cezareea, a fost trimis la studii în Constantinopol, apoi la Atena. Aici s-a împrietenit cu Sfântul Grigorie de Nazianz, uimindu-şi, amândoi, profesorii, prin capacităţile lor intelectuale, dar şi prin ascetismul vieţii lor. Câștigând o mare faimă la Atena, i s-a propus să rămână la universitate, dar a refuzat, întorcându-se în Cezareea, în anul 356.

 Întemeierea de către mama sa, Emilia, şi de către sora, Macrina, a unei mănăstiri în Annesi, moartea fratelui său, Naucratie, precum şi dorinţa sa de desăvârşire, l-au făcut să primească botezul şi să se dedice vieţii creştine. A făcut un pelerinaj prin locuri monastice din Egipt, Palestina, Siria şi Mesopotamia, după care s-a retras la Ibora, aproape de mănăstirea surorii sale. Sfântul Vasile a întemeiat primele mănăstiri de obşte din Capadocia, mulţi tineri strângându-se în jurul lui. Le-a organizat viaţa monahală prin cele 313 reguli mici, pe care le-a concentrat ulterior în cele 55 de reguli mari. A fost preoţit, iar în anul 370, murind Eusebiu, a fost ales episcop în locul său. Ca episcop, a dus o mare luptă împotriva arianismului. Sunt remarcabile scrierile pe care le-a lăsat: "Omiliile la Hexaimeron" (ce cuprind omilii la cele şase zile ale creaţiei) şi "Tâlcuirile la Psalmi".

Ne-a rămas de la Sfântul Vasile una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Se oficiază de 10 ori pe an şi este o sinteză a textelor liturgice utilizate de creştinii de până atunci.

În toate bisericile, în ziua Sfântului Vasile cel Mare, la sfârşitul Sfintei Liturghii, se citesc nişte rugăciuni speciale, numite molitve. Molitvele se rostesc de către ierarh sau preot şi, în general, persoanelor care sunt stăpânite de demoni.

Imediat după hirotonirea sa ca episcop, în anul 370, a folosit moştenirea primită din partea mamei, precum şi bogatele donaţii de la prieteni şi cunoştinţe bogate, pentru a construi un complex de instituţii filantropice, în care şi-a făcut reşedinţa. Complexul includea un orfelinat, un azil pentru bătrâni, o casă de oaspeţi pentru călătorii şi vizitatorii săraci, un spital pentru boli infecţioase şi un aşezământ pentru cei sărmani, toate grupate în jurul unei biserici. La un loc, instituţiile au devenit cunoscute sub numele de Vasiliada, constituindu-se într-un nou oraş, aflat la periferia Cezareei. Personalul era alcătuit atât din mireni, cât şi din clerici. Istoricul Sozomen scria despre Vasiliada că era "cel mai renumit cămin pentru săraci". Sf. Grigorie de Nazianz vorbeşte despre Vasiliada ca despre un "oraş nou, un depozit de smerenie”Acolo boala era privită în lumina credinţei.

Motivaţia şi complexitatea creaţiei Sfântului Vasile cel Mare a fost considerată de creştini superioară celor şapte minuni ale lumii sau altor construcţii impresionante.

Implicarea Sfântului era totală. Fiindu-i foarte milă de leproşi, Vasile se îngrijea personal de ei, spălându-le rănile cu mâinile sale.

La 1 ianuarie 379, la doar 50 de ani, a trecut la cele veşnice, plâns de credincioşi, dar mai ales de cei sărmani, pe care îi iubea foarte mult.

Mai sărbătorim la 1 ianuarie şi începutul anului. Părintele Negoiţă lămureşte motivul pentru care prăznuim: "Deşi anul nou bisericesc începe la 1 septembrie, biserica sărbătoreşte printr-o slujbă de mulţumire şi Anul Nou civil. Sărbătoarea Anului Nou este o cinstire a timpului dăruit fiecăruia de milostivul Dumnezeu. 

                                                                           Interviu acordat doamnei Daniela Șontică

                                                                                  Jurnalul Național, 2007