 |
| Adăugați o legendă |
După cum ne-a istorist Evanghelia din duminica de după
Nașterea Domnului, Iisus creștea în din Nazaret. Era plin de nespusă iubire și
darul lui Dumnezeu îl însoțea. Încă din copilărie se arată a fi puternic cu
duhul și plin de înțelepciune. Dar viitorul lui stă încă ascuns ochilor lumii.
Lumea îl vedea ca pe un fiu de tâmplar și se gândea că va urma meseria lui
Iosif, având în vedere că-l ajuta la atelier.
Însă Domnul, chiar din copilărie a dovedit că spusele
îngerului care-l prezentau ca Fiu al lui Dumnezeu aveau temei.
Iosif și Maria mergeau în fiecare an de sărbătoarea Paștelui
la Ierusalim. Când Iisus avea doisprezece ani, îl luară și pe el cu ei. Deși călătoria
nu era una ușoară sau lipsită de primejdii, Copilul a primit cu bucurie vestea.
Cât de impresionat o fi fost copilul să vadă mulțime mare mergând să se închine
la Templu. Ce mult i s-a bucurat sufletul când a văzut în zare, după osteneala
drumului, pe cerul senin profilându-se zidurile cetății sfinte. Cu siguranță, a
pășit în templu, iar gândul la Tatăl Ceresc îi umplea tot cugetul. El era
întruparea dragostei lui Dumnezeu față de lume și iubea omul din toată ființa
lui, dar mai presus de toate îl iubea pe Tatăl cel din ceruri. De aceea,
despărțirea de cetatea Ierusalimului nu îi era atât de ușoară cum era pentru
alți evrei. Sărbătoarea era pe sfârșite și lumea aglomera porțile cetății la
fel de în grabă cum venise. Iisus, însă, era mai dornic să rămână acolo decât
cei mai zeloși pelerini. Nu se dădea dus din Templu.
În acest timp, Maica Sa împreună cu Iosif s-au alipit
grupului care mergea spre casă, un grup dens format din bărbați, femei și
copii. De aceea, nu au observat de la început absența lui Iisus. Credeau că va
fi cu tovarășii lor de drum, știind bine că nu ar fi făcut ceva fără să-i
anunțe. Calea lor a fost întrerupta de constatarea că micul Iisus nu le este
alături. Cu spaimă în suflet – ca orice părinte aflat în asemenea situație – au
făcut calea întoarsă. Au început să întrebe pe toți, în stânga și în dreapta,
dar nici urmă de Băiat și nici un indiciu. Teama le creștea și nu știau unde să
mai caute. În cele din urmă au intrat și în Templu. Maria a avut atunci cea mai
mare bucurie a vieții ei de mamă. Nu doar pentru că au aflat acolo Copilul, ci
pentru că copilul era învățător și sfătuitor pentru ce-i ce-L ascultau. Mirați
erau cei care-I ascultau înțelepciunea, iar nici părinții Lui nu erau mai puțin
mirați.
Cu suflet de mamă bucuroasă că l-a găsit Maica Domnului, cu
mustrare dulce, dar și cu dragoste în glas I-a zis: O, copilul meu! Pentru ce ne-ai făcut aceasta? Iată, Tatăl Tău și cu mine
Te-am căutat îngrijorați. Iar Iisus le-a răspuns plin de râvnă pentru
rostul Lui în lume: Oare era nevoie să mă
căutați atât! Nu știați că Eu trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?
Au fost cuvintele cele dintâi ale Domnului, iar după ieșirea
Lui la propovăduire mult își va hrăni poporul cu predicile Sale. Părinții lui
au pus la suflet cuvintele sale, iar Copilul a afirmat clar originea Lui
divină, în baza căreia vorbea oamenilor și urma să se aducă jertfă pe Sine
pentru Lume.
Paul
Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu