Ceea ce spun scriu în aceste rânduri sunt sigur că știm cu
toții. Și totuși este suficient să știi, sau e nevoie de mai mult? Da, este
nevoie să aplici, să te împotrivești, să faci conexiuni între lucruri. Verbul a cunoaște este de evitat în fixarea obiectivelor didactice, fiind prea general.
Este un verb care are nivelului lui de ineficiență și în cotidian, atunci când
îi lipsește acțiunea. Poate fi un instrument static sau dinamic, în funcție de
ce atitudine pe care o avem după ce știm. Sunt multe aspecte din viața cotidiană, de la
politică, la medicină, la etică, la rectitudine, despre care știm și totuși nu
avem voință să facem ceea ce ce trebuie în raport cu ele. Suntem precum copiii, care tobă de teorie
știu din văzute sau din auzite…cum se montează un bec, au văzut simulări pe
calculator în laboratorul de informatică, în tutoriale sau în programul
educațional AEL, dar atunci când inevitabilul se produce și becul pocnește
aventura cunoașterii s-a sfârșit. Frica de electricitate sau lipsa îndemânării
paralizează totul. Ori, suntem conștienți că direcția în care mergem nu este
cea mai bună, dar, spiritul de turmă nu permite să ieșim din rând.
Câte nu știm despre modernitate?! Îi cunoaștem avantajele,
dar și dezavantajele. Le acceptăm pe ambele. Pe lângă incontestabilele avantaje
aduse de timpurile moderne, dispariția unor preocupări și unor abilități
tradiționale vulnebilizează omul modern, îl lipsește de anumite instrumente ale
supraviețuirii independente. Îl face dependent de sisteme publice și veșnic
îndatorat. Mediul rural, spațiul aflat în cea mai mare cursă de actualizare a
condițiilor de viață, aduce și cele mai mari provocări în lupta cu ultimele
redute ale rezistenței independente sau naturale. Cu toții purtăm în noi
teama unor boli cumplite, conștienți fiind că sunt inevitabile felului în care
trăim, însă acționăm cu prea puțină convingere. Avem preocupări teoretice
despre hrana sănătoasă, dar la capătul unei cure de search dăm buzna la frigider, desfacem cu grijă
ambalajul pe care scrie un nume străin, o destinație îndepărtată și o dată de
expirare care bate viitorul. Cum s-au obținut asemenea performante? Cu ce preț?
De ce era nevoie tocmai de acolo și așa? Evident, e mai ieftin, poate mai
confortabil să culegi produsul dintr-un mare supermarket, mai relaxant pentru
egoul propriu să-l iei de la entitate informă, al cărui proprietar nu-l știi,
decât să-l faci pe vecinul…cu bani.
Mutarea vieții spre accesul la servicii și eliminarea
tuturor posibilităților de trai pe cont propriu, reprezintă victoria și viciul
modernității. Suntem interconectați la rețele imense de canalizare, prin care
colcăie mizeria unei lumi, nu mai putem lua apă de la fântâna din fața casei
pentru că pesticidele pe care le folosește vecinul cu lopata în grădina de
zarzavat, pentru a înroși pătlăgica odată cu supermarketul au otrăvit pânza
freatică, luăm totul la caserolă că este mai scump să crești, că statul stă cu
ochii pe tine, că vecinilor le miroase. Alergăm toată ziua, apoi punem
mâna pe coș, îl ticsim și ne exprimăm mulțumirea unui trai civilizat. Apoi,
evident, privim la televizor sau pe internet și aflăm că nu știu care produs
era atât de bun încât nu s-a stricat șapte ani. Evident, era prea puțin
natural să se altereze. Trăim uimiri și spaime când aflăm că nici morții nu se
mai strică, după o viață de îmbuibare cu tot soiul de conservanți.
Ce să mai spun despre angoasa pe care o simțim când vedem cum rata îmbolnăvirii de
cancer este în constantă urcare.
Românii au fost salvați de orice criză și au putut
supraviețui pentru că cineva la țară i-a ajutat cu alimente crescute în
gospodărie. Tânăra generație însă, fie că a început să-și piardă abilitatea de producător sau crescător, fie că are la îndemână ajutorul social, care nu-i
folosește nici celui care-l primește, pentru a trăi demn, nici comunității care
este văduvită de brațe de muncă. Cel mai mult au de câștigat cei care ne
aliniază la marele canal de consum, bazat pe oferte și pe domnia cantității.
Pentru ei ajutorul social și scoaterea din joc a forțelor care mai pot mișca
ceva este la fel de benefică precum pentru politicieni. Nici statul nu are
nimic de pierdut. Un politician de pe la noi – de altfel un talentat scriitor
-, dar, să-mi fie iertată atitudinea incorect politică, totuși armean, adică
bun speculant, era revoltat că oul din gospodărie scapă impozitării statului.
Așadar, suntem conectați la sisteme în afara cărora nu mai
putem juca. Statul îți trasează atât de bine tușele de acțiune, încât, deși
liber până în pânzele albe, te porți ca un supus care lucreză unde trebuie, căci
ai de plătit conexiunile și evacuările
, înghiți ce trebuie, ca nu mai abilitatea și puterea
să-ți alcătuiești singur meniul și te bucuri că ești modern și liber. Ești atât de
liber încât faci ce trebuie, iar dacă, cumva, ai pretenția la o suveranitate
personală, constați că ai cedat-o de dragul cantității.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu