Se spune în popor că urechile nu urmează întotdeauna pe cel
ce…le-a purtat. Cum s-a ajuns la această concluzie? Se povestește că un sfânt profet a ajuns în
Rai și nu mică i-a fost mirarea când a dat peste o stivă de urechi. Da, urechi,
multe urechi! Curios, a întrebat ce caută acea priveliște în Rai. Atunci un
înger i-a răspuns: aceste urechi aparțin celor care au auzit, dar nu au
ascultat cuvântul Domnului. Ei bine, adevărat este că auzim mult și urmăm
puțin. În asemenea situații, urechile nu au nicio vină și de aceea împărtășesc soarta
diferite față de purtătorii din lumea aceasta pentru că nu au ascultat
cuvintele biblice: Nu auzitorii legii și
plinitorii ei se vor mântui ( Romani, 2, 12; Mama mea și frații mei – zice Iisus
sunt cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc pe el. (Luca 8, 21); Cel ce
laudă cuvintele Domnului și le face pe ele, acesta este omul cel cuminte care
și-a clădit casa pe piatră ( Matei, 7, 29).
Sigur, povestirea are valoare metaforică. Adevărul este de
multe ori acesta. Auzim, dar nu urmăm. Știm, dar nu facem. Îmi place să-i
întreb pe copii dacă și-au ascultat părinții. Mai toți spun un da hotărât. Dar
când îi întreb și dacă au făcut ce li s-a spus …zâmbesc galeș și spun…nu prea…
Ei bine, copii sunt copii, dar noi?
PIN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu