Fericiți cei blânzi,
că aceia vor moșteni pământul ( Matei, V, 5)
Paradoxale cuvintele Mântuitorului! Parcă cei violenți
câștigă luptele și își extind teritoriile, iar cei blânzi sunt blestemați să-i
suporte?! Aparent așa este, iar lumea de aici e una a aparențelor. Cei duri,
cei răi, cei care nu pun preț pe învățătura lui Iisus și fac războaie,
cotropesc și răpesc sunt puternici pentru o vreme, dar cei blânzi sunt
binecuvântați de Domnul să moștenească pământul. În aceste cuvinte este scrisă
o adâncă înțelepciune. Blândețea și bunătatea sunt cu adevărat mai puternice decât
caracterul războinic.
O frumoasă istorioară spune că demult, demult, trăia un
înțelept, care era grec de neam și care găsea mare bucurie în a fi blând și
răbdător și de grabă bine făcător. Prețul cel mai mare îl dădea pe acest fel de
a fi, iar celelalte plăceri mult iubite de semeni, precum traiul ales și
veșmintele scumpe, nu-l atrăgeau deloc. Pentru felul său de a fi mai toți îl
cinsteau, cu excepția unor uscături. Într-una din zile, mergea în pace pe o
stradă din Atena. Un tânăr needucat a încercat să-i strice liniștea și a
început să-l batjocorească. Ba a mai stârnit și pe câțiva copii necopți la o
atitudine similară. Nu-i era plăcută situația atenianului nostru, așa cum nu ar
fi nimănui, dar, cu toate acestea mergea tăcut și liniștit, cu pași egali.
Insistenți, mici agresori l-au petrecut cu lipsa lor de educație până acasă,
însă, înțeleptul nimic nu le-a grăit, nici de bine și nici de rău.
- - Cum tu nu răspunzi nimic la câte auzi despre
tine? Întreabă unul din grup.
- - Nimic – răspunse atenianul – deoarece nimeni nu
mi-a cerut să-i răspund la ceva.
Seninul a venit peste mintea acelor suflete și au plecat. Ei
chiar nimic nu au întrebat. S-au mulțumit să fie netrebnici. Și poate că aveau
destule de aflat de la un înțelept. Au aflat totuși ceva minunat: ce înseamnă
blândețea. Au aflat cât de puternică este această armă în lupta cu mizeria și
nedreptatea lumii. Oare, din acest comportament blând atenianul a avut de
câștigat ori s-a ales doar cu ocara micimii de suflet?! Sigur, a avut.
Liniștea!
Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă acest om ar fi fost
agresiv, rău de gură, mânios. Totul ar fi degenerat într-un scandal inutil și
grav. Așa, tinerii au luat o lecție, iar înțeleptul și-a dobândit dreptul la
pace.
Blândețea este o virtute. Este o caracteristică atât de
puternică a sufletului prin care poți stăpâni mai strașnic și îndelungat totul,
decât ai face-o cu armate bine înzestrate și scump plătite. Cel blând o duce
bine cu toți, necazul nu-l lovește, deoarece nu-și ridică dușmănii. Doar cu
nedreptatea nu poate avea pace, dar și pe aceasta o îndepărtează altfel decât
cu luptă directă. În sufletul celui blând este mereu liniște, este împăcat cu
viața și capabil de fericire adevărată.
Blândețea nu este o stare vegetativă sau de neputință. Este
o cale a triumfului, a victoriei. Cel blând învinge pe cel înfuriat prin
rușine. Potolește mulțimile prin pace. Vorba lui este ascultată, iar judecat îi
este respectată. Astfel, dar blândeții devine lungime de zile, fiindcă îi aduce
bucurie, iar bucuria este mai presus decât toate orice avere.
Cei blânzi, prin pilda vieții lor rămasă în sufletul și
mintea urmașilor, chiar moștenesc pământul. Exemplu blândeții desăvârșite este
Mântuitorul. S-a mâniat doar pe zarafii care au transformat Templu în
neguțătorie, abătându-se astfel de la adevărata credință, însă, în rest, nu a
sfătuit pe nimeni să arunce cu piatra sau să scoată sabia, căci nimeni nu este
fără de păcat și nici de sabie nu vrea să moară cineva. A fost blând si smerit
cu inima, iertător și bun, chiar și atunci când a fost pe nedrept umilit și
răstignit. Ce am fi făcut noi dacă cineva ne trata ce pe El? Atunci, aparent, a
pierdut lumea prin blândețea cu care a cedat în fața opresiunii fizice. Dar, de
fapt a biruit lumea, iar noi astăzi ne închinăm lui Iisus ce blând.
De atunci, Biblia, Biserica, experiența ne învață să fim
blânzi ca porumbeii, că blândețea lucrează răbdarea, iar răbdarea e stâlpul
înțelepciunii. Blândețea aduce liniște, iar liniștea limpezește mintea, iar
mintea liniștită ocolește necazul, aduce iubire și lungime de zile.
Cel blând nu va nedreptăți pe altul, iar atunci când el
însuși este nedreptățit nu va duce în cârcă necazul și nu-și va face sânge rău.
În cele din urmă, mișelul și tâlharul se vor cutremura la întâlnirea privirii
lui.
Așadar, blândețea înalță, întărește, dă forță și este o cale
spre moștenirea despre care a vorbit Hristos Domnul în Predica de pe munte.
Deci, să fim blânzi!
Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu