Se povestește că pe vremea când încă oamenii nu erau egali
între ei, în casa unei familii de albi din Africa de Sud era sclav un negru.
Cum albii erau botezați creștini, preotul le trecea adesea
pragul. Negrul a început să cunoască, după fiecare vizită, tot mai multe despre
creștinism și a devenit creștin în ascuns, după un timp.
Nu era doar creștin prin botez, precum familia unde lucra,
ci unul practicant. De aceea, nu făcea
nimic fără rugăciune și nu uita niciodată să se roage pentru stăpânul lui. Deși
îi era de tot binele doritor proprietarului, acesta a considerat că nu are
nevoie de rugăciunile negrului, că este un om inferior și că va deveni leneș.
Drept urmare l-a pedepsit aspru. Dar, după fiecare pedeapsă, noul creștin
continua să se roage.
Văzând că nu are leac pentru obiceiul de a se ruga al slugii
lui, stăpânul l-a legat și l-a bătut crunt. Doar domnul l-a salvat din mâna
dură a albului.
Dar, după acest eveniment crud, în casa stăpânului s-a
produs o schimbare radicală. Spre seară a început să se simtă rău. Odihna nu se
mai așeza peste trupul lui, iar pleoapele nu se lăsau adormite. Nimic nu-l mai
liniștea. Credința negrului îl cutremurase. Simțea că nu se mai poate pune cu o
asemenea forță, el, cel puternic. Și așa era. Albul s-a dovedit slab, pe când
negru tare, iar tăria i-o dădea credința. În fața credinței puternice nicio
stăpânire omenească nu răzbește!
Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu