Oare a înviat într-adevăr? Avem dovezi pentru mântuirea
noastră că El a înviat? Este posibil ca un trup omenesc să învieze singur?
Desigur, în cazul fiicei lui Iair, a fiului văduvei din Nain și chiar a lui
Lazăr cel mort de patru zile lucrurile au stat cumva, au fost minuni mari, însă
în cazul lui Iisus vorbim despre minunea minunilor.
Hristos a fost Dumnezeu și om. Oare ca Dumnezeu a lăsat
trupul să moară? Oare a murit cu adevărat? Iar dacă a murit de ce a înviat?
Sigur, sunt întrebări pe care rațiunea noastră cea obișnuită
cu moartea fără înviere, obișnuită doar cu moartea, și le pune. Chiar dacă
rațional pare a fi greu de înțeles, prin credință totul se descoperă, iar
credința în Învierea lui Iisus Hristos a schimbat fața omenirii, iar din
temătorii pescari care-l urmau pe Mântuitorul s-au născut temerari
propovăduitori până la martiriu ai Învierii.
Deci, creștinul poate răspunde cu toată hotărârea: Adevărat,
a înviat! Trupul mort al Domnului a fost ridicat din groapă cu mărire, dând
nădejde și mărturie învierii de obște.
Vă amintiți cum a fost condamnat la cea mai josnică moarte,
la moartea prin răstignire pe cruce. Câtă batjocură din partea lumii acesteia;
cât de mult doreau cărturarii și fariseii să închidă gura unui profet și
învățător cum nu mai văzuseră?! Dar, totul a stat altfel decât s-au așteptat.
Ceea ce doreau definitiv îngropat a încolțit și a dat lumii alt chip. Fapta rea
a prigonitorilor Mântuitorului lumii a fost dată în vileag prin înviere. Au
încercat să-și justifice crima prin voința mulțimii, o gloată instabilă și ușor
de condus spre o atitudine sau alta, au crezut că e un caz închis, dar, în cele
din urmă, cel prigonit, scuipat, umilit, răstignit, a înviat.
După cum știți, trupul lui Hristos a fost spânzurat pe
cruce. I-au dat oțet în loc de apă, pentru ca în acele chinuri cumplite ale
unei morți nedrepte și crude să sufere și mai mult. Aproape singur, Domnul și-a
dat duhul spunând: Săvârșitu-sa!
Momentul morții era unul nepotrivit pentru evrei. Se apropia
Paștele lor. Doreau să se lase noaptea uitării publice cât mai rapid, iar crima
să nu mai facă obiectul curiozității atâtor oameni care urmau să vină la
Ierusalim, să petreacă Paștele. De aceea, au cerut să mai marii evreilor ca
totul să fie grăbit. I-au cerut lui Pilat să trimită ostași care să zdrobească
fluierele picioarelor celor condamnați, astfel încât nici urmă de viață să nu
mai rămână în trupurile lor. Ostași au ascultat ordinul. Doar sfintele picioare
ale Domnului au fost cruțate, deoarece murise deja.
Totuși porunca era poruncă și pentru a nu exista dubii nici
în ceea ce-L privește pe Iisus, i-au împuns coasta cu sulița și îndată a ieșit
sânge și apă.
Cum dovada morții era culeasă de cei trimiși, trupul a fost
lăsat în seama unui anume Iosif din Arimatea, care s-a oferită să-i ofere
Fiului lui Dumnezeu un mormânt nou. Oare l-ar fi înmormântat binecuvântatul
Iosif dacă nu era mort?
Deci, practic, nimic nu mai putea fi salvat. Domnul era
mort, iar grija mai marilor evrei pentru astuparea faptei lor era atât de mare
încât au pus chiar și străjeri să păzească mormântul ca nu cumva să vină
ucenicii să-l fure. Deci, nu la înviere se gândeau, ci la furt. Erau siguri că
au făcut treabă bună, că totul este ireversibil și că peste câteva zile viața
lor agitată de un reper moral va redeveni ceea ce a fost, iar poporul le va sta
iarăși la picioare, uitând ceea ce Domnul le-a vorbit și le-a dăruit.
Dar voia Domnului a fost alta! Ea s-a chemat Înviere, iar
mărturiile ridicării din mormânt încep să curgă, respectând în tocmai
profețiile biblice.
Așa cum păstorii altă dată au aflat de Nașterea Domnului,
străjerii au fost loviți de frică atunci când cutremur mare s-a făcut. Mânați
de ceea ce au trăit au alergat la arhierei și la cărturari pentru a le istorisi
totul. Au mărturisit cum un înger s-a pogorât ca un fulger din Cer și a urnit
piatra de la ușa mormântului, iar Domnul a ieșit.
În atare împrejurare, când spaima s-a instalat peste cei de
față, gândul bătrânilor chemați la sfat a fost tot acela de a ascunde totul. De
aceea, au dat soldaților sume mari de bani pentru a răspândi zvonul că ucenicii
Lui au venit și au furat trupul mort în timp cei ei dormeau. Dacă păstorii au
primit cu bucurie Nașterea, soldații, s-au dovedit corupți și au acceptat să
fie trâmbițe false. Au făcut un târg cu propria conștiință. Ei rămâneau cu
banii, iar căpeteniile aranjau să nu fie pedepsiți de autorități pentru
neglijența lor.
Absurd era totul, dar criza căpeteniilor era mare. Pentru ce
ar fi furat ucenicii un trup mort? Aveau ei, cei care și-au pus toate
speranțele și poate tot avutul în slujba misiunii lui Iisus să facă un asemenea
gest? Avea rost? Apoi, cum puteau soldații dormi când știau că pot plăti cu
viața neglijența lor? Și chiar dacă ar fi considerat că pot dormi, având în
vedere miza – paza unui mort -, cum ar fi prăvălit fără zgomot prigoniții
ucenici piatra de la ușa mormântului?
Desigur, este o copilărie să creadă cineva ca s-ar fi furat
un trup mort, că soldații își puteau ține gura în familiile lor, că o minune
atât de mare ar fi putut fi ascunsă!
Dacă aceste mărturii, să le spunem negative ar putea fi
considerate insuficiente pentru a crede, avem mărturiile celelalte. Maria
Magdalena l-a aflat pe Domnul umblând prin grădină și a găsit mormântul gol.
Însăși Maica Domnului și celelalte femei mironosițe au fost cuprinse de spaimă,
când au aflat locul gol. Doar îngerul a putut să le liniștească.
La aceste mărturii se adaugă zi de zi altele. Domnul
călătorește cu cei doi apostoli care mergeau spre Emaus și apoi se înfățișează
celor unsprezece la Ierusalim.
Învierea era așadar reală, iar Toma s-a convins pe el și,
evident, ne-a convins pe noi, când a vrut să vadă semnele morții violente.
Chiar și faptul că Domnul a mâncat împreună cu apostolii se constituie în
argument al învierii reale. Ce să mai spunem despre evreii care ori de câte ori
îi aveau ocazia îi atacau pe apostoli, iar aceștia dădeau mărturie clară:
Propovăduim pe Hristos Cel omorât de voi, pe care Tatăl l-a înviat.
Deci, despre învierea lui Hristos nu se mai poate vorbi cu
tăgadă. Dar totuși de ce a murit și a înviat?
Moartea și învierea lui este speranța învierii noastre, este
dovada putinței noastre de a învia, așa cum spune sfântul Apostol Pavel: Dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este
credința voastră, zadarnică e propovăduirea noastră. Domnul a plinit toate
profețiile, a băut până la capăt paharul suferinței și s-a făcut ascultător
Tatălui. A murit pe cruce pentru păcatele noastre, iar crucea a devenit altar
de jertfă și răscumpărare pentru noi, toți, care obiectiv suntem mântuiți prin
jertfa Lui, iar prin efort propriu ne putem mântui subiectiv, individual.
Deci, Hristos a murit, a înviat și a dat lumii viață
veșnică! Bucurați-vă că lumina Domnului a strălucit peste noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu