Îmi era dor de unchiul Papini și i-am împins o vizită. L-am
găsit deghizat în Gog și după o aproape o sută de ani nu vrea să-și lase deloc
costumul. Multe isprăvi și povești a făcut și a zis în acea calitate, mai toate
cinic de reale. Văzând eticheta de pe troler, pe care era indicat Bucureștiul
ca loc de îmbarcare, nu știu de ce și-a amintit una dintre escapadele lui de
milionar excentric, prinsă între filele cărții Gog.
De ce oare i-am
trezit așa amintiri? Ce legătură poate avea cu mine sau cu noi o ciudată
poveste ca aceasta? Care este povestea?
Pe scurt, pentru că în asemenea situații amănuntele nu-și
mai au rostul, Gog, plictisit de cotidian a simțit nevoia să facă politică. A
considerat imboldul puțin idiot. Nu e simplu să te pui mreană singur unor
piranha care te vor devora rapid, dacă nu ai țeapa pregătită. Și totuși, pofta
de a duce un popor în direcția pe care Gog și-o dorea nu-i dădea somn pleoapelor.
Cum omul nu este bine să stea cu dilema în sine multă vreme, personajul nostru
s-a decis să facă politică și a făcut-o. A auzit cineva în istorie de
președintele Gog? Nu! A văzut poze cu prim-ministrul Gog? Nu! Dar cu
parlamentarul Gog? Nici vorbă! Atunci cum a făcut Gog politică!?
A făcut, și cu rezultate bune, evident pentru el. Era om cu
dare de mână, dar această dare de mână tocmai de aceea era, pentru că din tot
ceea ce investea avea un profit.
Drept urmare, milionarul nostru a luat o hartă și a țintit o
țară. S-a uitat puțin pe cifre. Alesa nu era din cele mari și nici din cele scumpe.
Poporul cerea mereu câte ceva, nu de puține ori mai mult decât făcea.
Politicienii dădeau ce mai rămânea, iar cum nu prea mai găseau prin visteria țării, împrumutau, evident, cu cifrele
demografice în față, promițând tribut de sânge din generațiile ce vor veni
creditorilor. După ceva chibzuințe este clar că o negociere putea să poarte, iar
costul unui astfel de stat nu putea fi prea ridicat. Până la urmă, o viață avea
și Gog și anumite capricii nu ți le poți reprima cu cruzime!
Așadar, cu harta în dreapta, cu bagajul în stânga, a plecat
să cumpere țara propusă. A ajuns. A
propus. Oferta a fost acceptată. În fapt, deși se aștepta la o negociere mai
grea, la ceva invocări morale, lucrurile au mers relativ facil. A bătut rapid palma.
Treaba s-a făcut. Termenii generali ai negocierii au fost simplii. Conducătorii
fericitului popor au cerut un salariu dublu față de cât dădea deja poporul, iar Gog, om fără prea mari pretenții, având în vedere forma de
agrement pentru care dorea să facă acest deal, nu a pus decât două condiții
simple:
1 1. Să se execute tot ceea ce cere
2 2. Poporul să creadă că el conduce
Evident, condițiile nu erau de neacceptat, pentru niște
lideri responsabili, care doreau binele supușilor. De aceea nici negocierile nu
au durat mult și nici nu au existat mofturi inexplicabile, așa cum se întâmplă
pe la târguri.
Astfel, Gog a intrat în politică și, până s-a plictisit de o
așa îndeletnicire și-a exercitat-o cu satisfacție. Cum milionarul nostru era om
generos, care oferea chiar și acolo unde nimeni nu dădea, a vrut să fie fair –
play cu poporul cumpărat prin intermediul politicienilor. Avea Gog putere multă
și putea cere destule privilegii materiale, nu doar de principiu, ca cele două clauze secrete de mai sus. Modest totuși, nu a cerut în schimbul banilor oferiți conducătorilor decât
resursele naturale. Nu mare lucru pe lângă cât putea…
Și istorisirea unchiului Papini poate că mai continua.
L-am întrerupt totuși că pierdeam timpul din despachetat. E prea frumoasă Roma
de unde ne veneau strămoșii să-mi pierd timpul ascultând poveștile prăfuite ale
unui scriitor care încă se mai credea Gog. Și apoi…ce legătură avea cu mine și cu noi o
istorie atât de stranie și improbabil de trăit?!Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu