Biserica și nașterea ei

     Biserica a luat ființă la cincizeci de zile după Înviere, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt, când la Predica Sfântului Apostol Petru s-au botezat ca la 3000 de oameni, iar, după vindecarea minunată a ologului din naștere care stătea și cerșea la poarta Templului s-au mai adăugat încă 2000 de suflete. Ei au alcătuit prima comunitate creștină.

Pentru a evita haosul și anarhia, noua comunitate a avut nevoie de reguli de funcționare și de autoritare conducătoare. De aceea, sfinții apostoli, văzând că numărul celor veniți la Hristos creștea au considerat că nu este bine să piardă prețiosul timp al vieții cu chestiuni de organizare curentă neglijând predicarea cuvântului Domnului și au împărțit munca cu ucenicii pe care îi aveau. Treptat, viziunea asupra acestei societăți a credinței s-a cristalizat și s-au cristalizat forme structuri ierarhice, care, prin succesiune apostolică trăiesc și activează până astăzi. Astfel au apărut episcopii, preoții și diaconii.

     Odată cu sistematizarea organizării, construită conform principiilor credinței, comunitățile create, sub îndrumarea conducătorilor lor și în deplină unitate au simțit nevoia unor locuri de rugăciune și întâlnire adecvate. Templul rugăciunii despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel – deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat…și în fiecare zi, cu stăruință într-un cuget erau în templu și frângeau pâinea prin case și își luau hrana cu bucurie și cu inimă nevinovată -,era acum pretutindeni unde erau creștini, deoarece noua credință nu are granițe etnice sau teritoriale.

Așadar, încă de la început, Domnul a primit laudă cuvenită, iar nevoia de locașuri sfinte a început să fie ordonată astfel încât ele să apară, iar Jertfea Domnului să aibă loc în condiții prielnice rugăciunii.

Cum primii crești au fost dintre evrei, dar lor li s-a alăturat mulțime multă din alte neamuri nevoia de identitate proprie a noi comunități a fost satisfăcută prin adoptarea unui nume propriu. Cartea Faptele Sfinților Apostoli grăiește astfel: Și au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică și învățând mult popor. Și în Antiohia, întâia oară s-au numit creștini.

Așadar, încă de la începuturi, Biserica a avut o ierarhie slujitoare, locuri de rugăciune pe care treptat le-a adus la forma de astăzi și un nume propriu adoptat de către cei ce botezați cu același botez. Ei se numeau creștini.

     Bucuria începuturilor a fost totuși umbrită de ura persecuțiilor, iar sub aspect edilitar Biserica nu a putut progresa foarte mult până la Împăratul Constantin cel Mare. Nu de puține ori creștinii au fost nevoiți să se roage prin catacombe, prin crăpăturile munților, prin păduri sau pe la mormintele martirilor.

     Astăzi bisericile sunt pretutindeni, sunt frumos ridicate, minunat pictate, răcite vara, încălzite iarna, încăpătoare, cu locuri de odihnă în ele, cu instalații de sunet și ne dorim să existe aceiași râvnă a creștinilor pentru Casa Domnului, așa cum era și la începuturi. Duhul Sfânt este mereu cu noi și trebuie să ascultăm chemarea Lui!