În societatea modernă, tot mai multe familii se
destramă fie din cauza tentaţiilor în care pot cădea partenerii, fie determinate
de lipsurile materiale sau de plecarea unuia dintre soţi la muncă în afara
ţării. În cele mai multe cazuri, copiii sunt cei care vor fi mai afectaţi de
acest fapt, din punct de vedere emoţional. Un divorţ poate fi traumatizant
pentru cei mici, iar ceea ce trăiesc în anii copilăriei se va răsfrânge în
viaţa adultului de mai târziu (1)
Conform unor studii realizate în Marea Britanie, copiii care provin din
familii destrămate au şanse de cinci ori mai mari să sufere de tulburări
psihice decât cei ai căror părinţi rămân împreună. Aceleaşi cercetări relevă
faptul că dacă cel mic sau adolescentul trăieşte cu ambii părinţi are mai
puţine şanse să aibă probleme emoţionale şi să manifeste comportamente
antisociale. Alte studii, efectuate de psihologul Mavis Hetherington, au arătat
că, la şase ani de la divorţ, 75% dintre copii au depăşit conflictele şi
tristeţea din primii ani şi funcţionează normal. Însă restul de 25% se
confruntă cu probleme majore, chiar şi după mai mulţi ani. Hetherington atrage
însă atenţia că divorţul este o situaţie care face rău copilului, mai ales prin
faptul că el este prins la mijloc în cadrul animozităţilor dintre părinţi,
fiind pasat de la unul la altul şi folosit ca o minge de ping-pong.
Despre ceea ce pot trăi copiii familiilor destrămate ne-a vorbit prof.
psiholog Taisia Trica, directorul Centrului de Asistenţă Psihopedagogică Buzău:
"Indiferent de vârsta copiilor, divorţul dintre părinţi nu este o situaţie
de dorit. Copiii o vor resimţi ca o afectare a nevoilor lor de siguranţă şi
apartenenţă. Scenariul propriu de viaţă al copilului va fi influenţat,
deoarece, din dorinţa de a-şi păstra ambii părinţi, va dezvolta sentimente de
vină şi îşi va construi o strategie pentru menţinerea relaţiei. Copilul va
tinde să fie un "adaptat", deci nefericit, tocmai din dorinţa de a fi
cu ambii părinţi. Copilul acceptă cu greu că părinţii, care simbolizează
liniştea şi siguranţa psihologică, ar putea avea probleme. El manifestă dorinţa
de a fi iubit, protejat, de a-i avea pe mama şi pe tata împreună. Această
dorinţă nu dispare nici măcar la vârsta adultă, ci se va cuibări în copilul din
noi. Din păcate, mulţi părinţi care divorţează nu se mai ocupă de emoţionalul
copilului, considerând că problema este doar a lor. În alte cazuri, copiii
ajung o monedă de schimb, situaţie în care copilului i se suspendă dreptul la
autodeterminare. Indiferent ce se întâmplă între părinţi, copilul va trebui să
se simtă iubit în egală măsură de către cei doi şi să aibă parte de
stabilitate. Modificările majore în viaţa copilului îi afectează dezvoltarea.
Să nu uităm că un copil trebuie pregătit pentru un astfel de eveniment, iar
părinţii ar putea să apeleze şi la un ajutor specializat. Atât înainte de
divorţ, cât şi după finalizare, este important să i se acorde copilului toată
atenţia necesară dezvoltării, însă fără a-l răsfăţa, ca o compensaţie la lipsa
unuia dintre părinţi. Lipsa de disciplină lasă copilul în derută, va trebui să
îşi găsească propriile limite într-un moment în care simte că toată casa se dă
peste cap. Destrămarea familiei nu este uşor suportată de către copii.
Familiile reorganizate nu sunt nici ele facile nici pentru copii, nici pentru
părinţi. Dar familiile "intacte", în care părinţii sunt nefericiţi
sau în conflict permanent, nu sunt nici ele mai bune, iar uneori sunt chiar mai
rele. Adulţii ale căror mariaje eşuează au obligaţia majoră de a-şi proteja cât
mai mult copiii, fie că asta înseamnă rezolvarea problemelor sau decizia de
divorţ".
Ceea ce ar trebui să ştie cei care divorţează este că părintele care a
părăsit domiciliul are o responsabilitate paralelă. Vizitele trebuie să fie
clar stabilite şi să fie respectate cu punctualitate şi consecvenţă. Vizitele
dese îl fac pe cel mic să nu se simtă părăsit, lucru de care acesta se teme cel
mai mult. De asemenea, comportamentul dintre părinţi în faţa copilului trebuie
să fie firesc şi civilizat, orice urmă de animozitate dintre aceştia să nu fie
simţită de către copil, deoarece acesta ar putea să creadă că el este cauza
urii dintre părinţi şi chiar a divorţului. Cei mai mulţi copii, din cauza
traumei divorţului, regresează. De aceea, este nevoie de mult tact şi
înţelegere din partea părinţilor înainte şi după depăşirea momentelor critice.
Părinţii ar trebui să explice copilului că nu el este vinovat pentru ceea ce se
întâmplă şi că ei vor fi părinţii lui toată viaţa, indiferent de situaţie, şi
îi vor fi aproape, în egală măsură, în orice împrejurare.
Despre acest subiect ne-a vorbit şi pr. prof. Paul Negoiţă, slujitor la
Biserica "Sfântul Apostol Andrei" din Buzău: "Instituţia care
acordă cel mai mare sprijin dezideratului moral al familiei este, fără
îndoială, Biserica. Încă de la oficierea Sfintei Taine a Cununiei legătura de
unire a soţilor este binecuvântată de Dumnezeu, iar preotul se roagă pentru tânăra
familie să aibă "prunci buni", aceştia fiind cei care întăresc
legătura de iubire dintre soţi, care se multiplică şi capătă profunzime prin
apariţia copiilor. Prezenţa copiilor în familie este o binecuvântare, dar şi o
responsabilitate. Numai prezenţa ambilor părinţi poate asigura un echilibru
firesc de dezvoltare. Neînţelegerile dintre părinţi cauzează suferinţe teribile
copiilor, suferinţe mărturisite sau nu. Actul cel mai dureros pentru copii este
despărţirea părinţilor. Copiii sunt nevoiţi să asiste la scene necuvenite.
Sufletul lor este frânt pentru că trebuie să se împartă. Presiunea psihică
exercitată de părinţi pentru încredinţarea copilului, uneori şi din motive
economice, marchează definitiv sufletul fraged al vlăstarului unei familii care
se divide. La toate acestea se adaugă denigrarea părinţilor între ei, atitudine
ce afectează şi mai mult dezvoltarea armonioasă a copilului, putând lăsa
sechele pentru totdeauna, aşa cum am constatat din discuţiile pe care le port
la Biserică. Preotul are un rol fundamental în încercarea de împăcare a unei
familii care se află în pragul divorţului. Referirea la haosul sufletesc în
care sunt aruncaţi copiii trebuie să fie prezentă în discuţii. Părinţii trebuie
să fie sfătuiţi asupra comportamentului pe care trebuie să-l adopte în relaţia
cu copiii lor atunci când nu vor să înţeleagă necesitatea de a depăşi acel
moment dificil şi de a continua împreună. Copiii, indiferent de actele mai
puţin responsabile ale mamei şi tatălui faţă de ei, rămân ai ambilor părinţi, iar
neadaptările lor la realităţile vieţii sociale viitoare îi vor afecta în egală
măsură".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu