Consecinţele divorţului



În societatea modernă, tot mai multe familii se destramă fie din cauza tentaţiilor în care pot cădea partenerii, fie determinate de lipsurile materiale sau de plecarea unuia dintre soţi la muncă în afara ţării. În cele mai multe cazuri, copiii sunt cei care vor fi mai afectaţi de acest fapt, din punct de vedere emoţional. Un divorţ poate fi traumatizant pentru cei mici, iar ceea ce trăiesc în anii copilăriei se va răsfrânge în viaţa adultului de mai târziu (1)
Conform unor studii realizate în Marea Britanie, copiii care provin din familii destrămate au şanse de cinci ori mai mari să sufere de tulburări psihice decât cei ai căror părinţi rămân împreună. Aceleaşi cercetări relevă faptul că dacă cel mic sau adolescentul trăieşte cu ambii părinţi are mai puţine şanse să aibă probleme emoţionale şi să manifeste comportamente antisociale. Alte studii, efectuate de psihologul Mavis Hetherington, au arătat că, la şase ani de la divorţ, 75% dintre copii au depăşit conflictele şi tristeţea din primii ani şi funcţionează normal. Însă restul de 25% se confruntă cu probleme majore, chiar şi după mai mulţi ani. Hetherington atrage însă atenţia că divorţul este o situaţie care face rău copilului, mai ales prin faptul că el este prins la mijloc în cadrul animozităţilor dintre părinţi, fiind pasat de la unul la altul şi folosit ca o minge de ping-pong.
Despre ceea ce pot trăi copiii familiilor destrămate ne-a vorbit prof. psiholog Taisia Trica, directorul Centrului de Asistenţă Psihopedagogică Buzău: "Indiferent de vârsta copiilor, divorţul dintre părinţi nu este o situaţie de dorit. Copiii o vor resimţi ca o afectare a nevoilor lor de siguranţă şi apartenenţă. Scenariul propriu de viaţă al copilului va fi influenţat, deoarece, din dorinţa de a-şi păstra ambii părinţi, va dezvolta sentimente de vină şi îşi va construi o strategie pentru menţinerea relaţiei. Copilul va tinde să fie un "adaptat", deci nefericit, tocmai din dorinţa de a fi cu ambii părinţi. Copilul acceptă cu greu că părinţii, care simbolizează liniştea şi siguranţa psihologică, ar putea avea probleme. El manifestă dorinţa de a fi iubit, protejat, de a-i avea pe mama şi pe tata împreună. Această dorinţă nu dispare nici măcar la vârsta adultă, ci se va cuibări în copilul din noi. Din păcate, mulţi părinţi care divorţează nu se mai ocupă de emoţionalul copilului, considerând că problema este doar a lor. În alte cazuri, copiii ajung o monedă de schimb, situaţie în care copilului i se suspendă dreptul la autodeterminare. Indiferent ce se întâmplă între părinţi, copilul va trebui să se simtă iubit în egală măsură de către cei doi şi să aibă parte de stabilitate. Modificările majore în viaţa copilului îi afectează dezvoltarea. Să nu uităm că un copil trebuie pregătit pentru un astfel de eveniment, iar părinţii ar putea să apeleze şi la un ajutor specializat. Atât înainte de divorţ, cât şi după finalizare, este important să i se acorde copilului toată atenţia necesară dezvoltării, însă fără a-l răsfăţa, ca o compensaţie la lipsa unuia dintre părinţi. Lipsa de disciplină lasă copilul în derută, va trebui să îşi găsească propriile limite într-un moment în care simte că toată casa se dă peste cap. Destrămarea familiei nu este uşor suportată de către copii. Familiile reorganizate nu sunt nici ele facile nici pentru copii, nici pentru părinţi. Dar familiile "intacte", în care părinţii sunt nefericiţi sau în conflict permanent, nu sunt nici ele mai bune, iar uneori sunt chiar mai rele. Adulţii ale căror mariaje eşuează au obligaţia majoră de a-şi proteja cât mai mult copiii, fie că asta înseamnă rezolvarea problemelor sau decizia de divorţ".

Ceea ce ar trebui să ştie cei care divorţează este că părintele care a părăsit domiciliul are o responsabilitate paralelă. Vizitele trebuie să fie clar stabilite şi să fie respectate cu punctualitate şi consecvenţă. Vizitele dese îl fac pe cel mic să nu se simtă părăsit, lucru de care acesta se teme cel mai mult. De asemenea, comportamentul dintre părinţi în faţa copilului trebuie să fie firesc şi civilizat, orice urmă de animozitate dintre aceştia să nu fie simţită de către copil, deoarece acesta ar putea să creadă că el este cauza urii dintre părinţi şi chiar a divorţului. Cei mai mulţi copii, din cauza traumei divorţului, regresează. De aceea, este nevoie de mult tact şi înţelegere din partea părinţilor înainte şi după depăşirea momentelor critice. Părinţii ar trebui să explice copilului că nu el este vinovat pentru ceea ce se întâmplă şi că ei vor fi părinţii lui toată viaţa, indiferent de situaţie, şi îi vor fi aproape, în egală măsură, în orice împrejurare.
Despre acest subiect ne-a vorbit şi pr. prof. Paul Negoiţă, slujitor la Biserica "Sfântul Apostol Andrei" din Buzău: "Instituţia care acordă cel mai mare sprijin dezideratului moral al familiei este, fără îndoială, Biserica. Încă de la oficierea Sfintei Taine a Cununiei legătura de unire a soţilor este binecuvântată de Dumnezeu, iar preotul se roagă pentru tânăra familie să aibă "prunci buni", aceştia fiind cei care întăresc legătura de iubire dintre soţi, care se multiplică şi capătă profunzime prin apariţia copiilor. Prezenţa copiilor în familie este o binecuvântare, dar şi o responsabilitate. Numai prezenţa ambilor părinţi poate asigura un echilibru firesc de dezvoltare. Neînţelegerile dintre părinţi cauzează suferinţe teribile copiilor, suferinţe mărturisite sau nu. Actul cel mai dureros pentru copii este despărţirea părinţilor. Copiii sunt nevoiţi să asiste la scene necuvenite. Sufletul lor este frânt pentru că trebuie să se împartă. Presiunea psihică exercitată de părinţi pentru încredinţarea copilului, uneori şi din motive economice, marchează definitiv sufletul fraged al vlăstarului unei familii care se divide. La toate acestea se adaugă denigrarea părinţilor între ei, atitudine ce afectează şi mai mult dezvoltarea armonioasă a copilului, putând lăsa sechele pentru totdeauna, aşa cum am constatat din discuţiile pe care le port la Biserică. Preotul are un rol fundamental în încercarea de împăcare a unei familii care se află în pragul divorţului. Referirea la haosul sufletesc în care sunt aruncaţi copiii trebuie să fie prezentă în discuţii. Părinţii trebuie să fie sfătuiţi asupra comportamentului pe care trebuie să-l adopte în relaţia cu copiii lor atunci când nu vor să înţeleagă necesitatea de a depăşi acel moment dificil şi de a continua împreună. Copiii, indiferent de actele mai puţin responsabile ale mamei şi tatălui faţă de ei, rămân ai ambilor părinţi, iar neadaptările lor la realităţile vieţii sociale viitoare îi vor afecta în egală măsură".


[1] Interviu acordat domnişoarei Eugenia Golub, apărut în Ziarul „Lumina”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu