Este bine să dăm bani la cerşetori?
Nu încurajăm astfel fenomenul cerşetoriei? 1]
Problema bogăţiei şi sărăciei este permanent actuală, preocupând deopotrivă
sistemele sociale şi religioase.
Mântuitorul a lăsat mai multe
parabole despre această temă. "Parabola tânărului bogat",
"Parabola bogatului căruia i-a rodit ţarina",cea a "Bogatului nemilostiv
şi săracului Lazăr" sunt exemple concrete.
Şi Sfinţii Părinţi vorbesc despre bogăţie: "Bogăţia fără măsură, spune
Sfântul Ambrozie, cu orice titlu şi prin orice mijloace a fost câştigată, are
întotdeauna în ea un izvor de nedreptate", iar Sfântul Vasile cel Mare
spunea: "De unde vin duşmăniile care înarmează pe fraţi contra fraţi? De
unde vin calomniile, sperjururile? Bogăţia le naşte". Sfinţii Părinţi nu
au numai o atitudine critică, ci dau şi soluţii, de a distribui bogăţia prin milostenie.
Chestiunea nu se rezolvă însă de la sine.
Creştinul adevărat dăruieşte cu inimă curată, după învăţătura lui Hristos,
însă trăieşte uneori şi teama că milostenia lui nu şi-a atins ţinta, munca sa
asiduă nu a sprijinit un sărac, ci i-a dat pricină să persiste în starea lui de
sărăcie printr-o atitudine inactivă. Creştinul, însă, poate fi împăcat cu sine.
Darul său a fost dat cu dragoste şi va fi răsplătit de Dumnezeu.S-a făcut
ascultător cuvântului Scripturii care spune: "Deschide mâna ta fratelui
tău, săracului tău şi celui lipsit din pământul tău" (Deut. 15, 11) sau
"Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe
cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine." (Isaia 58,
7).
Textele amintite ne orientează, totuşi lucrurile nu sunt aşa de simple. Este
dificil să judeci fără subiectivism pe cel care cere, mai cu seamă când
milostenia îmbracă forme ocazionale. Tendinţa este să judecăm şi să aplicăm
grila comună, uneori umbrită de stereotipuri comportamentale, sau, să avem regrete
după actul făcut, din teama că am aruncat mărgăritare înaintea porcilor, aşa
cum spune Scriptura. Însă Dumnezeu ne răsplăteşte pentru curăţia faptei noastre
şi nu după întrebuinţarea de către „beneficiar” a darului primit.
Cum poate Biserica să-i ajute pe cei
nevoiaşi?
Biserica poate ajuta societatea în ansamblu să-şi îndrepte sprijinul către
cei cu adevărat în nevoi. O poate ajuta în alegerea grupului sau persoanei,
atunci milostenia îmbracă forme instituţionale. Creştinul este bine să se sfătuiască
şi cu preotul. Prin vocaţie slujitorul Altarului trebuie să fie cunoscător
direct al vieţii celor din parohia sa. De multe ori aşa se întâmplă. Ajutorul
trebuie să ajungă la cei care nu pot obţine cu propriile lor forţe ce este
necesar, nu la cei care pretind că nu pot muncii.
Didahia celor 12 Apostoli învaţă un lucru care probabil uimeşte: "Să
asude milostenia în mâna ta, înainte de a-l alege pe cel căruia i-o dai".
Nu este un îndemn la zgârcenie, ci la înţelepciune. Milostenia trebuie dată
celui care are nevoie reală: celui neputincios, celui bolnav, celui părăsit,
celui uitat, celui care fără ea ar suferi pentru că nu poate să-şi agonisească
cele de trebuinţă. Prin milostenie nu trebuie să încurajăm lenevia, viciul, indiferenţa,
refuzul de a munci şi comoditatea.
Aşadar, milostenia este un act de voinţă prin care dovedim că nu suntem
legaţi de cele materiale, fiind orbi la nevoile aproapelui. Este un act de
dreaptă judecată. Un semn de înţelepciune care ne dă posibilitatea să ne
bucurăm că avem şi că putem dărui, fiind fericiţi că "împrumutăm pe
Hristos".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu