Pedagogia ajutorului


Este bine să dăm bani la cerşetori? Nu încurajăm astfel fenomenul cerşetoriei? 1]


Problema bogăţiei şi sărăciei este permanent actuală, preocupând deopotrivă sistemele sociale şi religioase.
 Mântuitorul a lăsat mai multe parabole despre această temă. "Parabola tânărului bogat", "Parabola bogatului căruia i-a rodit ţarina",cea a "Bogatului nemilostiv şi săracului Lazăr" sunt exemple concrete.
Şi Sfinţii Părinţi vorbesc despre bogăţie: "Bogăţia fără măsură, spune Sfântul Ambrozie, cu orice titlu şi prin orice mijloace a fost câştigată, are întotdeauna în ea un izvor de nedreptate", iar Sfântul Vasile cel Mare spunea: "De unde vin duşmăniile care înarmează pe fraţi contra fraţi? De unde vin calomniile, sperjururile? Bogăţia le naşte". Sfinţii Părinţi nu au numai o atitudine critică, ci dau şi soluţii, de a distribui bogăţia prin milostenie. Chestiunea nu se rezolvă însă de la sine.
Creştinul adevărat dăruieşte cu inimă curată, după învăţătura lui Hristos, însă trăieşte uneori şi teama că milostenia lui nu şi-a atins ţinta, munca sa asiduă nu a sprijinit un sărac, ci i-a dat pricină să persiste în starea lui de sărăcie printr-o atitudine inactivă. Creştinul, însă, poate fi împăcat cu sine. Darul său a fost dat cu dragoste şi va fi răsplătit de Dumnezeu.S-a făcut ascultător cuvântului Scripturii care spune: "Deschide mâna ta fratelui tău, săracului tău şi celui lipsit din pământul tău" (Deut. 15, 11) sau "Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine." (Isaia 58, 7).
Textele amintite ne orientează, totuşi lucrurile nu sunt aşa de simple. Este dificil să judeci fără subiectivism pe cel care cere, mai cu seamă când milostenia îmbracă forme ocazionale. Tendinţa este să judecăm şi să aplicăm grila comună, uneori umbrită de stereotipuri comportamentale, sau, să avem regrete după actul făcut, din teama că am aruncat mărgăritare înaintea porcilor, aşa cum spune Scriptura. Însă Dumnezeu ne răsplăteşte pentru curăţia faptei noastre şi nu după întrebuinţarea de către „beneficiar” a darului primit.
Cum poate Biserica să-i ajute pe cei nevoiaşi?
Biserica poate ajuta societatea în ansamblu să-şi îndrepte sprijinul către cei cu adevărat în nevoi. O poate ajuta în alegerea grupului sau persoanei, atunci milostenia îmbracă forme instituţionale. Creştinul este bine să se sfătuiască şi cu preotul. Prin vocaţie slujitorul Altarului trebuie să fie cunoscător direct al vieţii celor din parohia sa. De multe ori aşa se întâmplă. Ajutorul trebuie să ajungă la cei care nu pot obţine cu propriile lor forţe ce este necesar, nu la cei care pretind că nu pot muncii.
Didahia celor 12 Apostoli învaţă un lucru care probabil uimeşte: "Să asude milostenia în mâna ta, înainte de a-l alege pe cel căruia i-o dai". Nu este un îndemn la zgârcenie, ci la înţelepciune. Milostenia trebuie dată celui care are nevoie reală: celui neputincios, celui bolnav, celui părăsit, celui uitat, celui care fără ea ar suferi pentru că nu poate să-şi agonisească cele de trebuinţă. Prin milostenie nu trebuie să încurajăm lenevia, viciul, indiferenţa, refuzul de a munci şi comoditatea.
Aşadar, milostenia este un act de voinţă prin care dovedim că nu suntem legaţi de cele materiale, fiind orbi la nevoile aproapelui. Este un act de dreaptă judecată. Un semn de înţelepciune care ne dă posibilitatea să ne bucurăm că avem şi că putem dărui, fiind fericiţi că "împrumutăm pe Hristos".


[1] Interviu acordat domnişoarei Eugenia Golub pentru Ziarul „Lumina”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu