De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale
Mele si la indeplineste asemana-se-va barbatului intelept care a cladit casa
lui pe stanca.
A cazut ploaia, au
venit raurile mari, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea n-a
cazut, fiindca era intemeiata pe stanca.
Iar oricine aude
aceste cuvinte ale Mele si nu le indeplineste, asemana-se-va barbatului
nechibzuit care si-a cladit casa pe nisip.
Si a cazut ploaia si au venit raurile mari si
au suflat vanturile si au izbit casa aceea, si a cazut. Si caderea ei a fost
mare. (Matei, 24-27)
Aceste cuvinte sunt parte a Predicii de pe munte. Sunt simple. Sunt
clare. Cine nu a încercat să facă ceva în fugă și s-a surpat? Doar ceea ce este
făcut temeinic rezistă probei timpului și impactului vremii și vremurile.
Învățămintele cuvintelor rostite de Domnul
Hristos sunt un imbold spre realizarea unor construcții spirituale și materiale
strașnice.
Sub aspect spiritual, este clar că o
concentrare excesivă spre cele materiale este o surpare a vieții din start. Cu
ce rămâne omul dacă nu pune duh în ceea ce face? Mergeți prin satele noastre,
uneori chiar în orașe și veți vedea mii de case, cu geamuri lovite de vânt, cu
porți căzute, cu ușii scârțâind sinistru. Așa arată viața noastră atunci când
nu punem nimic în suflet, când totul stă în stomac și buzunar. Simțim la un
moment dat că ducem cu noi un trup gol, pe care vârsta, bolile, nisipul pe care
a umblat toată viața, construcțiile temporare, nu l-au lăsat să construiască
temeinic pentru marea întâlnire de dincolo. Ceea ce construim pentru aici se
ruinează. Ceea ce zidim pentru dincolo dă viață. Deci, Domnul, ne îndemnă să
fim înțelepți și să nu uităm că ceea este ridicat pe credință puternică, cu
voie bună, cu dragoste, cu înțelege, stă pe piatră. Restul…nisip…și iluzie…
Deci, credință, credință, credință și apoi
acțiune!
Frumoasă pildă, nu? Una dintre cele mai
frumoase! Tocmai, de aceea, nu se limitează în învățătura ei la cei care-și fac
casă sau nu-i omite pe cei ce stau la bloc. Are miez inclusiv pentru vârsta
tinereții, atunci când ne grăbim, ne grăbim și iar ne grăbim. Vrem totul repede,
pe lor și din această cauză ardem etapele, ajungând nepotriviți în locuri și
poziții în care comitem greșeli. Ei bine, răbdarea este o virtute. A urca în
viață treaptă este o artă. Tinerețea nu este o virtute și nici bătrânețea un
păcat. Experiența vine, totuși, odată cu fiecare centimetru urcat pe muntele
vieții. Cu cât ești mai sus cu atât este priveliștea mai amplă, vezi viața și
lucrurile altfel. De aceea, entuziasmul tinereții trebuie împletit cu
experiența vârstei. Așadar, atunci când etapele vieții sunt parcurse pe
îndelete nisipul de sub tălpi devine piatră și nimeni și nimic nu poate demola
o asemenea construcție. Vântul, ploile, rău-făcătorii și vremurile o pot lovi,
dar ea nu se va clinti. Deci, răbdare – căci, graba strică treaba-, credință și
muncă…atunci casa vieții noastre va avea trăinicie și aici și dincolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu