Buzăul la pas

       Buzăul este un oraș cu un potențial enorm. La întretăiere de drumuri, nod pentru Moldova și zona Dunării, acest oraș este capitala de județ a unei românii miniaturale. Așezarea, însă, a fost în calea multor călcători. Fiind ușor accesibil trecătorilor de tot felul, a fost trecut prin focul tâlhăresc al cotropitorilor, în vremuri de demult, prin mâna sistematizatorilor care l-au mutilat în epoca comunistă și, în cele din urmă prin confuzia organizatorică și lejeritatea administrativă promovată vreo douăzeci și ceva de ani, de un fost primar, care considera că Buzăul are o

istorie mică. Nu, orașul acesta nu are o istorie mică. Are o istorie prea puțin știută și mult prea puțin valorificată.

       Cum este vremea vacanțelor, m-am gândit că ar fi timpul să ne luăm orașul la pas și să mai aflăm câte ceva despre ce au creat înaintașii noștri. Istoria se învață în familie și pleacă de la istoria fiecărei familii, pe care e bine să o facem cunoscută celor ce vin. De multe ori cunoaștem lumea, dar știm prea puțin despre clădirile, străzile, oamenii care au pășit asemenea nouă prin locurile pe care le traversăm zilnic.

       Sunt multe obiective istorice în Buzău. Unele se află în stare mai bună, altele mai puțin bună. Nici unul nu este prețuit suficient – excepție a făcut anul acesta Cimitirul Eroilor. Despre mai toate s-au mai scris lucrări, în mare parte științifice și mai puțin de popularizare. Și despre bisericile din Buzău s-au scris mici monografii și în fiecare dintre ele există informații istorice. Merită un periplu de două ore, un mic traseu turistic al orașului, care să scoată în evidență fiorul spiritual ce a determinat trecutul să lase atâtea locașuri de cult, fiecare cu o istorie particulară în spate. Etapa cea mai prolifică în ceea ce privește construcția de biserici a fost după 1990. Orașul a căpătat alte dimensiuni după industrializarea forțată și era nevoie de refacere a echilibrului dintre spirit și materie. Totuși, printre turlele mai noi bătrânele ziduri care aduc aminte timpurile ce s-au scurs își păstrează farmecul și merită să fie mai bine cunoscute. De câte ori nu am trecut pe lângă Biserica Neguțătorilor și nu am știut că ea este, sau pe lângă biserica cu țigle colorate fără să știm că acolo, cândva, a fost o mănăstire, ori pe lângă biserica din mijlocul târgului de altă dată, fără să avem în minte cum târguiau înaintașii și cum se adăposteau sub umbra clopotniței, azi dispărută. Ce să mai spun despre Biserica Gârlași, în preajma căreia s-a ridicat de către familia Hrisoscoleu – familie amintită de Nicolae Filimon în Ciocoii Vechi și Noi, pentru muzica lor specifică -, care fondat al treilea spital din Țara Românească, după Colțea și Pantelimon.

       Deci, să pornim prin târgușorul nostru de altădată și fără pretenții academice să pășim puțin prin istorie, pentru a ne conecta la trecut. Așadar, Buzăul s-a ridicat și a iești din starea de târg greu. Vechea așezare sătească, care a precedat târgul, a avut centrul undeva în zona Cuza-Vodă de astăzi, unde nivelul de înălțime peste cel al apei este de peste șapte metrii. Așadar, actualul Cuza-Vodă, fostul Drum al Târgului, sau fosta Uliță Veche – a purtat în trecut ambele denumiri -, reprezintă punctul cel mai bine poziționat în raport cu Iazul Morilor și de vadul apei Buzăului.

În jurul acestui lor a crescut treptat așezare noastră și, treptat, aici s-au îmbinat elemente de tip urban, precum atelierele, prăvăliile, magaziile, pivnițele, cu cele mai vechi, orientale, precum bazarul sau piața de mărfuri.

      Printre casele aliniate pe ulițe înghesuite, aproape de hală și de locul de dejugare, cumva spre drumul Brăilei, se afla și se află și astăzi Biserica Neguțătorilor sau Biserica Greci de astăzi. Despre această Biserica, cu hramul Adormirea Maicii Domnului ( se sărbătorește la 15 august), nu există mărturii mai vechi de secol XVI.

       Cea mai veche informație – redată într-un studiu de către profesorul Dimitrie Ionescu – spune că o mărturie indirectă face referire la această biserică din mijlocul Târgului. Conform mărturiei indirecte referitoare la Biserica Greci, Episcopul Luca din Cipru (1583-1604) – mare cărturar și personalitate ecleziastică – întărește dania negustorului Petru cel Bătrân, care, în afară de ceea ce dăruise episcopiei, lasă prăvălia de la Pazar bisericii lui Popa Mihai, să fie întărire popii.