Jean Claude Carriere, în colecția sa de povestiri filozofice
intitulată Cercul mincinoșilor are un
capitol intitulat Se spun minciuni și
despre Dumnezeu. Nimic nou sub soare, vorba Eccelziaticului. Încă de când
erau printre pomii raiului primii oameni s-au lăsat cuprinși de inexactități ale gândiri și mai apoi ale
rotirii. În domeniul vast al minciunii, pare-se, nu sunt limite. În astfel de
condiții de ce s-a abține omul să mintă chiar și despre Dumnezeu și mai ales să
încerce să-l mintă pe Dumnezeu.
În scurtele texte ale lui Carriere, de la capitolul amintit
mai sus, sunt scrise neadevăruri despre divinitate, dar, analizând textele nu
este greu de constat că ele cuprind mari adevăruri…despre om. Spre exemplu, una
dintre povestioarele cu tâlc se cheamă Un
loc pentru mașină și povestește drama
unui om de afaceri care, aflat la volan și, evident, în mare grabă, căuta cu
disperare un loc de parcare. Cum problema parcărilor a devenit una vitală,
personajul din text a dat drumul…la o rugă, cerând sprijinul divinității. Ba a
făcut și ceva promisiuni în sprijinul celor cerute. Doar, doar divinitatea ar
fi putut fi îmbunată să fie părtașă la rezolvarea unei asemenea chestiuni. Ei
bine, natural, un loc urma să devină liber. Atunci, omul de afaceri a căutat să
scape rapid de obligațiile asumate văzând că totul merge mai bine de cât se
gândea și se adresează Cerului:
-
Auzi, s-a făcut! Am rezolvat! Las-o baltă cu
locul ăla de parcare!
Da. Cam așa.
Morala? Așa suntem!
Utilitariști până
exasperare și rugători până la naivitate
și nerecunoscători până la indecență. Am cere orice, absolut orice, dar am
evita să dăm orice.
Să ni se facă. Să ni se dea. Existența celor din jur este
doar un decor util sau o grădină cu roade pentru noi. Atât. Nici pe Dumnezeu
nu-L tratăm mai cumsecade. Să vină. Să ne scape. Să ne rezolve. E treaba lui și
ceea ce putem face cu mâinile noastre. El trebuie să ne rezolve dușmanii,
veniturile, viața. La ananghie îi vârâm niște speranță că vom da ceva la
schimb. Poate așa Îl luăm de partea noastră. După soluționarea chestiunii,
evident meritele parcă tot nouă ne aparțin. Păi nu am fost noi cei care…? Nu
suntem noi răzbătători, inteligenți, pricepuți…Citeam undeva că în timpul
călătoriilor cu avionul ateismul este inexistent. Dacă drumul este prost se
rostesc mai multe rugăciuni decât are în cuprins o carte de cult. Odată
coborâți pe pământ….Da…cam așa suntem, din păcate. Fie-ți Doamne milă de noi și nu ține minte răutățile noastre!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu