101. Am intrat în anul 101 de la Marea Unire. Chiar dacă
ne-m dorit să credem că am simțit bucuria și fiorul Centenarului, privind în
adânc putem constata că nu a fost un an fast al istoriei noastre și al
regăsirii de sine. Am avut logo, au mai fost reparate monumente, s-au mai
turnat câteva statui, au fost elogiate unele personalități care au avut un rol
determinat în făurirea României Maria, dar, din păcate incultura și impostura
unora politicieni au umbrit onoarea și sărbătoarea unui întreg popor. Sigur, nu
putem să învinovățim pe alții de așa situație neplăcută. Cei care conduc sunt
rezultatul dorinței majorității românilor. Nu știu cât de mândri pot fi românii
de așa reprezentare, dar, ei, conducătorii, sunt extensia, emanația votanților
majoritari. Cu ei a trebuit să defilăm de 1 Decembrie, cu ei a trebuit să
trecem în 2019, an important pentru agenda europeană a României.
Paradoxal, istoria ne-a jucat o festă…sau poate noi am
ajutat-o… Lumea politică de acum 100 de ani nu s-a regăsit deloc în ceea de astăzi.
Prea puțin a contat Centenarul, comparativ cu …penalul. Antiteză. Două Românii.
Doi poli opuși. Două agende diferite. În an Centenar România a tremurat din
toate încheieturile. Ba la stânga, ba la dreapta. Cine se gândea că Rusia poate
fi privită din România cu drag?! Cât de scurtă este memoria colectivă a anilor
de chin, surghiun și mizerie morală creată mai întâi de prezența Armatei Roșii,
iar apoi de politica de comunizare și înregimentare a țării în lagărul
comunist. Cu toate deficiențele Uniunii Europene, fără îndoială, România a
făcut un pas important spre modernizare și libertate. Cine s-ar mai întoarce
astăzi la pâinea pe cartelă și cozile la alimente?!
Rusia, cea despre care unii politicieni se leagă ca de o
cetate a scăpării nu are soluții pentru ea, cu atât mai puțin pentru alții.
Sigur, și-ar dori un viitor “larg“, dar cu ce? Când au venit au venit cum au
venit… când au plecat au plecat cum au plecat și cât au stat….vai de noi ce am
îndurat.
În fine, a fost o blasfemie amintirea Rusiei în an centenar,
mai ales că sub brazdele țării noastre
unite stau trupuri care s-au jertfit pentru unitate și libertate, iar o parte
dintre corifeii Marii Uniri au pierit în închisorile comuniste.
Singurul eveniment cu adevărat simbolic a fost sfințirea
Altarului Catedralei Naționale. Adevărat este că nici acest eveniment nu a
scăpat de blamul dus uneori până la o vădită imbecilitate care părea o negre a
propriei identități, dar, totuși, evenimentul a dat un semn de speranță,
unitate și solemnitate.
În rest, mult prea des am avut de-a face cu destule
sprințare bufonerii emoționale, multe create de politicieni slab pregătiți,
care, chinuit, s-au luptat cu câteva foi de pe care au citit monoton sau diform
câte un text scris de alții. Au buchisit cât au putut, în timp ce participanții
la evenimente s-au amuzat de starurile țepene, care nu spuneau nimic nici din
suflet și nici din mintea lor. Oamenii nu s-au putut abține de la râs și
trăncăneală, și…pe bună dreptate…
Din păcate, cam așa arată o sumară analiză a epidermei
social-politice în an de mare sărbătoare. Doar Biserica a reușit să creeze o
stare de spirit, asigurând și solemnitatea momentului și soliditatea faptelor.
A fost așadar un an în care nu prea am reușit să ne impresionăm pe noi înșine.
Poate ne dăm o șansă în 101. Poate vom reuși să găsim în 2019 ritmul regăsirii
noastre, al unității, al sănătății naționale. Pentru ca toate acestea să fie
posibile trebuie să dovedim că știm ce vrem, că ne vrem binele, că nu vrem să
mai trăim în minciună. Va fi oare așa?
Paul Iulius Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu