Locuitorii zonei noastre, a Buzăului, au rădăcini vechi. Îmi amintesc afirmațiile xenofobe ale unui profesor care, pe vremea când eram năstrușnici la școală, spunea: voi, buzoienii, nu prea aveți sânge curat la câte popoare migratoare au fost pe aici. Apoi reproducea șirul invaziilor și ne privea pe toți ca pe niște barbari, încercând să ne găsească pe chip poporul din care am fi provenit.
Vor fi fost sau nu moșii noștri barbari, daci sau romani, doar Dumnezeu mai știe, cert este că pe aici au trecut destule neamuri, care mai de care mai războinice. Cele mai apăsate urme le-au lăsat goții sau vizigoții, popor de neam german, care s-a așezat în zonă, pentru a face loc la nord altor migratori. Regele goților a fost Athanaric, iar rolul lor a fost de foederați, adică aliați ai romanilor, cu rolul de a apăra granițele.
Astfel se explică prezența goților la Pietroasele. În centrul localității, se văd urmele unui fost castru roman.
Nu sunt prea multe detalii despre luptele pe care le-a purtat regele got în vremea sa cu alte triburi, rămâne însă încleștarea de aproape două mii de ani pe care a avut-o cu un sfânt. Pare ciudat, nu?! Cum un pământean, un rege, s-a putut lupta cu alt pământean, care a fost de partea lui Dumnezeu?
Ei bine, la Buzău s-a înființat o Episcopie, la 1500. Era prima episcopie, alături de cea de la Vâlcea. Episcopia trebuia să aibă slujitori, iar slujitorii să aibă carte. Școala celor care deveneau preoți nu erau destulă. Venirea domnilor fanarioți în țară a avut, sub aspect cultural, efecte pozitive. Prin Regulamentele Organice – primul act constituțional din Valahia și Moldova -, s-a impus ca pe lângă episcopii să ia ființă școli pentru pregătirea preoților. Astfel, în 1838, a apărut Seminarul Teologic actual, cea mai veche instituție de învățământ buzoian. Cum forma de învățământ exista, era nevoie și de o clădire adecvată, care să adăpostească eforturile comune.
A fost construită clădirea Seminarului, care astăzi are destinația de Muzeu al Arhiepiscopiei. Cum zona Pietroasele era renumită pentru exploatarea pietrei și meșterii ei, Episcopul Chesarie a comandat aici piatra pentru monumentalul edificiu, construit între 1836-1838, în stil neoclasic.
Țăranii pietrari au scormonit peste locurile unde altădată copitele cailor lui Athanaric treceau în goană. Printre șisturile de piatră au găsit ceea ce mii și mii de ani și mii și mii de oameni au căutat și continuă să caute: o comoară. Au descoperit cel mai important tezaur: Cloșca cu puii de aur.
Deci, atunci când se scotea piatra pentru o clădire în care tinerii urmau să învețe despre Dumnezeul creștin, cel mai de preț secret al lui Athanaric a iești la iveală. Să fie o întâmplare? Nimic nu este întâmplător… Sfântul s-a răzbunat. A dat în vileag taina puternicului rege, care a ordonat înecarea lui în apele iuți ale Buzăului.
Atunci când se ridica o școală destinată celor ce urma să-i cânte Domnului, Sfântul Sava, cântăreț bisericesc în vremea lui, i-a scos de sub pământ comoara lumească a conducătorului got.
Credeți că regele s-a lăsat? Nu.
Odată descoperit, tezaurul a făcut senzație. Mulți i-au căutat trecutul, iar Alexandru Odobescu, un îndrăgostit de frumusețile Buzăului, i-a dedicat o viață de cercetare.
Deși a avut de suferit din momentul descoperirii și până astăzi, valoarea tezaurului de la Pietroasele este încă neegalată.
Spuneam că Athanaric nu s-a lăsat, deoarece Pantazescu, a furat tezaurul de la Muzeu de Antichități din București, afectându-i încă o dată integritatea. Furtul s-a produs în noaptea de 20 noiembrie 1875, în vreme de viscol barbar. Paradoxal, autorul a fost un elev alungat de la studiile de teologie. Tânărul trecuse de partea lui …Athanaric și instituția îl alungase pentru rea-purtare.
Atunci a fost ultima confruntare dintre rege și sfânt.
Desigur, nici sfântul nu s-a răzbunat – pentru că sfinții nu se răzbună -, și nici nu a existat o luptă între cei doi. Paradoxul nu lipsește, totuși, din istoria Cloștii cu puii de aur.
Iar dacă a fost cumva o luptă…Sfântul Sava a câștigat. Astăzi este cinstit ca ocrotitor al Buzăului. Atanaric rămâne cu stigmatul de persecutor al creștinilor și pierzător al comorii, pe meleaguri devenite integral creștine.
Paul Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu