A cui este vina neîncrederii în vaccin?

 





Una dintre cele mai revoltătoare afirmații pe care am auzit-o la sfârșitul anului trecut provine de la un domn, Cristian Pârvulescu, universitar și analist.

Domnia sa a ajuns la concluzia că educația religioasă prezintă riscuri pentru siguranța națională. Evident, formularea educația religioasă nu se referă stricto sensu la religia care se predă în școală, ci la cultele religioase în general și la Biserica Ortodoxă, în mod special.

Afirmația este făcută într-un interviu mai larg, în care vorbește despre teoriile conspiraționiste. Nu aș vrea să fiu sectar în extragerea idei din text, dar de fapt, cam toate celelalte vorbe sunt doar ambalaj pentru ceea ce trebuia să fie bomba care să dea titlul articolului din versatilul PS News : https://psnews.ro/educatia-religioasa-prezinta-riscuri-serioase-pentru-siguranta-nationala-sustine-cristian-pirvulescu-raul-a-fost-facut-si-va-fi-foarte-greu-de-indreptat-477102/

Evident, domnul Pârvulescu poate spune ce poftește, dar dacă în toate analizele pe care le face sunt percepții de genul acesta, rezultatul este unul dubios.

De ce teorii conspiraționiste și de ce neîncrederea în măsurile statului, inclusiv în vaccinare?

Pentru că este firesc să fie așa. Nimeni, nu poate fi obligat să accepte ceea ce un stat, tot mai puțin legitim, cu personaje tot mai dubioase în frunte, impune.

Pe noi, oamenii, nu ne deranjează atât de tare o măsură sau alta, cât ne deranjează modul în care este luată; și avem dreptul să fim deranjați!

Statul este instrumentul care trebuie să ne servească, să-și argumenteze măsurile, să ne convingă. Da, politicienii trebuie să ne convingă, nu să ne forțeze.

Cedarea cetățenilor în fața unor măsuri în care nu cred este un precedent, o anulare a propriei libertăți pe un bob de linte. Vă mai aduceți aminte experimentul lui Stalin cu găina jumulită vie? După durerosul tratament, a aruncat o mână de boabe iar găina a venit la el să le mănânce. Ce zis Stalin către subalternii în fața cărora era făcut experimentul? Vedeți ce ușor este să guvernezi oameni proști!

Departe de mine gândul de a nega terapia prin vaccinare sau de a da gir teoriilor conspiraționiste, însă respect dreptul semenilor de a nu crede ceea ce li se propune.  Au dreptul să refuz să facă ceea ce nu cred, fără să fie jigniți pentru opiniile și credințele lor.  Am  și avem dreptul să criticăm  cu un stat în fruntea căruia au ajuns personaje dubioase!

Cum vă puteți imagini că aș putea eu crede într-un stat unde unul ca Ciolacu face legi? Dacă nu l-aș cunoaște și nu aș ști din propria experiență cine este, cu ce se ocupă, ce năravuri și practici are, aș greși din ignoranță. Dar când știu, din aventura proprie, pe care am trăit-o în statul peste care pusese mâna manipulând instituții, cum aș putea să mă mint și să spun că ceea ce face statul este credibil?

Fiecare are dreptul să aibă convingeri, în baza cărora să accepte sau să respingă ceea ce i se propune, chiar și vaccinarea din vremea de acum.

Deci, putem fi circumspecți  și putem cere ca statul să ne respecte circumspecțiile. Simpla afirmație că statul vrea binele nu este suficientă.  Să argumenteze, să ne convingă, să ne demonstreze și vom uza de rațiune și vom hotărî ceea ceea ce ne este necesar, fără să cedăm șantajați că vom pierde un coltuc de pâine sau știu eu ce alte drepturi.

Am înțeles supărarea domnului Pârvulescu și față de actorii vieții religioase. Nu este singurul dintre cei care are, în ultima vreme au astfel de nădufuri. De unde provin?

Păi… e simplu. Cultele au fost speculate adesea de către politicieni, care au prezentat orice formă normală de alocație bugetară ca pe o mărinimie personală. Pentru acest joc, unii pretind cultelor înrolarea în activitatea propagandistică statului și a partidului lor.  Situația actuală îmi aduce aminte de romanul Desfășurarea a lui Marin Preda, în care se vorbește despre procesul de colectivizare forțată, făcut prin toate mijloacele.

Probabil, unii politicieni ar aștepta ca slujitorii cultelor să meargă cu caiețelul în mână și să organizeze vaccinarea. Nu, așa ceva nu se va întâmpla, pentru că religia este un spațiu al libertății, iar dacă unii reprezentanți și mulți practicanți au avut opinii contrare statului, au făcut-o ca o reacție de manifestare a libertății, ca o extensie a lui habeas corpus, o extensie care ajunge la spirit si-i dă posibilitatea celui care crede să evalueze propunerile statului, în perspectiva pe care o are în relația cu divinitatea.

Deci, reprezentanții cultelor religioase și toți cei care-și practică credința au dreptul la cuvânt, au dreptul la atitudine. Da, politicienii și-i doresc de partea lor și sau măcar să nu le fie potrivnici. Ii doresc măcar tăcuți și umblând după…trena lor.  Totuși, singura responsabilitate reală în fața lui Dumnezeu, slujitorii au față de de credincioși. În rest, totul este protocol.

Așadar, domnul Pârvulescu de înșală și încearcă să înșele și opina publică. Nu religia este cauza teoriilor conspiraționiste și a neîncrederii în autorități. Autoritățile sunt cauza și au datoria să-și crească gradul public de încredere, să demonstreze că sunt bine-intenționate și apoi să pretindă să fie luate în seamă. Aici este pericolul afectării siguranței naționale, în lipsa de credibilitate a autorităților, cauzată de modul în care se raportează la cetățean.

Au fost restrânse destule drepturi și libertăți în domeniul vieții religioase, unele în mod disproporțional. În tot acest timp, cultele au dat dovadă de profundă solidaritate cu cei în suferință. Uneori, cultele în loc să-i ajute direct pe oameni, au contribuit la marea gaură de stat, creată prin corupție. Cred că aici nu au procedat bine. Reprezentanții statului a continuat să fure, profitând de pandemie.

După toate acestea, e de-a dreptul revoltător să vezi că cineva consideră că ar trebuie restrânsă și libertatea de gândire, permițând statului acesta tot mai ilegitim, să impună ceea ce dorește, fără să aibă respect față de credințele și evaluările membrilor săi, religioși sau mai puțin religioși.

Măsurile luate de autorități, inclusiv vaccinarea, nu sunt contestate doar de practicanții religiilor, ci și de alți semeni de-ai noștri, iar atitudinea de respingere sau acceptare nu are conotație religioasă, ci – așa cum afirmam – provine din neîncrederea în autorități.

https://paulnegoita.ro/2021/01/02/a-cui-este-vina-neincrederii-in-vaccin/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu