Cronici: Foc și strălucire

Printre mesajele primite anul acesta de sărbători a fost și un dialog între un băț de chibrit și o lumânare.

Da, chiar și aceste două obiecte, pe care, dacă nu ai nevoie de ele nu le bagi în seamă, au dezbateri filosofice.

Bățul de chibrit, i-a spus lumânării, că vrea să o aprindă. Lumânarea a protestat teribil, spunând că-i face cel mai mai mare rău, că se va consuma, ca va disperarea, că nu-i va mai putea admira frumusețea….

Surprins, bățul de chibrit a început să-i facă un mic rechizitoriu lumânării:

– Cum, tu vrei să stai așa tot timpul?! Nu vrei dă să strălucești? Care este rostul tău? De ce vrei să exiști așa?

– Pentru că mă consum!

– Eu ard cel mai repede, a zis hotărât bățul de chibrit, dar din flacăra mea tu vei străluci, tu vei primi lumină și vei da multă lumină, de aceea trebuie să te aprind. Menirea noastră aceasta este, să fim lumină, eu să te aprind și tu să strălucești…și au făcut împreună lumină…

Morala pe care o pot scoate din mesajul amicului meu latino-american cred că e simplă: trebuie să ardem! Nu putem trăi fără să luminăm unde suntem. Nu avem nici bucurii și nici rost. Trebuie să ne dăruim pentru ceea ce suntem, pentru ce avem de făcut, pentru că simpla conservare nu ne garantează lungime de zile. Cruțarea nu ne dă satisfacții. Jertfa, da !

Deci, trebuie să ardem pentru ceea ce avem de făcut și să facem lumină.

În 20121 să ne fim lumină, unii altora!