Ce e bine să te faci când vei fi mare?!


 

Unde și ce voi lucra, după ce termin școala?

Una dintre întrebările cele mai frecvente puse de adulți copiilor este …ce vrei să te faci când vei fi mare?  Cu cât sunt mai mici, cu atât copiii știu să răspundă mai clar. Modele din familie sau un personaj erou din viața reală ori imaginară, constituie ținta maturității. Timpul, anii de școală și alte influențe, risipesc certitudinile. De ce cele mai multe ori, un tânăr este total derutat în alegerea unei profesii, iar școala românească are meteahna de a-ți vorbi despre de toate, dar de a nu te ajuta să te înțelegi pe tine, vocația, forța pe care o ai să mergi într-o direcție profesională sau alta.

Confuzia continuă de multe ori și după terminarea liceului și chiar a facultății. Sunt foarte mulți absolvenți care, după ce își epuizează anii școlarității, simt că nu au făcut ceea ce-i reprezintă, că nu se regăsesc profesional în ceea ce au studiat. Alții și-ar dori să profeseze ceea ce au învățat, dar nu au unde. Școala românească se adaptează greu la dinamica și cerințele pieței muncii și nu există o corelare între direcțiile profesionale  căutate și cele oferite. Relevanța raportului cerere – ofertă este tulbure de tot! Din această cauză, fără voia lor, mulți tineri când ajung mari, nu mai știu ce vor să fie din punct de vedere profesional, iar dacă știu, nu de puține ori, nu au cum să fie ceea ce-și doresc.

O problemă și mai mare decât cele enunțate până acum este lipsa destul de frecventă a a abilităților profesionale ale unui absolvent de studii universitare. După ani de teorie abstractă, susținută de la catedră de oameni care sunt doar profesori, fără experiență concretă dincolo de zidurile școlii, absolventul ajunge la locul de muncă, unde este nevoit să facă …școala muncii directe, pentru a putea efectiv lucra. Un nou timp pierdut pentru el și pentru entitatea care-l angajează, multă jenă și frustrare. E greu să fii câta mai licențiatul și să nu știi să faci nimic din ceea ce ar trebui să știi.

În fine, admițând că școala noastră suferă acut la capitolul orientare profesională, ce e de făcut?

Urmează școala sanitară!

Din experiența pe care am acumulat-o în învățământul sanitar, am constat că ruta profesională cea mai limpede pentru o persoană care nu-și dorește evoluții academice este învățământul sanitar.

Ce este școala sanitară?

Este o formă clară de a-ți găsi drumul! E o școală tehnică, o școală a experienței nemijlocite, pe care dacă o faci și în activitățile căreia dacă te implici, obții un rezultat profesional bun. Ești căutat, nu cauți loc de muncă! Este accesibilă financiar și nu se află doar în centrele universitare. Curriculara este croită de așa manieră, încât înveți ceea ce trebuie să știi, iar orele de practică sunt atât de multe încât, dacă te ții de treabă, nu ai cum să nu știi suficient de mult încât să nu lucrezi ca un începător bine pregătit. Sigur, șlefuirea profesională are nevoie de ani mulți, dar ai un punct sigur de plecare.

Controversa Bacalaureatului

Acum cei care vor să urmeze învățământ postliceal nu au nevoie de diplomă de bacalaureat, nici la înscriere și nici la absolvire sau angajare. Sistemul este criticat, dar e bine să ne amintim scopul școlilor tehnice sanitare: să înceți să faci! Să înveți să faci practic, sub îndrumarea unui medic. Fără discuție, munca este complexă, presupune capacități intelectuale bune, fiind vorba de viața și sănătatea semenilor. Totuși, nu este o școală care vizează dezvoltarea culturii generale a tânărului. Sigur, vizează dezvoltarea capacităților lui intelectual- practice, aplicative, la care se adaugă îmbunătățirea abilităților emoționale. Latura educativă cea mai importantă este legată de spiritul caritabil, de capacitățile empatice ale absolventului.

Dacă ne dezamăgește ceva pe toți în spitale, nu este lipsa calităților practice și profesionale ale asistenților medicali, ci atitudinea, modul de relaționare, lipsa de empatie. Te omoară cu zile aceste atitudini pe care, din păcate școala nu le poate educa suficient de bine, fiindcă ceea ce se petrece într-o scoală sanitară se aplică pe educația de acasă și pe niște convingeri deja crescute în interiorul unei persoane deja mature, pe ceea ce dă societatea unui tânăr.

Deci, nu iți cere sistemul diplomă de Bacalaureat când termini, dar iți cere bunătate și forță de muncă. Evident, pentru stima de sine a fiecăruia, Bacalaureatul nu trebuie sărit, chiar dacă în sistemul românesc școlar peștele și calul sunt puse la aceleași probe de concurs.

Asistentul este cetățean universal

Am avut absolvenți de școală sanitară cu două facultăți sau doar cu doisprezece  clase. E o mare bucurie să-i găsești în spitalele de aici sau să-ți scrie de departe că sunt bine și mulțumiți de ceea ce sunt, de ceea ce fac. Unii și-au schimbat drumul vieții mai devreme, alții mai târziu. S-au implicat și au reușit, aici sau la distanță de casă. Unii au preferat să fie aproape de familie și au găsit calea, alții, nemulțumiți de sistem sau dornici de alt aer, lucrează prin alte țări și alte sisteme medicale.

Pot lucra oriunde pentru că diploma școlii sanitare este recunoscută în Europa, școala fiind structurată după sistemul Bolonia.

Apartenența la organizația profesională și cunoașterea limbii devin singurele condiții pe care trebuie să le îndeplinească un absolvent de școală sanitară. Sigur, nu toți vor lucra în săli de operații sau spitale de top. Dar dacă se vor dovedi buni și vor căpăta experiență, nimic nu le este exclus. Capacități se caută peste tot, iar dacă cineva vrea să devină asistent medical cu diplomă universitară, o poate face mai târziu. I se recunosc o parte din creditele obținute la școală sanitară, urcând în anul al II -lea universitar. Apoi, un absolvent de sanitară are cunoștințele necesare pentru a parcurge drumul universitar cu bine. Știe și carte și să-și facă meseria. Obținerea diplomei universitare după o școală sanitară e mult mai ușoară.

Așa că, cine vrea să meargă pe drum sigur mai târziu, nu trebuie să se ia nici după melodia …fă-te tată deputat…, nici după vanitatea de face o facultate fără finalitate profesională evidentă, nici după comodități juvenile: să facă o școală sanitară! E bună pentru sine, pentru viață, pentru respectul semenilor. De ce să-ți cauți loc de muncă și să nu fii tu cel căutat? … sau de ce stai la ușa angajatorilor și să nu stea angajatorii la ușa ta?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu