Putere absolută corupe absolut. Nu zic eu acum, ci doar citez din Montesquieu. Nu-l citez pentru că a fost cardinal, ci pentru că a simțit ce înseamnă puterea, cu privilegiile și hăurile ei.
Bine, poate veți spune: nu avem timp de filosofie, ci treci domnule la subiect! Dacă așa gândiți, aveți dreptate.
Simplu: Buzăul nu e bine! Pare bine dacă te uiți după maldărele de diplome pe care primarul Toma le adună ca la un concurs de dosare prin birou. Viața buzoienilor nu este însă mai îmbelșugată, sănătatea nu e mai bine păzită, natalitatea nu e mai mare, exodul brațelor și creierelor tinere din Buzău e rapid, firmele locale nu sunt mai respectate - ba din contră, se plâng mulți-, investitorii nu dau năvală decât în presă, în realitate ioc.
Buzăul nu e bine, iar ultimul vot aduce deja și va aduce mai multe prejudicii orașului decât beneficii. Toma și ai lui au majoritate absolută și Toma va face ce va vrea cu acest cec în alb. Ghioceii din consiliul vor vota orice, fără să crâcnească.
Concluzia pe care a tras-o edilul de la ultimul scrutin este că buzoienii i-au dat orașul în proprietate și că au uitat de toate promisiunile neonorate din primul mandat, de frigul din casă și din școli, etc. Își flutură procentele de parcă ar fi lider comunist.
Acum este momentul ca partidele de opoziție să-și spele rușinea de la ultimele alegeri și să-și scoată candidați la încălzire.
Veți spune...dar mai este până departe. Mai este, însă, după cum se vede, Toma este într-o campanie electorală perpetuă și tocmai apetitul său pentru logoree publică este tot ceea ce trebuie pentru a întări din timp a contracandidaților.
Vi-l mai amintiți pe comentatorul de fotbal Ilie Dobre, cel care alerga cu vorba mai mult decât jucătorii cu mingia și marca înainte să ajungă balonul spre buturi, așa e Toma acum.
Referendumul alipirii comunei natale a lui Constantin Toma, Ținteștiul, de Buzău este cel mai bun prilej de afirmare a celor care trebuie să constituie alternativă la o putere care va deveni tot mai abuzivă.
Buzoienii nu votează roșu instinctual, așa cum se crede. Dovada ne-o dă procentul redus al celor care au participat la vot la ultimele alegeri. Buzoienii nu au avut alternativă.
Din câte văd Constantin Toma dă muniție adversarilor în fiecare zi. Mai rămâne ca opoziția să-i devină adversar și partener al buzoienilor, locuitori jupuiți bine de o administrație tot mai nesătulă și tratați tot mai urât de Toma și ai lui.
Paul Negoiță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu