Noi trăim în țară, ei trăiesc în partid! Pe zi ce trece se instalează haosul. Nivelul de ideologizare al bolii atinge conte infernale. Indivizi precum Ciolacu, încă de la începutul acestei nenorociri încearcă să ia voturi pe moarte, pe moartea oamenilor.
Președintele spune că statul a eșuat, în timp ce o grămadă de politicieni se laudă că nu se închid școlile, deși, pe zi ce trece sănătatea copiilor e pusă tot mai rău în pericol. Simion stă încă în paradigma …senatoarei Șoșocă, ministrul Învățământului susține, nefericit, că elevii nu sunt responsabili pentru sănătatea părinților și bunicilor nevaccinați. Cîțu, cu președinția PNL câștigată, dar cu postul de premier, care l-a făcut președinte de partid aproape pierdut, șovăie și se uită tot la sondaje.
În țara asta nimeni nu mai este responsabil față de nimeni. Spitalele ard. Omenii se tem să mai meargă la spital, pentru că mor arși sau de nosocomiale. În multe județe, e ca la Buzău. Oamenii sunt încă datori comuniștilor care au construit spitalul.
O țară abandonată, în care Ciolacu vrea voturi pe numărul de cadavre și găsește vinovată o guvernare la care de fapt este autor. Zilnic își comandă narcisist câte un sondaj, bucuros că românii scârbiți de toți și de toate, s-ar îndura să-i dea un vot și să-l întărească în lupta cu Dragnea.
Peneliștii, împărțiți în două cete, se uită tot la sondaje. Se acuză taberele între ele că au ruinat partidul care scade în sondaje. Sondaje și iar sondaje, mai toate false. E tot mai greu să intuiești ce va vota un popor batjocorit!
Ce vremuri triste. Unii stau cu pulsoximetru montat, disperați că le scade saturația, alți sunt înnebuniți după voturi; și nu se satură să speculeze orice, inclusiv moartea. Unii ard de vii, alții se hârjonesc pe la televizor, compătimind cu lacrimi de crocodili un popor ruinat medical.
Domnilor, chiar nu mai este nimeni în politica românească capabil să pună piciorul în prag?! Chiar nu mai există bărbați de stat? Nu sunt mâine alegeri! Chiar dacă ar fi, responsabilitatea față de oameni nu poate fi viciată de teama sondajelor.
Cifrele lui Ciolacu nu fac 2 bani, cum nu face nici el. 6 luni de guvernare și ajunge la 15%. El și partidul lui sunt la fel de vinovați ca toți ceilalți, care de 30 de ani mănâncă banii românilor.
Ciolacu, mare iubitor de bani nemunciți, iubește banii din sănătate care-i ajung în buzunar, prin interpușii din firme sau din funcții publice, așa cum iubește cifrele din sondaje.
Guvernul a lăsat garda jos, pentru a nu stârni și mai mult ura românilor, deși are pârghiile necesare pentru a lua măsuri. Un guvern care se teme să impună măsuri, de frica inepțiilor spuse de unul ca Ciolacu, e laș și iresponsabil. Se moare, domnilor! Se moare zilnic în spitale! Protejați-i pe români!
Ne-am săturat să ne uităm la circul vostru. Vă țineți doar de declarații, care mai de care mai iresponsabile și mai ciudate, toate în defavoarea românilor.
Găsiți și impuneți soluții! Lăsa-ți pe seama noastră identificarea vinovaților. Nu suntem proști, pe cum ne tratați în campaniile voastre de dezinformare și manipulare!
Vinovații îi știm noi: sunteți toți! Nu e nevoie să ni se spună cine sunt criminalii. Sunt voi, cei care ați furat banii sistemului, care ați umilit sistemul medical numindu-vă neamurile și acoliții în posturi publice. Voi, care ați furat banii de spitale!
Vinovații îi știm noi, dar soluțiile ar trebuie să le știți voi! Toți, indiferent de partid sunteți plătiți de noi și ar trebuie să faceți treaba pentru angajatorul vostru, adică pentru noi.
Ghinion! Mare ghinion pe capul nostru al românilor cu asemenea iresponsabili, ipocriți, hoți și farsori!
……
Toți gândesc la sondaje, la voturi, la ei! Noi, copiii noștri din școli, părinții noștri, suntem și sunt carnea lor de tun, în lupta lor pe bani și pe putere.
Să nu surprindă pe nimeni dacă următoarele alegeri vor aduce la putere partide extremiste. Pe acești iresponsabili, incapabili să gândească dincolo de sondajul de mâine, românii nu au cum să-i mai voteze!
Dar până atunci să-i plângem pe cei care au plecat atât de dramatic dintre noi….puteam fi noi ….
Suntem și noi vinovați pentru ce am ales. Suntem cu toții vinovați pentru ei …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu