Nu v-au ruginit foarfecile de 16, 18, 20 de ani de când tot promiteți că faceți podul de la Vadu Pașii? Nici obrazul nu a simțit nimic după ce ați vândut facerea Podului în toate campaniile electorale?
Îmi amintesc cum se plimba Ciolacu cu Teodorovici de mână, promițând că a venit clipa cea mare, că se face Podul. Era 2012. Îmi amintesc tot de atunci cum presa plătită ne transmitea, minut cu minut, evoluția lucrurilor și ... punctul culminat. Un articol suna așa: Dosarul a ajuns pe masa Ministrului Teodorovici!
Era prin toamna lui 2012. De atunci s-au dus veri, toamne, primăveri. S-au dus toate la fel ca înainte ...
De când nu mai e Podul funcțional s-a rupt podul de la Mărăcineni și jumătate de țară, dar mai ales buzoienii, au suportat calvarul. Sigur, poate unii credeți că toți avem memorie de scurtă durată, precum Ciolacu, care cu câteva zile în urmă se tăvălea efectiv prin puful gros al covoarelor din Parlament urlând că nu va vota niciodată, dar niciodată-niciodată! guvern minoritar PNL și că e înnebunit după alegeri anticipate, iar acum o întoarce ca la podul de la Vadu Pașii. Nu memoria noastră nu e scurtă și toți știu că inclusiv versatilul Marcel a ajuns în parlament tot cu Podul în gură. El a ajuns sus, podul a rămas la fel. El a încasat salariul de politician-promitent, Podul ....și oamenii...roată, roată, tată, pe timpul și benzina lor. Cei din salvări? Dacă au avut zile, au supraviețuit ocolului ...
După toate aceste eșecuri repetate, am văzut ieri pe Pod echipa de miuță a PSD. Fericiți nevoie mare că în sfârșit le-a ieșit ceva, se țineau unul de altul și toți de o pamblică, de parcă veniseră cu Podul de acasă. Au venit să capete laudă. Să spună lumea că sunt minunați și au făcut ce nu a văzut Pământul.
Și-au cântat ode unii altora și fiecare s-a dat drept un nepot al lui Apolodor din Damasc, chiar dacă unii nu aveau nici în clin nici în mânecă cu Podul, devenit între timp personaj colectiv și agent electoral, motiv pentru care l-am scris atât de vizibil.
În fine, bine că în sfârșit s-a sfârșit calvarul. Bine că s-a săvârșit, cu sau fără scuze. Au pierdut buzoienii, dar nu e primul loc și prima dată și primul pod la care buzoienii sunt bătuți.
De azi viața intră în normal. Jucătorii voioși de miuță s-au întors la partid răsfoind file de ziare în care le-a fost prezentată marea realizare și gloria eternă ce va veni după ea, iar poporul, răbdător cum e, nu i-a pus să treacă Podul pe făuritori, pentru a proba rezistența. Doar Nero avea plăcerea să-i suie pe elefanți pe cei care făceau un pod și să-i oblige să treacă primii calea, pentru a testa rezistența construcției. Buzoienii nu au procedat așa, deși, poate că nu era rău să-i invite pe cei prezenți la o miuță noaptea. De ce noaptea? Pentru că au uitat să-i pună și lumini Podului.... Vorba românului: graba strică treaba! Le-au uitat! Credeți că eu ușor să repari un pod în 20 de ani?! Credeți că 20 de ani sunt de întârziere sunt suficienți ca autoritățile să-și ceară scuze populației?!
Se vor pune și lumini și poate nu peste încă alți ...zeci de ani!
Până atunci las-o că merge așa! Hai să trecem! Drum bun!
https://paulnegoita.ro/2021/10/23/erau-normale-niste-scuze-la-cap-de-pod/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu