Praf în ochi pentru profesori


 

Crede și nu cerceta. Închide ochii și vezi cum guvernul își face milă și-ți dă 7%, iar tu, profesore trebuie să-i cazi în genunchi, lui, chiulangiului clasei, politicianului actual, pentru că și-a făcut milă de tine.

7% e fix nimic, atâta vreme cât 7% este sub rata inflației. Deci, cadrul didactic nu poate mai mult, nu poate nici cât poate financiar acum, ci poate mai puțin, doar cu 7%.

Și uita așa, specialii rămân speciali și au pensii speciale, politicienii rămân politicieni și au lefuri babane, iar profesorul rămâne prioritar și ….e sărac decât a fost și ajunge ca, în loc de cursuri pentru viitoarea generație, să stea cu căciula în mână, la Guvern.

Pe lângă promisiunea tip Coana Leana – mai dă-le Nicule o sută -, a fost anunțat imediat și efortul bugetar care se face. Ca nu cumva să nu se știe și, eventual, să fie incitate alte categorii profesionale contra profesorilor. Solidaritatea e periculoasă, nu?! Guvernul o vrea spartă, ca pe vremea bolșevicilor.

În România, politicieni șmecheri, i-au făcut pe oameni să se urască, inducându-le ideea că au puțini pentru că alți semeni de-ai lor au prea mult. Fals. Nu poporul trăiește prea bine – indiferent care parte a lui -, ci politicienii trăiesc bine și nemeritat. Dacă ar fi fost în stare să facă ceva din țară, sau măcar să nu mintă atât de mult, nu mai aveau nevoie să-i învrăjbească pe români.

În fine, revenind la salariile profesorilor, înțeleg că se anunță proteste. Dragi profesori și protestatari, vreți să vă ia politicienii în seamă? Nu mai dați banii pe pancarte, mergeți cu foile matricole ale celor ce conduc în mână și vor da câți bani veți cere, că doar nu dau de la ei, dar … atunci dau pentru ei!

sursa: paulnegoita.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu