Tatiana Nicolescu mi-a pus pe noptieră un nou volum: Singur, viața lui Mihai Sebastian.
În sfârșit o biografie care merită citită. Ce a scris Marta Preteu în Diavolul și ucenicul său, nu m-a încântat. O judecată prea aspră, împotriva unui om care nu se mai poate apăra.
Tatiana Nicolescu a scris echilibrat și destul de documentat. Cu toate acestea, Mihail Sebastian rămâne necunoscut. Am căutat să aflu până la urmă cine a fost Mihail Sebastian, dar tot mi-a scăpat. Știu mai mult despre el, dar tot nu pot spune cine a fost cu adevărat. Ceva din acest talentat scriitor, cu un destin cu adevărat tragic, rămâne la fel de nevăzut, precum axul unei uși mobile. Se învârtesc fețele intrării, celulă după celulă, vizitatorul pătrunde și e transportat în interior, da nu vede nici axul din mecanismul.
Mihail Sebastian este un Chaplin al literaturii. Nu degeaba și-a ales personalitatea lui Chaplin ca subiect al unei dintre conferințele sale. Evreu și totuși român. Român – după pseudonimul devenit mai apoi nume – și totuși solidar cu neamul lui în suferința anilor de prigoană. Mozaic după religie și totuși ucenic al lui Nae Ionescu. Fidel maestrului său și totuși trădat de acesta în prefața romanului extraordinar De două mii de ani.
Deși deconspirat în prefața făcută romanului de către Nae Ionescu, publică prefața și naște un val imens de scandaluri, peste care nu lasă să se aștearnă praful, pentru că face din ele cartea Cum am devenit huligan.
Mut ca un film al evreului Chaplin și totuși elocvent ca în pelicula Dictatorul. Un mare romantic și totuși un om singur, foarte singur. Un om vesel, cu umor și, totuși, trist. Un autor care nu a privit deloc la hainele lui modeste când și-a gătit caracterele. Un supraviețuitor al prigoanei naziste împotriva evreilor, care a murit când nici un evreu nu mai găsea rost morții.
Sunt doar câteva fețe sau măști – așa cum le numește Tatiana Niculescu – ale lui Mihail Sebastian. În cutele ființei lui a fost imposibil de pătruns cu mijloace biografice. Cred că cel mai bine se vede Mihail Sebastian când îl citești. Este unul dintre cei mai frumoși scriitori. Acest bărbat care nu reușit să atingă maturitatea, din cauza sorții – și, apoi, dacă te uiți la chipul lui, nu ai cum să-l vezi bătrân – a lăsat o operă bine conturată.
Piesele și romanele sale sunt fascinante. Au fost studiate cu moderație multă vreme. Acum sunt readuse în atenție datorită preocupărilor biografice ale Tatianei Nicolescu. Dar, recunosc, simt că pe Mihail Sebastian, doar textele îl clarifică. Viața lui așa cum a fost, destul de tumultoasă, e prea puțin. Universului interior a depășit contextul în care a scris. Și-a trăit piesele, le-a jucat în gând vreme multă până le-a dat drumul pe scenă. Din acest motiv, scrierile lui s-au desprins rapid de biografia autorului. De aceea, contemporanii – și mai ales contemporanele – și-l imaginau altfel decât era în realitate. Mai contează cu adevărat cine este autorul când vezi Steaua fără nume?!
Văd cartea Tatianei Nicolescu ca pe o mare prefața a operei întregi. După ce ai citit-o nu simți că știi cine a fost personajul, însă te frământă să-i recitești sau să-i citești textele, iar textele te prind în lumea lor și te fac să mai cauți prin ce ai subliniat la Tatiana Nicolescu.
Am căutat să fiu cât mai clar în prezentarea cărții Tatianei Nicolescu. Nu am reușit. Sebastian e devină. Omul acesta chiar nu vrut să opereze cu limpezimea, ci cu frumosul. E frumos ce și cum a scris!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu