Pinii sunt arbori în fața cărora istoria cade în genunchi. O duc atât de mult încât îi uită. Trăiesc în locuri unde alte plante ar ceda, plictisite să tot lupte cu piatra.
În Mallorca există Costa de los pinos. Aparent nimic spectaculos, comparativ cu alte părți ale insulei. Mare străjuită de stânci. Zona însă are o viață de noapte intensă, altfel decât în Ibiza. Noaptea se revarsă mirosul de pin ca o briză. Nopțile care se îndreaptă spre răsărit sunt momente pe care memoria simțurilor le înregistrează definitiv.
Sarea din valul de aer stins de răcoarea nopților și mirosul de pin, fac din Mallorca un loc mai frumos decât îl poate fotografia și descrie cineva.
Mirosul de rășină, cel de la care Teofrast a botezat pinul, străbate fiecare colț de insulă, ținând-o între-o stare de insulă al nopților-primăvară.
Zilele sunt aprinse. Arde soarele și pinii dorm, nopțile însă sunt minunate spre orele de dimineață!
Parcă azi e scris mitul grecesc al Pinului, care provine din nimfa zorilor Pitis, pe care zeul vântului nordic Boreas, chinuit de gelozie, l-a transformat în ...copac.
Zori, pini, briză, Mallorca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu