La Oașa

 

Am auzit adesea de Mănăstirea Oașa. Ajuns în zonă era normal să trec pragul așezământului monahal, mai ales că este renumită printre tineri. Pe un drum destul de sinuos, parte din Transalpina, am ajuns la capătul barajului unde se adună apele lacului Oașa, unde se află un mic bâlci vesel.  Aici, se face un drum în stânga, un drum forestier, pe care-l parcurgi – din păcate – la concurență cu mașinile pline de trunchiuri de brazi.

Priveliștea zonei este extraordinar de frumoasă. Pădurea de brad acoperă stâncile și dă un aer minunat. Preț de câțiva kilometri, zeci de mașini – care mai de care mai … mașini -,  străbat drumul din ambele direcții. Locul de unde vin și se duc e mănăstirea Oașa.

Nu am găsit pitorescul prezentat de dronele de filmare la Oașa și nici liniștea despre care se scrie că ar fi. Agitație multă, poate și pentru că se pregăteau de hramul bisericii de lemn, Adormirea Maicii Domnului.

Da, tineret mult. Masă gratuită pentru toți. Un magazin bisericesc plin cu bijuterii livrești, dar și o atmosferă de provizorat. Chiliile sunt un fel de cabane prin care trec mii de pelerini, foarte cuviincioși, foarte tineri și mai ales forte dedicați.

În curtea aflată încă în destul deranj creat de construcțiile începute, se ridică o biserică de piatră, care are hramul Sfântul Pantelimon. Biserica are demisol, are o arhitectură interesantă, în jurul paraclisului de la demisol fiind construit un culoar circular, asemenea unei catacombe. Destul de auster este totul în acest paraclis prin are se pătrunde direct de la nivelul solului, prin lateral. Are ceva din arhitectura bazilicilor bizantine. Regăsești exteriorul bisericilor bizantine în interiorul acestui paraclis, unde zidul nu are sfinți, ci cărămidă.

Fără îndoială, bijuteria locului este biserica din lemn. Construită în stil tradițional, acoperită cu șindrilă și cu o singură turlă centrală, biserica de lemn dă căldură care lipsește din paraclisul de piatră.

Senzația de apropiere crește o dată cu intrarea în Biserică. Picturile te introduc într-un cer al sfinților locali. Am învățat pe vremea studiilor de teologice despre viața fiecărui sfânt ardelean, martir în lupta de păstrare a credinței în vremuri de prigoană. Le-am citit istoria, dar nu le-am văzut niciodată chipul. Aici, pe un galben cald, se desfășoară scene și portrete cu Ile Iorest, Vissrion Sarai, Sava Brancovici, Sofronie de la Cioara. Cred că e o mare binecuvântare să slujești printre aceste chipuri.

 

Tot în această biserică se află și portretul unui fost arhiereu, Emilian Birdaș. Emilian Birdaș a fost silit să demisioneze în 1990, iar aici îl apropie cumva de Buzău. Și la Buzău a fost o asemenea revoltă, însă Episcopul Epifanie a revenit în scaun, o dată cu patriarhul Teoctist, supus de asemenea unei perioade de retragere. Episcopul Emilian, după un timp a ocupat alte scaune arhierești – ultimul fiind cel de la Caransebeș-, însă la Alba nu s-a mai întors.

Și pentru că tot am ajuns la conexiuni cu Buzăul, ar mai fi una, Sadoveanu. Numele primei biserici construite pe Valea Frumoasei este legat de cel al scriitorului   Sadoveanu. De altfel, Mihai Sadoveanu aprecia nespus zona. Ei bine, Sadoveanu avea o casă la Neamț, lângă mănăstirea unde Episcopul Epifanie a fost stareț. Din povestirile ierarhului, Sadoveanu venea adesea la Neamț și o întâlnire la un prânz l-a făcut pe scriitorul vânător să și devoaleze modul pantagruelic de a se hrăni, devorând o rață întreagă la o masă.

Revenind din … conexiuni la Oașa, desigur, locul nu atrage întâmplător. E frumos, e viu, e tânăr. Palpită de viață și entuziasm. Nu am văzut niciodată atât de multe fețe fără riduri în preajma unei mănăstiri. Oașa e ca o tabără pentru tineret, iar tineretul se implică în toate. Tinerii sunt la pangar, tinerii fac curat, tinerii pregătesc mesele generoase pentru pelerini. E un loc de rugăciune pentru tineri, o tabără duhovnicească, pentru că, în cele din urmă, pentru viața spirituală de aici vin toți acești pelerini fragezi.

Paul Negoiță

https://paulnegoita.ro/2022/08/15/la-oasa/