Polițistul de la Oreavul


 

Drumul Național care leagă Bucureștiul de Moldova probabil a făcut cele mai multe victime din țară. Șoferi și pietoni și-au găsit sfârșitul pe această arteră extrem de circulată și foarte prost organizată. Doar zilele trecute a murit tragic, sub un tir, proprietarul Pensiunii Bianka de la Mărăcineni. A murit sub un tir, pentru că pe acest drum merg de-a valma tiruri, pietoni, bicicliști, tractoare și chiar căruțe, iar deplasarea de face în condiții aproximative, din cauza benzilor care par a fi patru, dar nu sunt.

Dacă ar fi rezistat timpului această cale rutieră extrem de circulată ar fi fost delimitată de cruci.

Evident, cei mai fragili sunt pietonii, iar traversarea de pe o parte pe alta a drumului este o aventură.

Ieri am trecut pe la Oreavul. Ceață, mâzgă, aglomerație. La trecerea de pietoni de lângă Școala din Oreavul, polițistul care veghea ca elevii să poată traversa în siguranță m-a impresionat.

Am văzut mereu polițiști la începutul și sfârșitul orelor, însă polițistul care era ieri, 10 decembrie, la ora 8, mi s-a părut extraordinar. Niciodată nu am văzut pe cineva să se poarte cu atâta grijă. Îl lua pe fiecare elev și-l proteja cu propriul corp, conștient fiind de riscul unui accident în asemenea condiții de trafic. Nu se cruța, ca să-și facă datoria și evident o făcea nu doar pentru că ia un salariu, ci pentru că-i păsa și înțelegea foarte bine riscurile.

Am avut sentimentul că trebuie să cobor să mă plec în fața lui pentru modul în care-și făcea datoria! Dacă-l cunoașteți, să-i transmiteți un gând bun, pentru că merită respectat pentru grija cu care-i proteja pe trecători, expunându-se practic pe el riscurilor, pentru a-i travers în siguranță pe cei mici.

https://paulnegoita.ro/2022/12/10/politistul-din-oreavu/


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu