A trecut la cele veșnice părintele Gheorghe Voinea

 Azi am primit o veste tare tristă de la părintele Florin Voinea. Tatăl său, părintele Gheorghe Voinea, a trecut la cele veșnice, după ce starea de sănătate i s-a agravat rapid, în ultimele ore, ca urmare a unui accident vascular cerebral.

Mi-a fost tare drag părintele  pentru modul voluntar și deschis cu care mă întâmpina.

Părintele era născut pe 06.06.1956.  A urmat cursurile seminariale la Buzău și pe cele universitare la București.

Și-a început activitatea preoțească în ianuarie 1978, la parohia Mocani, comuna Murgești. Apoi a fost preot la parohia Proșca-Năieni, de la 1 aprilie 1981.

Locul în care l-am cunoscut a fost Amaru. Aici a slujit ca preot titular de la 1 decembrie 1991 până la 1 iunie 2021 când a ieșit la pensie, continuând, evident, să meargă la slujbe, alături de fiul dânsului, părintele Florin.

A fost implicat total și în toate cele ale comunității. Om gospodar și foarte activ, m-a impresionat mereu prin fermitatea, dar și amabilitatea sa.

Fie ca Dumnezeu să-l aibă în paza Lui veșnică!

Slujba înmormântării va fi oficiată sâmbătă, de la orele 13.30, la Biserica din Amaru, fiind precedată de oficierea Sfintei Liturghii, după ritualul specific înmormântării preoților.

htt

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu