Tronsonul morții de la baza Podului de la Vadu Pașii, sau a greși e omenești, a persista în greșeală e ….

A greși este omenește, a persista în greșeală e diavolește, spune românul. Am mai scris și eu și mai ales alții despre situația traficului pietonal de la ieșire din Buzău, spre Vadu Pașii. Au luat atitudine oameni ai societății civile, copii care trec zilnic pe acolo, locuitori din Vadu Pașii expuși, la fiecare trecere accidentului, chiar și un politician care a publicat un filmuleț perfect adevărat.

Autoritățile se fac că analizează, că sunt în căutări, că se contrazic una pe alta, că intervin una la alta, iar trecătorii, neavând alt drum de trecere spre oraș, fac o cruce și trec, cu încrederea că doar Dumnezeu îi apară.

 

Pentru autorități, faptul că pe carosabil trece un câine sau un om, nu are nicio valoare, se pare. Exact acest sentiment îl am când trec pe acolo. Când vine ceva din sens opus și pietonul merge cu spatele, am reflexul de apune mâna la ochi, pentru a nu vedea nenorocirea.

De altfel, nimic nu mai e la locul lui pe la noi, dar acolo, unde vorbim de riscuri majore pentru oameni, nu-s soluții.

Evident, soluții sunt, dar cei care trebuie să le emită și să le aplice, pentru că de aceea îi plătește cetățeanul, bagă capul în nisip și cred că cetățenii sunt un soi de nătângi care care vor face la fel.

Vă implor, domnilor, nu mai jucați jocuri stupide. Construiți acolo un pasaj de trecere urgent. Alții au făcut o autostradă de când discutăm. Până atunci, trimiteți echipaje de poliție să vegheze la siguranța traficului – nu să stea la pândă, să amendeze, ca în alte locuri – ci să ocrotească viețile oamenilor, să le facă coridor uman. Nu uitați, vorbim despre oameni!

Dacă admitem că au și acei trecători dreptul la viață, că și viața lor contează, că viața lor este mai importantă decât scaunele pe care le ocupați, mișcați ceva concret și nu o mai dați din oală în poală.

Dacă nu o veți face, vom strânge noi, cetățenii, bani și materiale, și o vom face și vom plăti și amenzile pe care ni le veți da pentru că dorim să ne salvăm unii de alții.

Înainte de a mă înjura pe mine, pentru ceea ce v-am spus, după obiceiul pe care aveți, voi, cei responsabili, vă spun că e mai simplu să rezolvați, decât să tărăgănați și să așteptați să uite lumea. Acolo oamenii nu uită, pentru că trăiesc spaime în fiecare zi, așa că, fiți pozitivi, gândiți fără patimă, și faceți-vă misiunea pe care v-ați asumat-o când v-ați dorit posturile pe care le ocupați.

Nu vă mai dau numele pentru că chiar nu mai interesează pe nimeni cum vă cheamă, iar după ce nu veți mai fi acolo, oricum nu vă mai știe nimeni, dar atâta vreme cât sunteți, faceți bine celor care vă plătesc.

Important este ca să onorați pozițiile pe care sunteți și să vă faceți treaba, ca exemple de buni cetățeni ce ar trebui să fiți și ca buni administratori ai treburilor publice ce vă lăudați că sunteți. Deci, dovediți că sunteți oameni și nu perseverați în greșeala care a produs deja o nenorocire.

Paul Negoiță

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu