Pe Mitropolitul Antonie Plămădeală l-am cunoscut. Evident, pe vremea când era Episcop de Buzău l-am întâlnit și l-am perceput ca un om blând și foarte echilibrat. De cunoscut l-am cunoscut mai târziu, întâi din povestirile tatălui meu care i-a fost colaborator foarte apropiat, fiind episcopul care l-a promovat în administrația eparhială mare, iar apoi l-am cunoscut prin scrierile sale.
De întâlnit l-am mai întâlnit o singură dată în partea matură a vieții mele. Venise la Buzău să vorbească la un simpozion dedicat Sfântului Sava, în 1996, dacă îmi amintesc bine anul. Îmi amintesc însă foarte bine discursul. A vorbit coerent, elevat, argumentat și foarte clar. În sinteză, a ținut să afirme că Sfântul Sava, dascălul de biserică, era creștin, aspect care pune în umbră originea gotă. Got sau roman Sava era de la Buzău și trebuie să se numească Sfântul Sava de la Buzău. Dincolo de discursul oficial, la agapa care a urmat, a ținut să-și facă singur dreptate istorică și să arate că lucrările la Palatul Episcopal de la Buzău - mai ales la parte de demisol - le-a inițiat și ar dori să de corecteze eroarea intenționată a succesorului - Episcopul Epifanie - care i-a omis în ceea ce a publicat, rolul avut la Buzău.
[caption id="attachment_12345" align="alignnone" width="1024"]
Însemnare a Mitropolitului Antonie Plămădeală de pe Evanghelia Bisericii Sfântul Apostol Andrei din Buzău[/caption]Și tot atunci a constatat că tatăl meu încărunțise, comparând imaginea de atunci cu cea fostului colaborator. Nu știu care au fost schimbările fizice pentru că nu realizăm cum trece timpul cu noi și cu cei care ne sunt apropiați, însă mi-am amintit cum am mâncat și eu protocol pe vremea Episcopului Antonie.
Avea o delegație și o invitase la Mănăstirea Rătești, un loc preferat pentru ospitalitatea stareței de atunci. Cum tatăl meu nu avea cu cine să mă lase acasă m-a luat la Rătești și m-a repartizat în grija maicilor. Dar, după cum știți, copiilor nu le scapă nimic. Nici mie nu mi-a scăpat ca e .... masă de Protocol. Așa că, de la bucătărie, am început să protestez că nu creau să mănânc mâncare ci protocol. Preasfințitul Antonie a auzit dialogul dintre mine și maici, așa că m-a invitat la masa dânsului să mănânc protocol. I-am stat alături. Mi-a plăcut locul și am înțeles ce gust are protocolul: e atât de bun pe cât sunt oamenii care stau la masa de protocol.. Momentul m-a marcat, chiar fără să fiul la vârsta înțelegerii spuselor de la acea masă coluvială, la care au fost chipuri și replici ale unor oameni de cultură pe care i-am întâlnit mai târziu în preocupările ,mele livrești, Antonie Plămădeală avea darul acesta al atragerii valorilor culturale și nu cred că a fost vârf al culturii naționale care să nu-o fi trecut pragul, iar unora, precum Noica, le-a ușurat bătrânețile. Așa a ajuns să trăiască și să fie Constantin Noica înmormântat la Păltiniș. Dacă ar mai fi fost episcop de Buzău ar fi ajuns la Buzău ....
Revenind la predică, venirea Episcopului Antonie la Buzău a însemnat o revigorare a actului predicatorial. S-a renunțat la hârtii și la muțenia altarelor, iar preoții au devenit vorbitori. E drept, predica scrisă era o formă de protecție politică în comunism. Totuși, ierarhul voia să vadă preotul vorbind liber și documentat, nu ... onomatopeic și șablonat. Era prea cult și prea educat să poată accepta blazarea altarelor.
Delicat, punctual, mereu amabil, era preocupat de esența lucrurilor. Dădea valoare timpului, mai ales că știa că are un viitor mare. Se construia permanent și își iubea prea mult celebra-i bibliotecă pentru a o da pe fleacuri.
Nu se enerva niciodată, excepție făcând doar atunci când a mers la celula unde era încarcerat părintele Calciu Dumitreasa pentru a-l convinge să-i ceară în scris grațierea lui Ceaușescu și o va primi, iar părintele a refuzat. După ce a văzut filmul regizat de părintele Ciprian Mega despre preotul Calciu, tatăl meu și-a adus aminte cum l-a chemat pe diplomatul vicar administrativ, Teofil Dumitrescu și pe el și le-a povestit nervos întâmplarea. Omul acesta e nebun! Nu vrea să ceară grațierea! și vorbea din pielea unui fost deținut în pușcăriile comuniste. Însă, ca Socrate, părintele Calciu voia să iasă demn, ca un nevinovat ce era, nu pe un act de clemență, act ispititor din perspectiva trupului, dar nu și a conștiinței. Și fiindcă vorbeam despre Socrate .... compărimit că a fost condamnat pe nedrept el a răspuns simpatic:: era mai bine dacă mă condamnau pe drept? În rest evita stările de nervozitate, iar rolul preotul Teofil Dumitrescu era acela de a ține pacea și o făcea cu autoritate și mare dibăcie așa încât să se evite orice conflict care-l putea scoate pe ierarh dintre cărțile lui.
Pe lângă părintele Ilie Cleopa și predicile Părintelui Patriarh Daniel, pe care le-am ascultat sau citit cel mai mult, podiumul predicii românești este ocupat de Bartolomeu Anania și Antoine Plămădeală. Literat și aforistic, Mitropolitul Bartolomeu își joacă mai bine textele. Firesc, nu?! A fost autor de piese de teatru, iar Meșterul Manole încă poate fi ascultat pe canalul Teatru radiofonic.
Antonie Plămădeală are însă o profunzime teologică pe care Bartolomeu Anania nu o atinge, iar aici nu mă refer la predici, ci la studiile de teologie pe are le-a publicat. Scrisul Mitropolitului Antonie e lucrat. Nu vine din talent. E asudat. E echilibrat. Fraza, bine îmbibată cultural și informațional are logică matematică. Bartolomeu însă îl surclasează la capitolul roman și proză scurtă. Chiar dacă mesajul romanului Trei ceasuri în iad al Mitropolitului Antonie este o capodoperă de gândire, născută din experiența vieții de carceră, nu poare fi pusă în balanță cu Rotonda plopilor aprinși, Străinii din Kipukua ori Călătoriile pelerinului apter.
Am crescut ca preot cu predicile Mitropolitul Antonie. După ce mângâiam autograful filei de gardă, cel mai mult mă pasionau istoriile rostite în predică. Cu siguranță se inspirase din predica occidentală. Studia-se la Oxford, nu?!
Îi citeam predicile pentru bogăția informației, dat și pentru aceste ruperi de ritm, atât de importante într-o predică ce poate deveni vagă dacă nu e legată de concret, de viață, de capacitatea de concentrare a celor prezenți. O poveste se ține minte și nu cred că mai e cazul să amintesc despre predica Mântuitorului care lucra cu astfel de istorii și vorbea în pilde.
Undele istorioare forțează locul pe care-l au în textul predicii. Altele sunt exact ceea ce trebuie. Vin să așeze cele spuse anterior. Dau bagaj de luat acasă auditoriului. Take away pentru suflet de la un storyteller a cărui operă este prea puțin valorizată în cultura teologică actuală. Antonie Plămădeală a făcut o infuzie culturală și a lucrat cu un bagaj informațional și cultural bogat, pe care predicatorul actual îl poate valorifica, evident, adaptând textul în limita timpului la care astăzi este dispus să asculte creștinul prezent la Biserică. În lumea laică, ultimele studii, vorbesc despre maximum șapte minute de expunere, dar și despre talentul de a povesti din viața reală.
Nu am să fac aici o înșiruire a textelor Înaltului Antonie, însă nu uitați să citiți să recitiți Tâlcuiri noi la texte vechi, un volum mereu proaspăt. Nu este predică fără texte cu rol de actualizare a temei. Cartea este o călătorie prin Evanghelie, Sfinții Părinți și cultură, făcând din gândirea laică punct de sprijin în înțelegerea credinței.
Și totuși, înainte de a extrage într-un volum toate argumentele culturale ale predicii, redau doar un singur text:
Cineva spunea odată: „Eu sunt drept. Nu fac nici un rău. Eu nu mă amestec
in nimic". Si atunci altul i-a răspuns: „Sã luăm un mic exemplu: si sã vedem cum vine asta cu neamestecul. Sã zicem cã ai o gradină. Nu-i faci nici un rău
Pur si simplu nu te amesteci. Si ce va creste in ea? Spini si pălămidă. Bine sã fie? Înseamnă ca folosești zarzavaturile produse de păcătoșii care se amesteca!
Tu nu „păcătuiești", dar te bucuri de roadele „păcatelor" altora. Frumoasa teologie!- (Antonie Plămădeală, Tâlcuri vechi la texte noi, Sibiu, 1989, p. 203).
Patriarhul Iustin Moisescu la instalarea Episcopului Antonie al Buzăului[/caption][caption id="attachment_12351" align="alignnone" width="1024"]
1982 - Plecarea la Sibiu a Mitropolitului Antonie Plămădeală și instalarea Episcopului Epifanie. În fotografie mai sunt: Preot Manea Cristișor. preot Iulian Negoiță, preot Nicolae Dobrin, preot Nicolae Guță.[/caption]
Simbolic, Mitropolitul Antonie își așteaptă împreună succesorul. În imagine mau sunt: preot Teofil Dumitrescu, preot Iulian Negoiță, preot Nicolae Guță, preot profesor Mihai.[/caption]
Rămas bun colaboratorilor apropiați: Vicar Administrativ Teofil Dumitrescu și Secretar Eparhial Iulian Negoiță[/caption][caption id="attachment_12363" align="alignnone" width="768"]
Episcop Antonie Plămădeală - portretul oficial de la Buzău[/caption]
Foști colaboratori de la București ai Episcopului Vicar Antonie Plămădeală. În centru Pr. Prof. P.I David[/caption][caption id="attachment_12365" align="alignnone" width="1024"]
Palatul Episcopal de la Buzău înainte de construirea foișorului brâncovenesc[/caption][caption id="attachment_12354" align="alignnone" width="1024"]
Mitropolitul Antonie în vizită la Biserica Sfântul Apostol Andrei din Buzău, aflată atunci în construcție, însoțit de parohul Iulian Negoiță[/caption][caption id="attachment_12362" align="alignnone" width="1024"]
Vizită a Mitropolitului Antonie Plămădeală în paraclisul Izvorul Tămăduirii de la demisolul Bisericii Sfântul Apostol Andrei. În fotografie mai sunt IPS Casian Crăciun și preot Iulian Negoiță[/caption]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu