paulnegoita.ro:
Să ne înțelegem …. nu mai idolatrizez de mult munca. Am avut o etapă în viață când munca multă mi s-a părut a fi singura soluție. Acum cred că munca e cea mai mai bună cale pentru o viață împlinită, însă doar dacă faci ceea ce te satisface în așa fel încât nu simți că muncești, doar dacă mergi cu plăcere la muncă.
Evident, fără muncă nu se poate, însă dacă-ți place cu adevărat ceea ce faci, dacă nu te hrănește spiritual și material, faci o muncă pe care merită să o dai pe alta, dacă ai această oportunitate. Ai o treabă de făcut pe lumea aceasta, nu un scârbici., așa cum spun unii funcționari.
În relația mea cu munca Încep pe zi ce trece să ajung la butada lui Reagan: Munca nu a omorât pe nimeni. dar eu nu vreau să risc.
Fără îndoială, actorul-președinte glumea, având în vedere că până la Biden și Trup, a fost cel mai vârstnic președinte în funcție și a stat la muncă, nu la ferma lui din California.
Și totuși, în ciuda fragmentului de umor de mai sus, munca îmi pare a fi unul dintre secretele longevității. Nu știu acum dacă vârstnicii de care i-am întâlnit muncind trăiesc pentru că muncesc sau muncesc pentru că trăiesc, însă m-au fascinat.
Cum sunt iubitor de artă, am căutat să nu ratez muzeele. Am stat ceasuri bune în sălile de expoziție. De obicei, ai doar un ghid audio și paznici prin ele. În centul istoric orașului Marbella, aproape de Plaza de los Naranjos, e un muzeu micuț, unde aproape că am avut o revelație.
Am parcurs sălile de expoziție de parter și primul nivel fără să fiu reținut de ceva extraordinar, deși colecția muzeală era bogată, atât cu lucrări de artă cât și în manuscrise.
Nivelul al II -lea avea însă un custode, pe numele său Augusto de Marsanich. German de origine – din Triest -, iar acum locuitor în Marbella, Augusto m-a luat în primire de la primii pași în sala de expoziție.
Mi-a explicat rostul lui acolo, faptul că este vânzător de artă din 1964 și disponibilitatea lui de a veni inclusiv în România, dacă are un spațiu de expunere, costurile acoperindu-le din vânzarea lucrărilor.
Fluent în mai multe limbi, Augusto mi-a ținut o prelegere despre artă și mai ales despre arta futuristă, legătura ei cu carta clasică, dar și cu fascismul. De fapt acest curent artistic îl reprezenta și tipul acesta de artă îl vindea.
Veți gândi că …. e ceva comun ceea ce am spus până acum. Da, e comun mai puțin faptul că Augusto are 91 de ani, e destul de bine pus la punct cu tehnologia și are o alură tinerească, deși hainele-i dădeau o notă oficială.
La 91 de ani nu e doar în viață, ci e viu. Am făcut schimb de numere de telefon și ca orice comersant, mă sună din când în când cu scopul realizării obiectivului lui.
Mi-am amintit de Augusto atunci când am văzut că Mircea Lucescu este noul antrenor al Naționalei. La 79 de ani e nou. Fenomenal acest om! la 79 de ani să preiei o echipă care nu strălucește valoric și te înscrii într-o competiție dură, în care heitul stă la suprafață mai mult decât admirația. trebuie să fii cu adevărat mare.
E drept, Lucescu nu are de ce să se teamă. Nu mai are nimic de demonstrat. Însă și-a asumat o sarcină grea, fără să simtă piedici puse de vârstă și de diferența dintre anii săi și cei ai tinerilor jucători.
Alții sunt morți de mult, iar Lucescu e la început.
Fascinant, nu?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu