Am plecat spre Pârscov, într-un loc frumos numit Casa cu Dor Verde. Pe drum însă m-am gândit că ar trebui să sfidăm ploaia și să facem o vizită la Biserica de lemn din satul Runcu. Părintele Horia Constantinescu a inclus-o în lucrarea sa Biserici de lemn din Episcopia Buzăului.
După ce am abandonat aglomeratul drum care face legătura între Buzău și Nehoiu admirând cât de frumos s-a dezvoltat zona, am virat în dreapta spre Pârscov. Am trecut lina ferată care duce Țuicaru din gara de la Buzău, la Nehoiu, apoi podul peste Buzău.
După ce am trecut de intersecția care duce spre Robești, prima la dreapta merge spre Runcu. Nu e asfalt, dat drumul e pietruit și se poate urca. O mașină de teren se simte mai bine pe această cale unor întortocheată, dar foarte frumos acoperită cu ramuri verzi de copaci, însă urcă și orice altă mașină.
Sunt case de tot felul. Unele mai noi, altele părăsite. unele care par a fi loc de retragere vara, altele locuite permanent. Au un stil muntenesc unele dintre ele, altele sunt copii urbane așezate în mijlocul naturii. Curțile sunt mari și verzi. Mai în toate găsești dealul și câmpul. Dealul stă sub căpița de fân, câmpul acolo unde gospodarul a vrută să aibă lucrul lui și a spart un dreptunghi de iarbă, l-a înțepat cu araci, și și-a legat roșiile cu vârful spre cer, deși ele par cam îndărătnice la copt.
Tot admirând casele cu curțile lor largi am ajuns la locul unde trebuie să părăsim artera centrală și să ne îndreptăm spre Biserică.
Perpendicular pe drumul care duce la Biserică, din casa așezată pe o colină, vecina ne-a ghidat cu multă amabilitate spunându-ne pe scurt motivul așezării acolo: o afecțiune medicală a soțului în urma căreia medicul i-a recomandat liniște și aer curat. Am dat acest detaliu ca să vă convingeți că zona chiar e un loc pe care orice om agitat l-ar râvni.
Am lăsat mașina pe marginea drumului larg și am plecat în dreapta, pe o cărare largă și verde, drumul spre Biserică. De la începutul căii, în stânga te ghidează în taină o cruce de piatră, care parcă țină să spună ceea ce poate vecina nu poate face iarna sau când este plecată.
Am coborât ușor, am ajuns într-o poiană ce are în colț o fântână încă funcțională. Aici s-au adăpat întotdeauna animalele, care poate că nu mai sunt multe ca pe vremuri, dar încă sunt.
De aici, printre tufișuri zdravene, se vede clopotnița cu cu brațe de fier, bine ruginite. De fapt … e prea mult spus clopotniță. E doar un cadru metalic care te privește de sus când îl vezi, însă nu vine la tine că-i încercuit de vegetație. Un … prepeleac, ar spune Creangă. În vârf se află clopotul. Ai impresia că urmează Biserica fiindcă ai întâlnit clopotnița, dar nu este așa. E doar un indiciu, dar până la Biserică mai este.
Apoi, în dreapta, puțin mai jos, un morman de candele lăsate cam de izbeliște pe buza și în fundul malului, își spune că e un cimitir în care s-a făcut curat cam în grabă.
Panta de coborâte devine abruptă și dintr-o dată se deschide o panoramă largă, de unde se vede albă Berca cu zidurile ei.
În stânga este Biserica din Runcu, făcută din lemn. Locașul este construit în formă de cruce, ceea ce denotă că Biserica a avut nevoie de spațiu. Sânii bisericii sunt largi, iar crucea are aproape brațele egale. Se urcă pe trepte de beton, pe care un pitic de grădină și câteva ghivece stau de parcă ar fi acolo din totdeauna.
Ansamblul este îngrijit. În partea stângă a curții s-a construit o clădire tot de lemn, o casă pentru momente vesele și triste, în funcție de situație și sărbătoare.
În dreapta încă nu s-a uscat lacul pe o troiță sculptată, care ne spune numele celor morți în cele cele două conflagrații mondiale la care a luat parte România. Ce trist că în spatele numelor stau vieți abia înmugurite ….
Cimitirul era ud după ploaia care s-a oprit exact cât am fost să vizităm Biserica din Runcu. Era ud și mirosea a frunze putrede, sub nucii din marginea de sus.
Lipsa de monumentalitate a Bisericii, care impune doar prin faptul că este așezată în partea cea de sus a curții, e suplinită de curajul unor meșteri pietrari care au făcut câteva cruci ce vorbesc de bine despre starea materială a locuitorilor. Am trecut printre cruci ca într-o vizită la Dumbrava …
Deci, dacă vreți să luați o gură de aur, bateți cărarea ce duce la Bisericuța din Runcu. Face bine drumul atât plămânilor, cât și spiritului,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu